Archive: Autor: Nicu Tasca

In ultimii ani, dar mai ales in ultimele luni, politica pare sa fii devenit o meserie extrem de periculoasa. Tot mai multi politicieni schimba zilnic costumele scumpe cu hainele obisnuite si comode, iar concediile din destinatii exotice sunt inlocuite cu sejururi in arest sau cu enervantul arest la domiciliu.
Puterea se transforma in corvoada si acuzatii grave insotite de multe-multe zerouri.
Ministrii, parlamentari, primari, sefi de partide, procurori, dar si judecatori sunt plimbati zilnic prin fata camerelor de luat vederi montate in fata sediului Directiei Nationale Anticoruptie.
Nume tot mai grele intra in cladire oameni liberi si ies cu accesorii suplimentare. Cu catuse. Si impinsi de la spate de niste baieti vanjosi.
Detasarea si zeflemeaua de odinioara dispar instantaneu, facand loc crisparii si neputintei. Se arunca cuvinte. Unele mai inspirate, altele nu prea.
Noi, cei care n-am avut functii inalte, bani multi pe mana sau soferi si aghiotanti care sa ne duca geanta ne uitam cu interes. Uneori pana noaptea tarziu. Unii se intristeaza, altii se bucura.
Ne uitam ca la un spectacol. Un spectacol al libertatii. Acum e, acum nu mai e.
Acum cateva luni, ma vizitase un gand pasager ca politicienii hunedoreni ar putea fi mai curati. Sau poate doar mai destepti. Niciun nume greu nu cazuse inca, desi toata lumea stia ca politicienii din judetul nostru nu sunt nicidecum virgini. Ba dimpotriva. La fel ca restul.
Numai ce imi plecase gandul, ca judetul a ramas fara capi. Iar cand, de voie de nevoie, rocada se facuse, dubele mascatilor au ajuns in Valea Jiului.
Intrebarea e cine urmeaza. Pentru ca serialul „Politicieni la ananghie” nu cred sa se apropie de final. Ba chiar, abia ce a luat oaresce avant, iar epilogul e inca departe. Audientele sunt in aer, iar producatorii de-a dreptul exaltati.
Urmarim cu interes continuarea.

Am constatat astazi cu oarecare tristete ca mi-am luat o misie grea. Vorbesc despre aceea de a scrie din cand in cand aici si pe coloana din prima pagina a Jurnalulul Vaii Jiului cate o opinie, un gand, o analiza sau, mai pretentios, un editorial.
In acest exercitiu, am aflat ca agenda nationala este net diferita de agenda locala. Din Valea Jiului. Daca la nivel national se discuta despre arestari, audieri, legile Big Brother si case. La nivel local avem doar Complexul Energetic Hunedoara, scaunul gol de la Consiliul Judetean Hunedoara si strategiile absconse ale filialelor judetene de partid. In unele cazuri, si de stat.
Daca in presa centrala polemizeaza Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu si Cristian Tudor Popescu, in Valea Jiului lanseaza teme Ilie Paducel si Costel Avram .
Cat de mare e diferenta!!!
Aproape ca nu stii daca sa emigrezi in Romania sau sa mai ramai in Valea Jiului.

Stiu acum de ce imi place sa urmaresc ce se intampla pe scena politica. Locala si/sau centrala.
Pentru ca nu exista nicio ingradire, mai ales atunci cand e vorba sa te faci de ras.
Asa se face ca liberalii hunedoreni au inventat o strategie exceptionala pentru a-l convinge pe colegul lor Tiberiu Balint, vicepresedinte suspendat al Consiliului Judetean Hunedoara, sa demisioneze.
O sa-l roage. Cel mai probabil, frumos.
Motivatia este una la fel de puerila.
Sa plece Balint din postul de vice, ca sa se aseze Vetuta.
Cum care Vetuta?
Stanescu.
N-ati auzit de ea?
Nici eu.
Dar de ce trebuie neaparat sa se aseze Vetuta?
Ca sa conduca judetul.
Astazi, pentru ca titularul postului de baron, Mircea Ioan Molot, este retinut putin la domiciliu de niste acuzatii penale, la fel ca si Balint, la butoane se afla un pedelist. In persoana lui Dorin Gligor.
Ori, liberalii stiu bine ca, desi pedelistii le sunt aliati si vor face parte din acelasi partid in curand, nu le sunt chiar frati.
A spus-o chiar si sefa Alina Ghorghiu! La fraiele Consiliului Judetean Hunedoara e musai sa fie un liberal. Altfel, nu se respecta dorinta liberalilor. Si nici a alegatorilor. Din 2012.
Hai ca e hilar!

Sunt si voi fi intotdeauna un aparator al libertatii de expresie. Chiar daca nu sunt intotdeauna de acord cu ceea ce se scrie sau argumentele folosite nu sunt corecte. Sigur ca asta nu insemna ca incurajez in vreun fel calomnia.
De aceea, vestea atacului de la reactia revistei franceze Charlie Hebdo m-a intristat foarte mult.
M-a intristat modul in care cei care erau in dezacord cu ceea ce transmiteau jurnalistii de acolo au ales sa transeze acest dezacord. Cu arma. Provocand moartea a doisprezece oameni si ranirea altor unsprezece.
Conflictul vizibil este intre libertatea de exprimare si fundamentalism, in toate formele sale.
Pentru ca fundamentalismul nu concepe ca exista cineva care poate satiriza in vreun fel ceea ce el apreciaza ca fiind sacru. Si mai grav, decide sa pedepseasca direct acest lucru. Cu moartea.
Ori, societatea moderna isi apara acesta libertate de expresie. Si am vazut cati oameni s-au solidarizat cu jurnalistii de la Charlie Hebdo peste tot in Europa. In special in mediul on-line.
Cred ca aceasta solidarizare trebuie sa fie si mai mare. Pentru ca, doar daca ne imaginam o Europa in care libertatea de expresie va disparea, nu mai pare deloc locul in care ai vrea sa traiesti.
Asadar, libertatea de exprimare trebuie aparata chiar si atunci cand este combatuta cu gloante.
Chiar si atunci cand lupta pare inegala.
Pentru ca fara aceasta liberate, democratia moare.
Si atunci castiga fundamentalismul si dictatura.

Pare ca politicienii au inteles potentialul extraordinar al retelei de socializare Facebook. Asa se face ca foarte multi politicieni, daca nu aproape toti, si-au facut o pagina pe reteaua amintita.
Cel mai de succes politician al tarii noastre, Presedintele Klaus Iohannis, a atins deja un record. Se apropie de 1,4 milioane de like-uri, ceea ce l-a propulsat in topul 100 politicieni la nivel mondial. A intrecut-o chiar si pe prietena sa Angela Merkel si l-a lasat mult in urma pe cel pe care l-a invins in alegerile prezidentiale, Victor Ponta.
Valul de simpatie de care se bucura acum Iohannis nu putea sa nu fie observat, pe langa sondajele de opinie, si pe Facebook. Asta pentru ca reteaua de socializare a devenit oglinda societatii si una dintre tribunele ei, iar politicienii sau consilierii lor au inteles acest lucru.
Asa se face ca Facebook-ul a devenit o tribuna pentru foarte multe idei si actiuni. Si chiar o tribuna folosita de politicieni, adica o tribuna politica. Pentru multi, ea tinde sa inlocuiasca comunicarea clasica si asta poate fi o greseala majora.
In 2015, niciun om public serios nu mai poate face abstractie de acest mod de comunicare, de acest instrument de social media.
Insa ce fel de pagina trebuie sa isi faca un politician si ce va posta pe ea e o alta discutie.
Despre asta voi scrie altadata. Cu siguranta, in 2015.

E clar! Premierul Victor Viorel Ponta are probleme mari cu comunicarea nonverbala. De fapt, acest gen de comunicare, care reprezinta o proportie foarte mare din toata comunicarea premierului, ii joaca feste.
Va amintiti probabil primul esec major de comunicare nonverbala al acestuia, la intalnirea cu Traian Basescu din iulie 2014, cand expresivitatea nonverbala a premierului a ridicat serioase semne de intrebare multora. Publicarea inregistrarii discutiei a fost ca o bomba cu efect declansator in campania electorala de la prezidentiale. A fost un alt element care a destructurat puzzle-ul Ponta Presedinte, coroborat, evident, cu alte gafe monumentale.
A pierdut alegerile asa cum le-a pierdut, insa comunicarea nonverbala a premierului a ramas la fel de proasta.
La depunerea juramantului de catre Klaus Iohannis, Ponta a transmis mult mai mult decat in miile sale de declaratii publice. A zambit ironic, a parut plictisit si s-a jucat pe telefon. A transmis iritarea fatisa de a nu se afla el in postura lui Iohannis. Mai ales ca, la un moment dat, parea ca are functia de Presedinte al Romaniei in buzunarul sacoului.
Momentul cel mai expresiv a fost la finalul discursului presedintelui, cand toata sala a aplaudat in picioare. In prima faza, Ponta s-a ridicat si el, dar n-a aplaudat. Apoi, cand si-a dat seama ca sunt camerele de luat vederi pe el, a aplaudat si el, incercand sa salveze momentul.
Tot o incercare de a mai spala esecul a fost si faptul ca s-a grabit sa-l felicite pe Iohannis si s-o stearga de acolo cat mai repede. Numai ca, graba sa a accentuat cele transmise pana atunci. Si faptul ca a fost foarte iritat.
Cariera politica a lui Victor Ponta depinde de invatarea lectiei comunicarii nonverbale. Daca nu va face nimic pentru a-si corecta erorile, cariera sa se poate termina foarte-foarte repede.
Asadar, fiti cu ochii pe premier! Spectacolul esecului se joaca inca.