Archive: Autor: Nicu Tasca

Pledoarie pentru tineri in politica

Posted on by Nicu Tasca

Nu pot si nici nu vreau sa-mi ascund satisfactia cand vad ca un tanar ajunge intr-o functie importanta. Asta cu toate ca stiu foarte bine de la oameni mai invatati ca mine ca “tineretea nu e o virtute”. Totusi, intr-o tara in care totul este atat de invechit si de neperformant, o doza de tinerete poate dezmortii putin lucrurile. Spun putin pentru ca nu ma astept la lucruri marete, chiar daca sunt o fire optimista.

O satisfactie m-a incercat si cand am vazut lista Guvernului Ponta 3 iar pe ea se aflau cativa ministrii care nu au inca 40 de ani. M-a surprins placut prezenta Ioanei Petrescu in postura de ministru al Finantelor, acesta fiind ministerul cu cea mai imbatranita si neperformanta activitate. Si nu as vrea sa reiau toate relele fiscale ticluite de actualul guvern, pentru ca am facut-o cu putina vreme in urma. Informatia ca doamna Petrescu are si o diploma emisa de prestigioasa universitate americana Harvard poate face ca intunecatul cer al fiscalitatii romanesti sa se mai lumineze putin. Nu foarte mult. Pentru ca noul ministru sa aiba succes, el trebuie sa aiba sprijiul premierului si al PSD-ului, mai ales ca greii partidului au cam strambat din nas la auzul numelor noilor ministrii. Asteptarile nu sunt deloc mici, chiar dipotriva. Mai ales in zona mediului de afaceri si a micutului sector care mai produce ceva si isi plateste datoriile catre stat.  
Nu mai putin interesanta va fi confruntarea dintre noul ministru si matusalemicul domn Gherghina, cel a carui legenda este inca vie, fiind cel care face de multe zeci de ani bugetul Romaniei, cu creionul si hartia.
Sigur, nu e prima data cand nume si oameni noi sunt promovati in functii inalte. Dintre cei numiti, unii şi-au facut treaba bine, altii insa au dezamagit. Bine ca noua romanilor ne plac inceputurile. Si optimismul generat de noi plecari la drum. Important este ca lumea politica sa aiba infuzii serioase de tineri, asa cum unui organism bolnav i se fac transfuzii de sange proaspat pentru a se insanatosi mai repede. Multi tineri ajunsi in politica si in functii nu vor fi deloc ce trebuie, vor fi, ca sa pastrez metafora, ca in cazul omului care a primit sange infectat cu virusul hepatic. Dar asta nu inseamna ca tranfuziile trebuie oprite si nici ca tinerii trebuie tinuti in esaloanele doi sau trei, cum s-a intamplat multa vreme. E un proces cu riscuri, dar un proces care trebuie sa continue. O buna selectie si atenta observatie a celor avizati ar face ca rata de esec sa scada.
Am spus de multe ori ca, in teritoriu, partidele nu pregatesc in niciun fel politicienii de maine. Rar, cate un tanar care reuseste sa se remarce, insa aproape niciodata nu a fost ajutat de nimeni, ba chiar au fost numeroase tentative de a fi doborat inainte de a deveni ceva. Abia exemple de genul celor amintite mai sus mai deschid orizontul tinerilor din politica sau din afara ei.
(Artcolul a aparut in Nr. 389 al Jurnalului Vaii Jiului)     

Despre prapastia dintre noi si ei

Posted on by Nicu Tasca

      Urmarind zilele acestea ce se intampla pe scena politica, m-a frapat din nou prapastia care se casca intre noi, oamenii de rand, si politicienii. Cat de mult difera agendele noastre si cat de diferite sunt problemele care ne starnesc interesul. Fara a fi un artizat al haosului sau al lucrurilor facute pe jumatate, modificarea Consituţiei este o temă importanta, dar parca mai important mi se pare sa se caute metode pentru cresterea nivelului de trai, pentru prosperitatea tot mai putinelor firme care mai au profit. Ori, tocmai aceste chestiuni par ca sunt lasate undeva in spate si discutiile sunt purtate in planuri teoretice, care il ating foarte putin pe omul de rand.
      Cu siguranta nu mai sunt vremurile in care partidul facea locuri de munca (acum doar ocupa unele), dar lucrurile ar putea fi puse in mişcare într-un fel sau altul. Senzaţia generala este ca nu se preocupa nimeni sau aproape nimeni de acest aspect. Exista preocupare doar pentru noi taxe, noi biruri si impiedicarea dezvoltarii individului sub orice forma. Daca isi face o firma, birurile il vor innebuni, daca printr-un efort important isi cumpara o masina va plati bani multi si inutili statului fara a avea vreodata vreun beneficiu.
      Asta e Romania. Nu spun ca nu ne trebuie si Constitutie, dar cu siguranta politicienilor nu le-ar strica putina empatie, o cat de mica preocupare pentru om, pentru cetatean. Aceste lucruri sunt scrise in Legea Fundamentala si vor fi scrise, in mod cert, si în legea noua. Dar nu stim cand se vor si aplica acele prevederi.
      De aceea si numarul celor care voteaza este tot mai mic. Pentru ca oamenii vad prapastia imensa si vad preocuparea celor pe care ar trebui sa-i aleaga pentru lucruri care nu sunt atat de stringente si care tin mai mult de lumea lor. Foarte putin pentru oameni. Sau aproape nimic. Colac peste pupaza: ciorovaiala politica ar putea lasa romanii si fara unicul mijloc de dezvoltare, fondurile europene, dar nici asta nu e o tema de interes. Ei sunt preocupati sa-si astearna bine locurile pentru anii urmatori.
      Dupa cum stau lucrurile, prapastia aceasta nici nu pare sa se reduca in vreun fel. Dar chiar deloc.

(Artcol aparut in Jurnalul Vaii Jiului Nr. 386) 

II

Devoalarea publica a salariilor nesimtite platite la Autoritatea de Supraveghere Financiara m-a facut sa ma intorc la un titlu al unui editorial de acum cateva saptamani. De fapt, este si o reintoarcere la o sintagma lansata pe vremea cand Emil Boc era premier. Diferenta este insa ca, sumele incasate de cei care erau considerati atunci ca fiind beneficiari de salarii nesimtite nu se apropie nici pe departe de performantele celor de la ASF. “Hunedoreanul” Dan Radu Rusanu a atins performante de invidiat chiar si de cei mai abili manageri de companii multinaţionale si la depăşit pe cel care deţine suprematia salariilor de la stat in Romania, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. A incasat de noua ori mai mult ca presedintele Romaniei si de 14 ori mai mult ca un ministru. 70.000 de euro in doua luni i-au intrat in cont lui Rusanu, intr-un dispret extraordinar  fata de majoritatea romanilor care traiesc din salariul minim pe economie, sau cel mult din salariul mediu pe economie. De altfel, dispretul celor din varful piramidei este tot mai evident cu fiecare an care trece. Prapastia dintre noi si ei, despre care vorbeam acum cateva saptamani, este tot mai larga si mai adanca, astfel ca si legaturile dintre cele doua parti sunt tot mai slabe. Se stie de cand lumea ca politicienii nu sunt oameni saraci, dar parca discrepanta uriasa face ca ura oamenilor fata de politicieni sa fie tot mai mare. Nici n-ar putea fi altfel.
Dar ce face o institutie de genul ASF de are nevoie ca oamenii ei sa fie atat de bine platiti. Paradoxal, nimeni nu stie exact. Ceea ce se vede este insa un sediu luxos in buricul Bucurestiului si scandalul public al lefurilor uriase platite, culmea!!!, din banii nostri, ai celor care nici nu visam la astfel de sume intr-o viata intreaga, nu in doua luni.
Revenind la prapastie, Rusanu este politician versat, iar o intoarcere a sa la meseria de baza ar fi deosebit de interesanta. Ar fi extraordinar sa vedem cum o va convinge pe babuta de pe Valea Hategului sa-i de votul ei, explicandu-i cum a incasat el sume uriase, in vreme ce pensia ei nu sare mai sus de 100 euro. Asta ar merita vazut, cu siguranta! 
Prapastia dintre noi si ei se va tot mari, pana cand politicienii vor cadea in ea. Cati si cine le va lua locul vom vedea la momentul potrivit.

(Articol aparut in Jurnalul Vaii Jiului Nr. 388)

Sindicalism vs. politica

Posted on by Nicu Tasca


Spun de la inceput ca intre cele doua lumi, cea sindicala si cea politica, sunt foarte multe similitudini. Nu neaparat pozitive. Insa atat una cat si cealalta sunt necesare unei societati moderne, desi societatea romaneasca mai are unele lipsuri.

In ambele lumi, exista doua tipuri de batalii. Unele interne, care, de cele mai multe ori, sunt cele mai dure, si unele externe. In ce priveste lumea sindicala, desi se vorbeste mult despre unitate, sindicatele sunt tot mai faramitate si cu eforturi mari pot fi puse la un loc mai multe sindicate. Sunt si exemple de reusite, in special, in jurul unor lideri care s-au dovedit rezistenti si bine pregătiti, dar sunt si exemple de esecuri din cauza unora care se cred vesnici in functii. De fapt, acesta este pacatul suprem al sindicalistului roman. Si am avut exemple dintre cele mai diferite, dar foarte elocvente, fie ca vorbim despre Miron Cozma sau chiar de Zoltan Lacatas. Acum, cel puţin la varf sunt lideri noi, care nu au state care incep cu 2 la numărul de ani format din doua cifre. Dar unitate sindicala, nici la Complexul Energetic Hunedoara si nici la Societatea Nationala de Inchideri Mine Valea Jiului nu avem. Cauza principala sunt orgoliile unor lideri, in special din planul doi. Aceste orgolii sunt, de cele mai multe ori, alimentate din zona politica, iar legaturile sunt evidente. 
Trecand dincolo, lucrurile sunt oarecum similare. Batalia din interiorul partidelor este, de cele mai multe ori, mult mai puternică ca lupta dintre partide. Batalia pentru putere nu se poarta doar in campaniile electorale, ci este aproape permanenta, la toate nivelurile. Daca in sindicalism exista o oarecare toleranta la esec, in lumea politica, acesta toleranta este minimă. Se mai intampla si altfel, insa doar in organizatii in care fie exista un lider autoritar, fie exista mai mulţi lideri slabi. Politica romaneasca, ca si sindicalismul romanesc, sunt departe de a fi asa cum ar trebui. La fel si in Valea Jiului. 
Sunt multe lucruri de imbunatatit si de modernizat, insa ambele lumi pot avea o fascinatie pentru observatorii avizati. Si, fie ca le privesti impreuna sau separat, ele se intrepatrund permanent. Importanta ambelor este foarte mare, in special pentru rolul public pe care il joaca in viata noastra. Aproape ca totul se invarte in sau intre aceste lumi. Iar senzatia cvasigenerala nu este ca s-ar invarte cu beneficii foarte mari pentru cei care le urmaresc sau pentru cei in favoarea carora cele doua lumi lucreaza sau ar trebui sa lucreze.
Spuneam ca lumile acestea se intrepatrund, insa se si urmaresc si se tem, intr-o oarecare masura, una de alta. De fapt, este o mica batalie pentru cine sa fie mai puternic. Rezultatul nu e niciodata foarte clar. 

Confirmat de cotidianul Adevarul

Posted on by Nicu Tasca

Au trecut putin peste doua saptamani de cand am discutat cu sociologul Valentin Fulger despre depopularea Vaii Jiului din cauza conditiilor economice, in studioul Kapital Tv. Astazi a venit si confirmarea ca semnalul de alarma pe care am vrut sa-l trag este corect. Si nu orice confirmare. Ci o confirmare din partea unuia dintre cele mai importante cotidiane din Romania, cotidianul Adevarul.
Ziaristul Dan Straut a publicat astazi, in renumitul cotidian, articolul „Valea Jiului va intra in faliment odata cu mineritul”, in care prezinta acceasi realitate, insa din perspectiva economica. De fapt, el prezinta acceasi problema din alt unghi, dintr-o alta fateta.
Dan Straut este unul dintre cei mai buni ziaristi de economic pe care ii are Romania, iar expertiza lui in ce privestea Valea Jiului este foarte limpede, fiind nascut in zona noastra.
Articolul sau este un alt semnal de alarma in privinta viitorului deloc stralucit care se preconizeaza in aceasta zona, un semnal pe care nu pare sa-l auda nimeni.
Pe multi dintre cei care ar putea lua pozitie publica, alaturi de noi, fata de aceasta stare de fapt ii intereseaza alte teme, care n-au insa o legatura directa cu Valea Jiului. Si este vorba despre teme care dau bine la Bucuresti, dar a caror relevanta locala este foarte apropiata de zero. Una dintre acestea este Rosia Montana.
Oare cate voci mai trebuie sa se alature pentru ca factorii politici sa inteleaga ca nu e de joaca?

Pentru cei interesati:
http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/valea-jiului-intra-faliment-odata-mineritul-1_526d46abc7b855ff568778ee/index.html

http://kapitaltv.ro/index.php/arhiva-emisiuni/video/405

La bodega garii

Posted on by Nicu Tasca

De ani de zile n-am mai fost in gara. In gara din Petrosani. Asa ca sa stau o vreme. Am fost insa astazi. In asteptarea trenului de epoca „Moldovita”, care a avut intarziere, am poposit la una din bodegile garii. Evident, n-am fost singur, ci cu mai multi colegi din presa. N-am baut alcool, ci doar cate un suc. Ce mi-a placut insa cel mai mult a fost atmosfera tipica de bodega de gara. Acel parfum pe care il pierdusem in uitare, de cand trenul nu mai e principalul mijloc de transport pe distante lungi.
Am stat pe niste banci incomode, sudate de masa ca sa nu dispara. Am fost foarte surprins sa constat ca bodega avea si televizor. Postat pe Pro TV. Am urmarit finalul serialul interminabil „Tanar si nelinistit”, dar si inceputul unui film despre disparitia unui copil.
Cand atmosfera de carciuma incepuse sa se simta bine de tot, o voce neinteligibila a anuntat sosirea trenului. Ne-am ridicat toti. Am lasat deoparte toata nostalgia care ma cuprinsese si m-am ridicat de pe banca. Ajuns pe peron, am dat mana cu prefectul. Cam brusca trecerea de la mireasma de bodega la oficialitati si declaratii. Dar, ca orice calator, am parasit bodega si am plecat in treaba mea.
Spre seara mi-am promis ca ma voi intoarce. Ca tare mi-a placut episodul.

Despre un spectacol … morbid

Posted on by Nicu Tasca


Poate nu mai e un secret asa de mare că emotionalul e mult mai puternic ca rationalul. Desi… Numai ca, la noi, si emoţionalul are un specific aparte. Un specific cam morbid. Asa se face ca televiziunile, in special, transforma de foarte multe ori moartea unui om intr-o telenovela fara de sfarsit, finalizata cu transmiterea in direct a inmormantarii acestuia. Exista un apetit teribil al celor care manevreaza  si coordoneaza camerele de luat vederi pentru vaicareli, plansete si boceli legate de moartea unui om. De cele mai multe ori, lucrurile deviaza intr-o dementa fara margini, iar comentatori de ocazie isi dau cu parerea despre cum ar trebui sa plece un om sau altul de pe lumea asta. Vezi cazul mortii lui Sergiu Nicolaescu.
Responsabilitatea este cumva impartită intre public si televiziuni. Publicul are partea lui de vină pentru ca, intr-un procent important, urmareste tot spectacolul morbib fascinat cumva de stilul de viata al celui care a plecat dintre noi si al familiei sale. Evident ca, cei mai multi nu-si permit traiul de huzur pe care l-a dus Florin Cioaba, de exemplu. Si atunci incearca sa fure ceva din bogatia si bunastarea personajelor de acest gen, urmarind pana la epuizare exibari morbide ale acestora sau ale familiilor lor. Acesti oameni au nevoie de o viata surogat, satui fiind de viata fara prea multe satisfactii pe care o duc.
In goana după rating, televiziunile sunt atrase de astfel de subiecte, asemenea corbului care simte mirosul de les. Prezentarea decenta a unor informatii despre moartea unui om, pertinent si neabuziv, ar tine de normalitate. O stire simpla pentru informarea telespectatorului. Insa de cele mai multe ori si in cvasigeneralitatea televiziunilor romaneşti totul sfarseste în dementa. Se intră pana in maruntaiele mortului pentru a se prezenta pana si ce a mancat la ultima masa. Ori asa ceva depaseste cu mult decenta. Din pacate, lucrurile stau asa. Sau poate chiar mai rau. Iar fenomenul pare ca este intr-o dezvoltare continua. Limita este dusa tot mai incolo. Dumnezeu stie pana unde. Televiziunea este un produs de entertainment, un spectacol. Insa in Romania tinde sa devina tot mai mult un spectacol morbid.
1 … 58 59 60 61 62 … 71