Contrar discursului obisuit, decretez ca n-as vrea cu niciun chip sa mai fiu elev de liceu. Si nu din frica de a pica BAC-ul, ci mai degraba din teama de a nu mai gasi resurse pentru a ma motiva. Ca sa folosesc un stereotip, “pe vremea mea” nu era Facebook si nici Messenger, ba chiar si telefoanele mobile erau raritati. Ca sa nu mai zic de bloguri. Poate si de aceea, eu si cei de varsta mea (de parca as avea 100 de ani) nu suntem atat de atraşi de aceste instrumente de socializare, desi le folosim.
Pe de o parte, dacă provii dintr-o familie modesta, lipsita de resurse culturale certe, e foarte complicat sa gasesti stimulul spre studiu, mai ales dintr-o lipsa de viziune. Teoria funcţioneaza si la familiile cu potenta finaciara dar fara ancore culturale, cu specificarea ca aici apare complexul de superioritate fata de colegi, fata de profesori, pentru ca altfel se vede lumea din 4×4 sau din limuzine cu geamuri fumurii. De cealalta parte, daca ai norocul sa provii dintr-o familie de intelectuali, anturajul iti va intoace spatele pentru ca nu mai e deloc cool sa citesti, sa ai un bagaj de cunostinte si sa folosesti cuvinte neuzuale, ci doar sa ai poze multe pe contul de Facebook. Asta pe langa faptul ca s-ar putea ca familia ta sa fie atat de saraca incat sa umbli iarna in pulover (situatie reala!!!). Iar saracia nu e deloc interesanta si nici cool.
Sigur ca avantajul unei varste care sa inceapa cu 1 este placut-iluzoriu, insa lucrurile sunt complicate. Pe de o parte, universul majoritatii tinerilor de azi nu este foarte vast. Iar el este ingustat apoi de traiectoria fiecaruia in viata. Ce se intampla cu un tanar care nu reuseşte sa ia BAC-ul? Usile i se inchid una cate una. Pentru ca de acolo incep sa apara oportunitatile pentru foarte multi tineri. Ori daca de acolo incepi prost, nu e greu de imaginat ce va urma. Si vorba lui Cristian Tudor Popescu, ei vor alege si vor fi alesi. La un moment dat. Iar eu cred ca multi vor fi victime ale societatii si masa de incercare pentru diferite experimente socio-politice nefericite.
As încheia totusi intr-o nota optimista. Dezaprob spepticismul celor care spun ca tinerii de azi sunt mult mai slabi decat cei care sunt la maturitate, desi multi sunt. Eu cred ca fiecare generatie isi are elitele ei, numai că nu sunt intotdeuna vizibile. Pe aceia nu ii vezi in cluburi, in masini de ultima generatie si nici mancand seminte si scuipand cojile pe strada. Am citit undeva ca, pe vremea cand Nicolae Balcescu era tanar, existau unii care isi manifestau public scepticismul in ce priveste lasarea tarii pe mana lor. Si generatia lui Balcescu a fost o generatie de exceptie. Asa ca, nu e Dracu’ chiar asa de negru. Dar tot n-as mai vrea sa fiu elev de liceu. Desi mi-a ramas in minte o melodie la moda. “Ma-ta are cratima, Ma-ta are cratima”.