Archive: Autor: Nicu Tasca

Cum trece timpul, Klaus Iohannis incepe sa semene tot mai mult cu Victor Ponta.
Manifesta aceeasi inabilitate in ce priveste alegerea purtatorilor de cuvant.

Apropo, stie cineva cine e acum purtator de cuvant la Palatul Victoria? 
Nimeni?
Nu va speriati! Nici n-aveti de unde. Pentru ca el, oricum s-ar numi, nu exista. 

Comunica Ponta si pentru el. Mai ales dupa ce s-a facut de ras (a cata oara?) cu vedeta Andrei Zaharescu.
Insa nici Iohannis nu pare sa se priceapa mai bine la alegerea omului care sa vorbeasca in numele sau. Alegerea Tatianei Niculescu Bran a fost pe cat de surprinzatoare, pe atat de nefericita. Ea s-a remarcat doar prin postari „inedite” pe facebook despre cantina, lipsa unui chiosc, perdelele si covoarele de la Cotroceni. Putin. Mult prea putin.
Spirit de scriitor, doamna nu s-a putut adapta la ceea ce inseamna rigorile vietii de comunicator si, dupa ce si-a dovedit inapetenta pe spirarea presedintelui, a ales sa plece. Cartea dansei „Spovedanie la Tanacu” s-ar putea metamorfoza acum in „Pacatele de la Cotroceni”.
Nici scoala jurnalistica de la BBC nu pare sa-i fi fost de prea mult folos, chiar daca da bine la CV.
Se vede treaba ca alegerea purtatorului de cuvant e chestiune grea.
El trebuie sa fie un bun cunoscator al fenomenului media, atat din interior, cat si dinafara. Insa nu poate functiona decat daca intelege sa se situeze pe picior de egalitate cu cei care se afla de partea jurnalistica a baricadei. Daca se considera superior (cum cred ca a fost cazul Tatianei Niculescu Bran) va trebui sa plece repede, intrucat nu va putea gasi punti de comunicare cu jurnalistii.
Iar postarile de pe facebook nu sunt deloc suficiente pentru un astfel de job.
Daca coboara prea jos (cum, de pilda a facut preferatul premierului, Mirel Palada, atitudine nascuta tot dintr-un soi de superioritate), va pleca aproape tot la fel de repede.
Nu poti sa vorbesti ca la o bere cand te faci pe comunicatorul unei institutii.
Prin urmare, atat Ponta, cat si Iohannis au suferit esecuri lamentabile in nominalizarea purtatorilor de cuvant. Ramane de vazut ce se va intampla de acum incolo.
La Palatul Victoria s-a ales un no name sters si invizibil. Oare va face si Iohannis la fel?

Acum ca momentul urarilor de Sfintele Pasti a trecut, iar urarea mea de lumina si speranta asteapta sa devina realitate, putem trece la lucruri mai lumesti.
De pilda, puterea exemplului pe care politicienii ne-o exemplifica de fiecare data prin comportamentul propriu.
O noua moda a inceput sa-si faca loc printre politicieni. Pastele nu se mai sarbatoreste in tara, printre oameni si la Slujba de Inviere, ci pe meleaguri straine, unde sarbatoarea are o insemnatate mult diminuata.
Daca primul om in stat, Klaus Iohannis, s-a simtit mai bine in Portugalia, premierul Victor Ponta a ales sa sarbatoreasca Pastele peste ocean, mai exact in Statele Unite ale Americii.
Cum ar veni, teoria supraomului expusa aici, in urma cu cateva saptamani, si-a mai aratat o fateta.
Cea a destinatiilor de vacanta.
Primii doi oameni in stat au ales sa arate marii majoritatii a romanilor ca functia inalta cu vacanta exotica se demonstreaza. Adica, stilul politicianului popular este caduc in Romania, ceea ce inseamna ca politicianul de genul lui Ion Iliescu nu si-ar mai gasi locul in politica romaneasca.
Chestiunea enuntata mai sus a trecut oarecum neobservata, datorita sarbatorilor. Insa un sondaj de opinie realizat in perioada aceasta, pe acesta tema, ar vorbi, probabil, despre adancirea prapastiei dintre politicieni si oamenii de rand.
P.S. Nu stiu unde isi va petrece Iohannis vacanta de Craciun si Anul nou, insa Ponta ar putea sa plece in Cuba, pe urmele lui Che Guevara, in amintirea vremurilor din tinerete  in care purta tricou cu chipul acestuia.

De cateva saptamani curg comentariile cu referire la voturile salvatoare din Senatul Romaniei, atunci cand vine vorba de trimiterea pe mana justitiei a senatorilor suspectati de fapte de coruptie.
Recuzita politica a fost imbunatatita. In arsenalul de arme politice a fost promovat mirul, dar și plânsul.
Asa s-a ajuns ca nume grele ale politicii dambovitene sa scape de problemele cu legea, cel putin pentru moment.
Intr-un registru psihologic, cred ca parlamentarii (in special senatorii) voteaza pentru salvarea colegilor lor de frica. De frica ca nu cumva, atunci cand ei insisi vor fi in aceasta situatie, sa nu-i sprijine nimeni si sa-i lase pe mana procurorilor.
Este si un soi de solidaritate a fricii in fata celulelor de la „Beciul Domnesc”, așa cum a fost denumit popular Arestul Politiei Capitalei.
Ei voteaza in felul acesta stiind ca, atat ei, cat si Parlamentul Romaniei, vor avea imaginea tandari. Ca vor fi atacati si apostrofati de presa. Ca oamenii de rand ii vor privi cu si mai mare ura. Insa nu le pasa.
Stiu, insa, foarte bine ca si ei pot fi in situația celui care sta cu inima stransa si mai e aparat doar de iluzoria imunitate parlamentara.
Si e destul de logic. Pentru ei.
Imaginea mai poate fi refacuta, insa libertatea se recupereaza foarte greu si cu multa suferinta.
Imaginea nu face nici cat o ceapa degerata, in fata vulnerabilitatii cetatenesti in fata justitiei.
Doar ei nu sunt oameni obisnuiti, nu-i asa?

  Un soi de pudibonderie exista si se manifesta in societatea romaneasca. Multi oameni se feresc sa vorbeasca despre anumite subiecte, in special in spatiul public. Un astfel de subiect este sexul, sexualitatea si tot ceea ce tine de acest domeniu.
Este, insa, un soi de ipocrizie.
Stim de multa vreme ca ziarele cele mai citite sunt cele care pun pe coperta femei imbracate sumar si care abordeaza subiecte considerate de unii „deocheate”. Si mai ales ca multe dintre compatrioatele noastre au preocupari in ceea ce va voi dezvalui mai jos. In tara sau pe alte meleaguri.
  Doi universitari petrosaneni, Grigore Buia si Ciprian Nimara, reusesc sa dea o lovitura naucitoare tabuurilor legate de sex si prostitutie. Ei au scris o carte, care respecta regulile unei lucrari stiintifice, despre un fenomen putin cunoscut.
„Geografia turismului sexual” este o enciclopedie care prezinta fenomenul turismului sexual pe tot mapamondul. Si pentru ca am spus ca nu este o carte oarecare, ci o lucrare stiintifica, pot sa dezvalui ca abordarea este academica, incepand cu definitia fenomenului.
Descrierea situatiei exacte, cu datele aferente incasarilor prilejuite de serviciile sexuale si tarifele practicate, se face pentru fiecare continent si tara in parte, astfel cititorul putand intelege la ce nivel economic se situeaza acest fenomem.
Daca se spune ca prostitutia este cea mai veche meserie din lume, cartea ne arata ca turismul care are in centru preocuparile sexuale ale turistului este la cote care va face invidios orice patron de agentie de turism sau capacitate de cazare.
Buia si Nimara isi asuma un risc important. Ei sparg tabuuri intr-o societate in care modernismul si vederile largi sunt mai degraba flori rare decat o conduita generala. Desi in multe tari este cunoscuta prezenta prostituatelor de origine romana.
Si totusi o fac. Iar eu cred ca fac bine.
Cu cat se vor ridica mai multe valuri si vom intelege in ce lume traim, cu atat ne vom ridica mai repede din letargia cvasigenerala in care se gaseste astazi societatea romaneasca.
Si vom scapa si de aceasta falsa pudoare.

P.S. Cei care nu se considera pudibonzi sa citeasca cartea. Iar cei carora nu le va fi la indemana sa o gaseasca le ofer exemplarul meu. Asa ca sa facem un bine societatii.

Ceea ce s-a intamplat in acest sfarsit de saptamana in Rusia a redeschis dezbaterea despre lipsa democratiei din aceasta tara.
De fapt, evolutia lucrurilor a atestat mai demult aceasta stare de fapt. Orice opozant fatis al lui Vladimir Putin a avut de suferit, intr-un fel sau altul. Din pacate, asasinatul politic este o realitate in Rusia, iar fostul premier Boris Nemtov este cel mai nou nume de pe lista celor care au platit cel mai mare pret posibil.
Prin comparatie, in Romania este totusi democratie. Adica, niciun critic al celor care s-au aflat la putere de-a lungul ultimilor ani n-a fost impuscat la colt de strada. Si au fost critici destule si aspre, unele chiar peste o limita imaginara a normalului.
Libertatea de opinie si posibilitatea de a avea o alta optiune sau viziune sunt totusi realitati. Spre deosebire de elefantul de la Rasarit, aici pana si presedintii pot fi criticati, ca sa nu mai zic de premieri si/sau detinatorii de alte functii. Dovada stau si articolele mele de pe acest blog.
Aceste evidente nu vor sa spuna ca in Romania este nevoie de mai putina democratie. Ci dimpotriva, de o consolidare a acesteia.
Insa, e bine sa vedem din cand in cand si ce am castigat, mai ales cand atat de aproape de noi se intampla lucruri ingrozitoare.

M-am gandit de multe ori care este momentul in care oamenii ajunsi in functii inalte incep sa nu se mai considere oameni normali, ci supraoameni.
Multa vreme am crezut ca se intampla in momentul in care vine cineva si-ti deschide usa masinii ca sa cobori.
Apoi m-am gandit ca e momentul in care nu-ti mai duci singur geanta, ci ti-o duce un aghiotant.
De cand Klaus Iohannis a devenit Presedintele Romaniei, pare ca trebuie sa reevaluez tema.
Nu mai esti un om normal cand propriu-ti palton incepe sa te enerveze.
Fie ca il ai pe mana, fie ca e in cuier sau aiurea, daca nu e cineva care sa te ajute sau sa te scape de aceasta povara, devi nervos si faci gesturi stranii.
Sunt sigur ca Iohannis avea o relatie mult mai buna cu propriul palton inainte de a intra pe poarta Palatului Cotroceni, insa ea s-a deteriorat imediat dupa aceea.
Am spus imediat dupa alegeri ca sansa lui Iohannis este sa-si mentina stilul asezat si sa nu se lase prada exceselor de orice forma. Multa lume se astepta sa pice in pacatul predecesorului sau, atacul, insa „Neamtul” are alte pacate.
Spiritul sau german pare sa-l fi parasit indata ce a inceput sa beneficieze de o atentie peste masura a romanilor si sa dea mana protocolar cu sefi de state si guverne din Europa.
Numai ca, presedintele, probabil, nu stie ca Angela Merkel nu isi va arunca niciodata paltonul pe masina, chiar daca nu i-l va lua nimeni din mana. Fie si doar din decenta, daca nu din alte motive.
La final, vreau sa raman optimist. Tare as vrea sa apuc vremea cand politicienii romani nu se vor mai crede supraoameni, ci se vor comporta normal.
Si daca va fi asa vreodata, eu voi fi foarte batran atunci. Sau nu voi mai fi deloc.