Archive: Autor: Nicu Tasca

  In ziua votului, dupa ce am vizionat o emisiune interesanta cu sociologul Gheorghe Onut (sa nu te superi, Valentin Fulger!), am ales sa nu scriu despre importanta participarii la vot. Ci despre o lectie care mi se pare ca n-a fost dezbatuta suficient. Si, evident, nici invatata. Ia sa vedeti!
  Vecinii nostri unguri ne demonstreaza permanent ca avem ce invata de la ei, dar nu vrem s-o facem.
Nu tin neaparat sa ating acest subiect, dar dupa ce vizitezi Budapesta, Bucurestiul arata si mai rau decat inainte.
In planul civic insa, e diferenta cea mai mare.
Cand zburdalinicul Viktor Orban si guvernul sau au anuntat ca vor sa impoziteze internetul cu 50 de eurocenti pentru fiecare giga, strazile Budapestei s-au umplut de multe zeci de mii de oameni. Calculatoarele si monitoarele au coborat in strada pentru a-i arata lui Orban ca decizia sa este tampita de-a dreptul. Manifestatiile au continuat si, pana la urma, Viktoras Orban a trebuit sa renunte la idee.
  Bucuresti, Romania, 1 aprilie 2014, Victor Ponta instituie o noua taxa pe carburanti de 7 eurocenti pe fiecare litru. Cateva voci raslete critica decizia, se fac emisiuni la televizor, transportatorii internationali refuza sa mai alimenteze in Romania. Romanul insa inghite galusca ( a cata oare?) si baga si mai adanc mana in buzunar. Asta chiar daca noua taxa este mult mai costisitoare pentru roman decat taxa pe internet pentru ungur.
  Seamana ceva? Nu. Desi suntem in aceeasi parte a Europei, nu prea avem multe in comun.
Sper sa inavatam si noi candva lectia ungureasca. Si sa nu mai inghitim galuste la nesfarsit.
Mai ales ca vecinii nostri nu contenesc sa ne tot arate diferenta. Si o sa ne tot arate.
  Deseara dupa ora 21 si pe 16 noiembrie, cam pe la aceeasi ora, vom stii sigur daca am invatat ceva sau nu. Pronosticul meu e ca nu se va schimba nimic.

Cred tot mai mult ca multi politicieni nu doresc sa fie vazuti si auziti de cetateni. Poate si pentru ca n-au mare lucru de transmis.
Avem exemplul acestei campanii electorale. Cea mai slabă de la Revolutie.
Dar si incercarea Institutul pentru Politici Publice de a dinamiza putin campania electorala.
IPP a dorit sa creasca interesul si accesul la informatie ale cetateanului, printr-o dezbatere cu principalii candidati. N-a reusit. Candidatii, fie s-au facut ureche surda, fie au pus conditii aberante cum ar fi prezenta la dezbatere a tuturor celor 14 candidati. Stiut fiind ca multi n-au niciun fel de sansa.
In spatele acestui esec de comunicare politica se ascund cateva lucruri. Cei mai multi politicieni prefera, invariabil, monologul, fara contradictie, fara riposta. Sa se auda vorbind vrute si nevrute fara sa-i opreasca sau contrazica nimeni. Cand insa se pune problema unei confruntari directe cu unul sau mai multi adversari, acceptarea vine abia atunci când toate scuzele si metodele de a declina invitatia vor fi fost deja epuizate. Iar in cazul de fata au fost foarte multe scuze.
De fapt, e o lipsa crasa de cultura a dezbaterii. O deficienta evidenta de retorica si argumentare, care ar putea fi folosite in planul politic. Dar unde nu este stiinta se vede cu ochiul liber.
Sunt aproape sigur ca foarte multi dintre cei care se pretindind politicieni sau chiar candidati la prima functie in stat n-au auzit de aceste lucruri. Si atunci ce asteptari sa mai avem de la ei?
Sunt foarte curios cum va arata confruntarea dinaintea Turul II. Atunci candidatii nu se vor mai putea ascunde in spatele numarului mare de doritori. Si, poate, vom vedea un spectacol care sa ne ajute sa vedem care este cel mai bun dintre cei mai slabi candidati.

   Au inceput in forta campaniile care ne indeamna sa mergem la vot. Ba, nici pe Facebook nu mai poti sa te uiti fara sa te indemne unii si altii sa votezi. Alege! Voteaza!, ne indeamna toata lumea.
Nu cred insa ca sunt numerosi cei care isi schimba decizia de a nu merge la vot in urma unor astfel de campanii. Cei care nu voteaza aleg sa procedeze astfel pentru ca nu se simt reprezentati de niciunul dintre candidati, pentru ca sunt scarbiti si nu mai vad niciun orizont.
Si cei care voteaza o fac din argumente indirecte. Voteaza cu X ca sa scape de Y. Nicidecum pentru ca merita, pentru ca va face ceva bun, pentru ca e convingator.
  Eu as face o altfel de campanie. As face o campanie in care as indemna candidatii sa fie atractivi pentru alegatori. Sa-si pregateasca carierele cu multa vreme inainte. Sa nu-si cumpere case peste case si sa nu-si copieze lucrarile de doctorat. Sa-si aleaga cu grija echipele de strategi si mai ales SLOGANURILE. Si chiar sa-si faca ordine in propriile partide.
Oricat le place moralistilor de serviciu sa sustina contrariul, vinovati pentru absenteismul de la urne sunt candidatii si in general politicienii. Pentru ca au ales sa fie atat de mediocrii incat o buna parte din locuitorii acestei tari nu vor sa mai auda de ei, dar sa-i voteze.
    In loc de campanii de constientizare care sa indemne romanii sa voteze, sa faca cineva o campanie care sa-i constieze pe candidati si pe restul politicienilor sa fie buni.
In campania asta ma implic si eu.
Cand politicienii vor alege sa fie buni, vor veni si mai multi romani la vot. Pana atunci…

Traim astazi un moment istoric. „Sforarul politicii romanesti” sau ” guzganul rozaliu” Viorel Hrebenciuc a facut pasul in spate. Primul pas in spate. A demisionat din Parlament.
Ingenunchiat de Directia Nationala Anticoruptie, cu trei dosare penale, Hrebe a simtit nevoia sa faca ceva pentru a scadea presiunea mediatica. Si a facut.
O lecturare a traiectoriei politice a celebrului personaj arata ca si-a inceput urcusul politic la inceputul anilor ’80 (metodele folosite in lunga sa cariera erau invatate in acele vremuri). Abia astazi a facut un pas inapoi. A sforarit guverne, majoritati, scandaluri, televiziuni si tot ce era interesant pentru oamenii politici. Si i-a mers. Cel putin din ’92, cand a intrat in politica mare, si pana azi.
Insa totul are si un sfarsit, nu?
Iata ca acest sfarsit a venit. Fie ca va fi gasit vinovat sau nu, pasul facut azi a incheiat o epoca. Epoca lui Hrebe. Orice se va intampla, de acum nu va mai fi acelasi. Asadar, adio, Hrebe!
Ca schimbarea sa fie vizibila, ar trebui sa iasa din politica si discipolii lui. Si fara indoiala ca sunt multi. A avut si timp sa-i invete.
Printre ei e si un epigon din Valea Jiului. Spun epigon pentru ca sigur n-a fost prezent la toate lectiile si nici nu si-a facut temele niciodata. Altfel, s-ar fi vazut mai mult decat s-a vazut. Poate va intrebati cine e epigonul. Pentru a va lasa posibilitatea sa va ganditi, inchei cu o ghicitoare.
Pe cine a trimis tatal sau la Hrebe pentru a-l invata viata de lux din Parlament si pentru a lua lectii de sforarie politica de la „guzgan”?
Daca stiti raspunsul, stiti si cine e epigonul. Astept sa ma contactati pentru raspuns.
Sa plece, deci, si el!!!

In Romania, se voteaza preponderent negativ. Adica stii de la inceput cu cine nu vrei sa votezi. Acest lucru mi-e si mie clar, acum. Daca pana la inceputul campaniei, as fi putut unul dintre posibilii votanti ai lui Kalus Iohannis, acum mi-e limpede ca in niciun caz nu e el pe care as pune stampila. Nici restul de 13 candidati nu stau mai bine, de altfel.
Dar sa ma explic.
Inceputul campaniei electorale si aparitia materialelor de campanie mi-au demonstrat ca el si staff-ul sau nu au putut gasi un slogan original. Ba chiar au trebuit sa-l fure pe cel cu care presedintele american Barack Obama a castigat alegerile, in 2008. Este evident ca intre „Da, se poate” si „Yes, we can” nu e nicio diferenta, cu exceptia traducerii.
Si atunci cum sa pun eu votul pe numele unui om care n-a fost in stare sa gasesca un slogan original, ci a plagiat unul de la un candidat din cu totul alta parte a globului? Ce valoare morala mai are acel om? Si mai ales cum sa-i dai o tara pe mana unui om care copiaza sloganuri?
De aceea, cred ca e de datoria mea sa spun aceste lucruri. Poate vor intelege si altii cum se face politica in Romania sau chiar se vor gandi de doua ori inainte sa puna stampila pe Iohannis sau pe alt candidat.
Mi-e foarte greu sa inteleg cum se poate ajuge sa faci asa ceva, in contextul in care tema plagiatului a fost foarte prezenta in spatiul public in ultimele luni.
Cel mai probabil, ei cred ca noi suntem suficient de prosti si nu ne prindem. Dar, evident, se insala amarnic. Asadar, Iohannis, ai pierdut un vot! Daca o tii tot asa, o sa mai pierzi si altele!

Celebra „Ordonanta a Traseistilor” se apropie incet- incet de finalul valabilitatii. Multi consilieri locali, consilieri judeteni, primari (de sefi de consilii judetene n-am auzit) au trecut dintr-un partid in altul. Desi nu prea onoranta, miscarea era intr-un fel asteptata, in multe cazuri. Daca tot s-a dat liber, de ce sa nu plece oamenii. Mai ales ca multi nu se mai regaseau in partidele in care convietuiau.
Daca in prima faza, reprezentantii partidelor de opozitie au criticat demersul PSD-ului, dupa cateva saptamani, acestia au gasit de cuviinta sa faca si ei transferuri si dupa aceea sa se laude cu ele propagandistic. Asa a ajuns PNL-ul, partid de opozitie la Bucuresti, dar la putere in judetul Hunedoara, de exemplu, sa se laude desantat cu achizitiile sale numeroase.
Fractura logica este evidenta.
Cand au fost acestia sinceri?
Cand au sustinut sus si tare ca Ordonanta e incorecta sau cand s-au folosit de ea si s-au mai si laudat cu asta?
Parca imi vine sa ma intreb retoric cum se mai uita oamenii astia in oglinda dimineata.
Intrebarea e retorica, evident.