Archive: Autor: Nicu Tasca

Va mai amintiti de dictatorul penibil de la CAR CFR, Dionisie Ardelean?
Cum care?
Ala cu freza nasoala, costumul demodat, cravata scamosata si pantofii scalciati.
L-ati reperat acum?
Da, da. El.
Ei bine, dictatura sa merge inainte nestingherita.
Asta desi tot mai multi oameni incep sa se convinga ce-i poate mintea de dictator crescut la scoala comunista.
Numai ca, dictator fiind, trebuia sa-si arate suprematia cumva.
Astfel ca, si-a cumparat cu banii membrilor CAR CFR o limuzina cu care sa-si plimbe fundul, asta intrucat masina personala este doar o coaja veche si nu se poate afisa in lumea buna cu ea.
Achizitia nu este prea noua, insa modul birjaresc de exploatare a limuzinei arata o lipsa de scrupule cum rar s-a mai vazut in Valea Jiului.
Printre evenimentele la care dictatorul si-a facut aparitia in limuzina „de serviciu” s-au numarat si cateva nunti, care au avut loc in acesta vara si la care omul trebuia sa se dea mare.
Adica obrazul de dictator cu limuzina se tine, mai ales cu limuzina cumparata pe banii membrilor CAR, pe care omul nostru ii vede ca pe niste fraieri care trebuie sa contribuie fiecare la traiul sau indestulator.
Cum nicio dictatura nu dureaza la infinit, asteptam cu nerabdare ziua in care limuzina ii va deveni inaccesibila. Iar in loc de plecaciuni, va primi niste picioare in partea dorsala.
Ca orice dictator penibil.

Desi aparent intre Petrila si Capitala nu exista similitudini, am constatat unele asemanari.
Si nu ma refer la vizitele dese pe care primarul Ilie Paducel le face in Bucuresti pentru a obtine banii necesari finantarii proiectelor edilitare.
Sigur Ion Barbu m-ar putea ajuta, aici, cu cateva idei despre asemanarile celor doua.
Petrila si Bucurestiul si-au sarbatorit zilele deodata.
Mai exact in weekend-ul care tocmai a trecut. Sigur ca anvergura spectacolelor din cele doua localitati a diferit foarte mult si, implicit, calitatea manifestarilor.
Insa acesta remarca ma poate duce cu gandul ca, alegerea acelorasi date pentru sarbatoare ar putea insemna ca visul primarului Paducel este ca Petrila sa devina in viitor un Bucuresti al Vaii Jiului.  Asa o fi?

De doua zile o stire face inconjurul Romaniei.
Printul Paul este executat silit.
Este vorba despre un litigiu cu o valoare de 4,7 milioane lire sterline cu jurnalistul britanic Marco Houston, editor al publicatiei Royalty Magazin, care dureaza de foarte multi ani.
Acum pare ca a venit sorocul.

http://www.gandul.info/stiri/printul-paul-si-printesa-lia-executati-silit-14707502

http://www.b1.ro/video/surse-printul-paul-executat-silit-de-un-jurnalist-britanic-45901.html

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/printul-paul-si-printesa-lia-executati-silit-pentru-o-datorie-de-1-8-milioane-de-lire-cui-datoreaza-banii.html

Ce nu stiu, insa, televiziunile centrale este ca Printul Paul este posesorul unui titlu de „Cetatean de Onoare al Municipiului Petrosani”.
Titlul i-a fost acordat prin Hotararea Consiliului Local Nr.138/2012, pentru ” intreaga sa activitate dedicata sustinerii dezvoltarii societatii din Romania, pe toate planurile si a pastrarii valorilor romanesti, precum si pentru promovarea constanta a imaginii pozitive a Romaniei peste hotare”. Iar acordarea titlului s-a facut cu mare fast.

Executarea amintita nu este singurul scandal in care este vehiculat numele acestuia.
Chiar daca a fost scos de sub urmarire penala, numele printului a fost prezent si in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, dosar in care au fost trimisi in judecata Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam si Tudor Chiuariu.
Cum se impaca cele doua posturi va las pe dumneavoastra, dragi cititori, sa apreciati.

Politica romaneasca este lovita crunt de sindromul spagii. De actiunile generate de acest sindrom.
De cand cu ofensiva aceasta a Directiei Nationale Anticoruptie, aproape fiecare zi aduce cate un nou caz de rasunet pe ecranele televizoarelor.

Cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu, arata (pentru a cata oara?) ca sindromul spagii este mai puternic chiar decat instinctul de conservare. E in spritul lor.

In plina ofesniva a DNA, acesti oameni nu se pot opri. Iau in continuare spaga pe unde apuca. Si, evident, cate unul este prins.

Numele acestora sunt din ce in ce mai grele. Cu tot mai multe voturi in spate. Oameni cu putere si influenta imensa sunt prinsi cu maruntis, cum ar spune o avocata a unui alt personaj celebru (Cazul Bica).

Ramane totusi sindromul. Oamenii acestia si-au construit mandatele pe baza acestui sindrom.
 Nu pot renunta la el, oricat de mare ar fi pericolul.
Si continua sa faca ce au facut de cand s-au asezat pe scaune. Sau chiar dinainte.

Cum scapam de acest sindrom? De aceasta coruptie generalizata?
Prin prinderea a cat mai multi dintre cei afectati de el.
Si sperand ca, cei care vor veni in locul lor nu vor mai suferi de aceleasi metehne.

Schimbarea e solutia. Ca fara politicieni nu prea se poate.

Daca Liviu Rebreanu ar fi trait astazi in Valea Jiului ar fi avut un bun subiect de roman, asemanator cu subiectul din „Ion”.
Probabil s-ar fi numit Blestemul apei si ar fi povestit epopeea pretului apei in Valea Jiului.
O epopee despre un pret pe care trebuie sa-l platim cu totii, dar care, ca intr-un blestem, este condamnat sa fie tot mai mare, cu fiecare an.
Anul acesta, de exemplu, el va creste cu aproape 50%, in urma deciziei unor oameni care tac prelung si fac cum ii taie capul. Fara sa intrebe pe nimeni.
Iar factura vine tot mai mare, impovarand familiile care si asa o duc greu.
Intereseaza pe cineva?
Absolut nu.
Si graitoare pentru aceasta lipsa de interes este linistea in care se produc scumpirile acestea.
O liniste mormantala.

Dar de ce asa o crestere in anul 2015, v-ati putea intreba.
Raspunsul e oarecum smecheresc.
Pentru ca nu e an electoral, iar pana la anu’ oamenii uita si nu-i taxeaza la vot pe cei care au decis tacit sau direct sa mai scoata niste bani din buzunarul nostru.

Politicienii de mucava se fac ca nu stiu, desi se inchina aproape toti la acelasi imparat.
La Imparatul Apei si beneficarul direct al blestemului.
Caruia fiecare scumpire ii mai da un prilej de lauda desantata, despre cum face el profit pe spinarea oamenilor.
Urat blestem!
Si trist.
Trist pentru ca ni l-am dat singuri la fiecare runda de alegeri, in care i-am votat pe cei care stiu doar sa se inteleaga peste capul nostru, dar cu mana tot mai mult in buzunar.
In al nostru.
Ca al lor e tot mai mare cu fiecare mandat.

Scriu aceste randuri din solidaritate cu colegul si prietenul meu Marius Florian Vasile, jurnalist si corespondent al cotidianului Puterea.
El a fost apostrofat intr-un limbaj de mahala de o membra a Senatului Romaniei, dupa ce a „indraznit” sa-i comenteze o postare de pe Facebook.

Desi suntem la peste 25 de ani de la Revolutie, politicienii inca n-au inteles ca nu pot da frau liber pornirilor lor violente, fie ca sunt verbale sau directe.
Cazul senatoarei Cristiana Anghel demonstreaza ca, pentru multi dintre cei care au fost desemnati sa ia decizii in numele nostru, puterea este un afrodisiac atat de puternic, incat au tot mai multe iesiri necontrolate.
De altfel, senatoarea respectiva si-a facut un obicei din a avea iesiri publice contondente, iar acum i-a cerut ziaristului, pur si simplu, sa moara, numindu-l „scursura umana”
In mod clar, astfel de atitudini nu au ce cauta in spatiul public romanesc.
Nu ma astept, insa, ca Cristiana Anghel (cacofonia este intentionata) sa demisioneze, dar poate sefii ei din ALDE s-ar putea sensibiliza la gafa impardonabila a senatoarei. Desi nici in ei nu-mi pun mari sperante.
Oare astia sunt conducatorii pe care ii meritam?

P.S. Pentru un plus de informatie, puteti accesa si http://www.puterea.ro/eveniment/cristiana-anghel-cere-moartea-unui-jurnalist-care-o-critica-119420.html