Archive: Autor: Nicu Tasca

Prezenţa Vioricăi Dăncilă pentru prima dată în platoul colegilor de la Digi 24 a generat multe ştiri. Asta şi pentru că, aşa cum am mai scris, Dăncilă şi PSD-ul nu au învăţat nimic din ceea ce s-a petrecut în 26 mai. Dimpotrivă.

Faptul că încă vobeşte despre 10 august 2018 ca despre o lovitură de stat este mai mult decât elocvent. Mai ales că 10 august 2019 este atât de aproape.

În calitate de observator atent al vieţii politice, nu puteam să ratez prima prezenţă a premierului în studionul unei televiziuni care nu e de casă. Urmărind atent, atenţia mi-a fost distrasă de un zgomot ciudat. M-am întrebat imediat oare ce se aude. După câteva minute am înţeles.

Brăţările premierului se loveau de masa din studio la fiecare gesticulare. Zorzoanele de la mâinile premierului făceau un zgomot ciudat, nespecific unei emisiuni de televiziune. Şi mai ales colegilor de la Digi 24.

De fapt, niciun consilier de imagine nu i-a spus Vioricăi Dăncilă să-şi dea jos brăţările pentru că, în contact cu masa vor da de furcă auzului telespectatorilor. Adică, în tot Palatul Victoriei nu este nimeni care să-i spună că excesul de bijuterii nu e recomandat politicienilor. Cât de trist.

Măcar de ar fi învăţat de la Eugen Teodorovici, unul dintre preferaţii săi, să poarte zorzoane din materiale care nu fac niciun zgomot. Dar nici asta nu face.

Pe lângă brăţările zăngănitoare, am remarcat şi că Dăncilă a făcut exces şi la inele. Avea câte unul pe fiecare mână. Plus verigheta. Foarte mult pentru un premier!

După cum spune o vorbă românească adaptată, cine nu are consilieri buni, să-şi cumpere!

Tot ar da mai bine decât să umbli rochiţe cu lanţuri şi bănuţi sau cu brăţări zăngănitoare.

Mă ia de-a dreptul groaza când mă gândesc că Viorica Dăncilă se visează Preşedinte. Al României.

Oare cum i-ar zăngăni brăţările pe masa Consiliului European?

De la Ion Iliescu încoace, România n-a avut un preşedinte recunoscut de stânga. Nu că stânga lui Iliescu n-ar fi fost atât de etatistă încât ne-a adus la coada Europei. Şi nici că în România doctinele ar însemna ceva.

Dar partidele noastre aşa-zis de stânga au reuşit în toţi aceşti ani să îşi dea cu levierul în genunchi. De fiecare dată. La fiecare scrutin prezidenţial.

Şi fiind vorba de genunchi, ajung la Victor Ponta, care a pierdut pe aroganţa sa şi a partidului pe care l-a condus atunci. Acum, el este noul guru care încearcă să coaguleze Stânga.

Numai că, aşa cum este de-a dreptul evident, ei nu se pot lupta să câştige, ci doar să intre în turul al II-lea.

Şi atunci se naşte întrebarea: Cum a ajuns stânga în halul ăsta de marginală, în ţara cu cei mai săraci europeni?

Paradoxal, la noi stânga e mai arogantă decât dreapta. Şi mai bogată. Putred de bogată. Aşa a fost de la Adrian Năstase încoace. Au crezut că vor câştiga doar pentru că sondajele (cele mai multe de casă) îi dădeau câştigători.

Au crezut că excesele sunt invizibile doar pentru că au cumpărat presa în cvasitotalitate.

Nu a mers şi nu mai merge!

Acum transparenţa şi comportamentul civilizat sunt singura cale. Dar strategii lor, deşi sunt plătiţi regeşte, sunt atât de proşti că nu ştiu nici măcar în ce secol suntem.

Legăturile lor cu societatea sunt rupte, tot din cauza superiorităţii pe care au folosit-o în modul lor de a face politică.

Până la o coagulare sau un candidat unic, situaţia este destul de clară.

Halal Stânga!

Multe mii de lei am băgat de-a lungul anilor în buzunarul celor de la ECO.

Am fost ceea ce se numește un client fidel. Până ieri.

Exasperat de puful plopilor din cartierul meu, care își face loc peste tot cum ai deschis fereastra, am decis să-mi pun plase de insecte la geamuri. Fostul proprietar le-a luat la plecare.

Prima opțiune ECO, normal. Măsor geamul în ansamblu și merg la magazinul din Petroșani, zona Centrul Civic (posibil să-l ratați ca e cam îngrămădit).

Intru și o duduie cu atitudine de funcționar communist mă întreabă cu ce treabă pe acolo.

Îi explic și îi arăt măsurile.

Îmi spune ca e mai ieftin dacă aduc eu măsurile și îmi explică că trebuie să măsor ”în gol”. Pentru nespecialiști și după indicațiile proaste ale duduii, asta însemnă din buza ramei geamului în buza ramei geamului. Pe lat și pe înalt.

Îmi și arată.

Accept, luând de bune explicațiile duduii, doar lucrează la firma de profil. Arhicunoscută.

Măsor și mă duc înapoi. Aveam în gând că, dacă nu duduia, cineva știe totuși că nu aceea e mărimea plasei.

Intru victorios și îi spun: Am măsurat în gol.

Îmi zice prețul: 85 de lei.

Zic că sună bine și achit conștincios. E totuși ECO. Firmă serioasă. Pe bune?

Îmi face un draft de hârti. Contract, chestii. Semnați aici! Semnați aici!

Totul s-a finalizat în 4 iulie, chiar de ziua de naștere a mamei mele. Îmi zice în ”maxim” 12 zile lucrătoare sunt gata.

Plec cu gândul că totuși cineva pricepe cum stă treaba cu viitoarele mele plase, doar oamenii sunt de meserie.

Ieri, primesc un telefon. Gata plasele. Mă duc, le iau. Alte hârti.

Când ajung cu ele acasă, evident nu se potrivesc.

Sun și îi explic colegei duduii (tovarăşa ţepuia probabil pe altcineva) cum stă treaba. Se face că nu pricepe, eu mă enervez și închid.

Acum îmi iau adio de ECO, pentru că n-a înțeles că e important să pui la vânzare oameni care știu să explice ce și cum, iar dacă nu știu, să te consilieze astfel încât să fii mulțumit de ce primești pentru banii tăi.

Într-un cuvânt: comunicare externă.

Îmi iau adio și de la duduia tâfnoasă!

Și vă spun și vouă ca să știți că la ECO lipsa de instruire a vânzătorilor e scumpă și o plătește clientul.

Fără nicio satisfacție.

Iar banii nu sunt folositţi pentru a învăţa vânzătoarele ce înseamnă comunicarea.

Rușine, ECO! Mare ruşine!

Senatorului hunedorean Viorel Sălan îi plac comisiile. E deja o certitudine. După ce a cercetat, în calitate de președinte, Arhiva SIPA, fără vreun rezultat notabil, acum și-a găsit de lucru la altă comisie de anchetă. A prins gustul omul.

E vorba despre comisia (atenție, vă rog!) ”pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019”. Și cum o astfel de comisie avea nevoie de un politicain cu experiență în fruntea sa, debutantul Sălan a prins doar postul de vicepreședinte. Președinția i-a fost încredințată mult mai experimentatei Olguța. Cum care Olguța? Vasilescu! Cea mai bună prietenă (până la un punct) a celui care stă la răcoare vara asta.

Și, ca orice comisie care se respectă, a alocat o zi pentru a stabili ce caută de fapt și pe cine să întrebe una-alta. Știți sistemul! Viorele, fă-te că lucrezi!

După ce s-au odihnit bine, Sălan și Olguța au discutat o zi cu un politolog și un matematician, iar după încă un somn cu Carmen Dan, încă ministreasă la Afacerile Interne și specialist în gaze (viitoare remaniată, după zvonurile zilei), şi cu o adjunctă a lui Meleșcanu, care n-avea chef să-I vadă fața lui Sălan, poate doar pe a Olguței.

Spectacolul continuă.

Rezultatul votului sigur nu le convine, așă că anchetează.

Fiți pe recepție!

E vară şi românii pleacă care încotro.

Unii în ţară, alţii pe afară.

Cert e că românii se mişcă.  Şi se mişcă mult în această perioadă.

Am făcut o observatie empirică, stând câteva zeci de minute într-o benzinărie într-o zonă destul de circulată.

Tot a patra sau a cincea maşină care circulă pe şoselele noastre este de peste 15.000 – 20.000 de euro. Sunt multe maşini noi sau cu ani tineri de fabricaţie, iar acestă afirmaţie este bazată pe statistică oficială.

În 2018, în România s-au îmatriculat mai multe maşini noi decât vechi.

Ceea ce spune ceva despre faptul că românii se dezvoltă. România se dezvoltă.

Însă doar România privată.

Cealaltă Românie, cea a statului, nu se dezvoltă. Aproape deloc.

Şoselele sunt în marea lor majoritate la fel de înguste ca în anii ’70-’80, iar gropile sunt multe şi tot mai mari şi mai adânci.

Până şi puţinele autostrăzi lasă mult de dorit (vezi Autostrada Soarelui).

Nicimăcar acolo nu poţi să mergi cu viteza normală pentru un astfel de sector de drum.

Asta dacă vrei să mai ai maşină şi după vacanţă.

Acesta este unul dintre multele paradoxuri româneşti.

Românii sunt mult înaintea statului lor.

Mulţi dintre noi s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Statul nostru refuză în continuare s-o facă. Chiar şi după 26 mai.

Cât mai merge aşa?

Aveam o oarecare simpatie pentru unii sindicaliști ai polițiștilor.

Mai ales când se mai dădeau la fosta mea colegă de avion Carmen Dan și îi cereau să se ducă în treaba ei.

De vreo două zile, alți sindicaliști, tot ai polițiștilor, (dar care îi care îi cântă serenade lu’ madam Dan) au simțit nevoia să iasă în evidență și să anunțe că dau în judecată trupa Paraziții.

Trupa amintită critică demult și într-un limbaj neacademic polițiștii români, dar noua lor piesă ”Antimiliție” le-a căzut greu unor reprezentanți ai polițiștilor. Sindicaliștii au sperat probabil într-un câștig colosal de imagine și o solidarizare a polițiștilor cu demersul lor.

Numai că, polițiștii deștepți, atâți câți sunt ei, au avut o reacție de dezaprobare.

Mai ales că foarte mulți dintre ei sunt chiar fani ai trupei amenințată cu judecata.

Demersul este cel puțin suspect din prisma faptului că autorii demersului sunt dintre yesmen-ii  ștăbimii din Ministerul Afacerilor Interne, dar și pentru că până acum înjurăturile adresate polițiștilor nu le-au ajuns la urechi.

În virtutea dreptului la liberă exprimare, dezaprob demersul sindicaliștilor yesmen-i.

Și aproape că mi-e frică de ziua în care și înjurăturile adresate politicienilor vor fi soluționate în instanță.

Atunci să vedeți cum vor arăta judecătoriile

Închei parafrazându-i  pe cei amenințați cu judecata.

Dacă n-ai imaginație,

Fă-te sindicalist …

De polițiști