Archive: Autor: Nicu Tasca

Criza imigrantilor care afecteaza zilele acestea Europa a stranit pe buna dreptate vii discutii, chiar si in Romania.
Ceea ce se intampla in Grecia si Italia, dar si foarte aproape de noi, in Macedonia, trebuie sa ne deschida mintea catre aceasta problema, care ne va afecta si pe noi. In curand.

Asistam la un val fara precedent al imigrantilor din Asia si Africa care ajung in Europa, fapt care, coroborat cu faptul ca multi imigranti din acele tari nu s-au integrat in tarile de adoptie, a deschis calea catre o schimbare de paradigma in cele mai importante tari din Uniunea Europeana.

Olandezii, unul dintre popoarele cele mai emancipate ale Europei, au decis la nivel guvernamental abandonarea multiculturalismului. Reactia vine ca efect la lipsa de integrare a imigrantilor musulmani, care au creat o societate paralela, neraliindu-se valorilor olandeze.  Vezi http://www.gatestoneinstitute.org/2219/netherlands-abandons-multiculturalism

Este de asteptat ca aceasta decizie sa fie diseminata si in tarile nordice (Suedia, Norvegia, Danemarca) unde pana acum valorile societatii deschise i-au facut sa primeasca foarte multi imigranti din afara Europei.

Desi problema ne-ar putea lasa sa credem ca pe noi ne afecteaza putin spre deloc chestiunea, noile discutii din interiorul UE privind impartirea imigrantilor intre statele membre deschide Cutia Pandorei si pentru noi. Presedintele Klaus Iohannis s-a si grabit sa spuna ca Romania este de acord. Insa noi suntem oricum, numai pregatiti nu. Alte state s-au gandit mai mult si au impus unele restrictii. Vezi https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/08/19/slovakia-will-take-in-200-syrian-refugees-but-they-have-to-be-christian/?tid=sm_fb

Inca cetatenii romani se confrunta cu lipsuri importante, iar soferii bauti ne fac grave probleme, dar sa vina in orasele noastre oameni cu care n-avem nimic in comun. Ba chiar vin cu problemele lor de acasa.
Chestiunea seamana mai degraba a bravura adolescentina, decat a decizie in cunostinta de cauza.

Mai ales ca multora le trec deja fiori reci pe sirea spinarii si cer ca Spatiul Shenghen, la care noi n-am reusit sa aderam, sa nu mai fie lipsit de controale, ci sa se impuna unele pentru a face mai grea deplasarea imigrantilor prin Europa.
N-ar fi rau sa meditam putin si la aceste chestiuni.
Macar asa intre doua discutii politice pe teme interne si o inmormantare.

Va mai amintiti de la gradinita si clasele mici cand unii copii se aparau de ceilalti strigand in permanenta la doamna educatoare/ invatatoare, pentru a-i proteja?
Cu siguranta va amintiti. Mai ales ca, in unele cazuri, acest mijloc de protectie a fost folosit excesiv si in anii care au urmat, adica in clasele mai mari.
Ceea ce vreau eu sa va aduc in atentie este acelasi mod de actiune folosit de oameni maturi, unii dintre ei cu copii sau chiar nepoti care folosesc astfel de tertipuri la gradinita sau scoala primara. Si nu vorbim despre orice fel de oameni, ci despre cei pe care se presupune ca ar trebui sa-i votam pentru a ne conduce urbea, judetul sau chiar tara.
Dar mai bine sa ma explic.
Acest gen de oameni, unii dintre ei barbati maturi, iar altii cu pretentii de lideri, nu au curajul sa-si asume o discutie cu cineva care a vorbit, scris sau actionat negativ la adresa lor.
Ei recurg la vechea metoda „Doamna invatatoare?!”, incercand sa-l combata pe autor printr-o plangere la seful, patronul, finantatorul sau prietenul acestuia.
Numai ca, varsta inaintata nu mai poate permite denumirea de metoda de protectie, ci cea de sindrom. Adica o trasatura importanta din mecanismul care ar putea da masura personalitatii lor politice. Una negativa, evident.
Sindromul amintit ar avea sanse mici de izbanda si s-ar renunta la el, daca seful, patronul, finantatorul sau prietenul ar avea taria si decenta sa spuna ca nu poate folosi relatia sa cu autorul in acest mod. Dar de foarte putine ori se intampla asa.
De cele mai multe ori, si seful, patronul, finantatorul sau prietenul autorului foloseste si el astfel de metode, iar atunci cand se apeleaza la el, actioneaza ca atare.
La sfarsit se naste intrebarea. Astia sunt oamenii care trebuie sa ne conduca?
Fereasca-ne Dumnezeu!

P.S. Expunerea de mai sus are un important si evident caracter psihologic, dar si o parte inspirata din realitate. Din realitatea pe care am trait-o chiar eu.

Am ales sa scriu aceste randuri, pentru ca inteleg ca plecarea mea din functia pe care o ocupam in Primaria Municipiului Petrosani a generat unele controverse. Iar mie imi plac controversele.

Am lasat sa treaca putin timp, pentru a putea privi cu oarecare detasare ce a insemnat acest episod din viata mea. Chiar daca perceptia nu s-a schimbat.

Un pic mai mult de 7 ani a durat aventura mea de consilier pe probleme de comunicare al unui politician. Cea de pana acum, evident. Ca poate vor mai fi si altele. Nu se stie.

Nu ma uit inapoi cu ura, pentru ca stiu ca atunci cand am decis sa accept o astfel de pozitie mi-am dorit sa fac o revolutie in comunicarea publica din Valea Jiului. Si cred ca am reusit s-o fac. Categoric, astazi se comunica infinit mai bine decat acum 7 ani.
Totodata, am adus functia de consilier personal al unui primar la un nivel la care nu mai fusese.
Si astazi daca intrebati care sunt consilierii multora dintre primari, o sa constatati ca foarte putini sunt cunoscuti. In afara institutiei, evident.
Apoi am considerat ca preocuparea mea pentru comunicarea publica trebuie sa fie materializata. Asa ca am fost desemnat purtator de cuvant. Responsabilitate pe care am dus-o cu profesionalism pana in ultima mea zi in care am fost in acel post. Iar dovada stau vocile unor jurnalisti, daca nu ma credeti.
Si aici cred ca am facut performanta.
Si ma mandresc cu asta.
Dincolo de cele spuse, exista intrebarea daca 7 ani e mult sau putin.
Cu siguranta e mult. De aceea am si decis sa plec.

Este un episod din viata mea cu care nu mi-e rusine. Ba chiar ma mandresc cu ceea am facut si chiar cu faptul ca am avut curajul sa plec.
Stiu astfel ca am iesit invingator dintr-o lupta pe care as fi putut s-o pierd si sa nu mai fiu eu.

Am sustinut in postarea din 10 iunie 2015 ca Victor Ponta nu va mai fi un personaj politic de anvergura cunoscuta, inainte de caderea frunzelor.
A trecut putin mai bine de o luna si lucrurile au inceput sa se miste in acea directie.
Duminica, el si-a anuntat, pe Facebook, demisia din fruntea PSD, iar astazi a fost premiat de Directia Nationala Anticoruptie cu titlul de inculpat in Dosarul Turceni-Rovinari, la pachet cu trei acuzatii grave. Chiar foarte grave.
Numai premierul si oamenii care il sustin nu-si dau inca seama ca pozitia din fruntea guvernului si statutul de inculpat nu pot face casa buna. Dar chiar deloc.
Prin urmare, se vede treaba ca indeplinirea profetiei mele este destul de aproape, iar chestiunea imi da un plus de incredere.
Ba chiar cred ca pana si Silviu Brucan, cunoscutul profet al anilor ’90, ar fi putin invidios.  
Revin si intaresc.
Sfarsitul carierei politice a lui Victor Ponta se apropie vertiginos.
Sa-i spuna si lui cineva!

In multe domenii suntem departe de lumea civilizata. Dar in politica pare ca suntem in Comuna Primitiva.
 Stim de pe vremea lui Socrate ca liderii cetatii trebuie sa se supuna unor reguli care sunt strans legate de minima moralia.
In politica romaneasca insa nu se tine cont de nimic. Odata asezat pe un scaun, grija politicianului roman este sa nu cumva sa fie nevoit sa se ridice. Daca se poate pana la sfarsitul vietii. Iar pentru asta e dispus la orice compromis oricat de josnic.
Cazul Ponta ne arata inca o data acest lucru. El e dispus sa sacrifice orice numai sa ramana la Palatul Victoria. Se foloseste de orice mijloace, iar acum la sugestia fostului sau mentor, Adrian Nastase, a gasit si motiv: rusii.
Din pacate pentru el si din fericire pentru noi, cariera sa politica se apropie de final. Iar finalul va veni inainte chiar de caderea frunzelor. Cat sa mai fi durat? Ajunge trei ani la guvern si cinci la partid.
Daca ar fi procedat cu decenta, cariera sa politica ar fi putut continua, in eventualitatea in care ar fi fost dovedit nevinovat. Asa…
Pana si Crin Antonescu are mai multe sanse decat Ponta sa-si continue cariera politica, pe scenariul dezvaluit de prietenul meu Marius Vasile, in Replica de Constanta.

„Cimitirele sunt pline de oameni ce nu pot fi inlocuiti”, spune o vorba straveche. Cu trecerea timpului, ea a suferit insa ajustari, astfel ca, astazi putem adauga pe langa cimitire si partidele.
Indiferent ce se intampla, daca pierd alegeri peste alegeri, sunt condamnati sau trasi pe dreapta in urma unor incompatibilitati sau conflicte de interese, politicienii nu pot fi inlocuiti.
Ei trebuie sa ramana pe scaunele politice orice ar fi. Niciun muritor nu va putea sa suplineasca ceea ce faceau ei in acel partid.
In general, politicienii nu se dau dusi din functii, chiar daca moral si normal ar fi sa plece dupa fiecare esec electoral.
Cand insa, de voie de nevoie, politicianul isi da demisia sau isi depune mandatul, vor fi alti membrii ai aceluiasi partid care sa sustina teza imposibilitatii inlocuirii acestuia.
Chestiunea aceasta are conotatii tipice romanesti.
Doar la noi, fie in politica sau in afara ei, se procedeaza de aceasta maniera. In alte parti, principiile sunt mai puternice, iar oamenii nu sunt imposibil de inlocuit in niciun domeniu.
Cu atat mai putin in politica.
Pana acolo mai e, insa, mult.