Archive: Autor: Nicu Tasca

Ipocrizia fără margini poate fi considerată oricând caracteristică principală a „conducătorului” Universității din Petroșani.
Ajuns în fruntea bucatelor în urma unui eveniment tragic neelucidat în totalitate, Marius Marcu, mai cunoscut sub titulatura de ”cățel” al lui Dacian Ciodaru (formula nu-mi aparține!), n-are pic de respect față de semnătura predecesorului său, Aron Poantă.
(Dacă cumva nu știți cine e Ciodaru, aflați că el este capo dei capi în Universitatea din Petroșani, via PSD.)
Totul se întâmplă în contextul în care Marcu &Co. au denumit un amfiteatru cu numele fostului Rector.

Povestea pe care vreau să v-o relatez s-a petrecut anul trecut. Ea a început în luna martie. Atunci, Poantă, om de bună-credință, a semnat un acord de parteneriat cu Asociația ”Niloran” în care se prevedea oferirea unor săli pentru desfășurarea de proiecte cu și pentru studenți.
Numai că, semnătura lui Poantă n-a mai avut nicio valoare șapte luni mai târziu, când în biroul de rector se instalase ”cățelul” lui Ciodaru.

Pus pe căpătuială, ca și seful său, el s-a gândit că n-ar strica să pretindă niște sume grase de bani unui ONG. Exact ca-n dictonul mafiot conform căruia banii n-au culoare și nici miros.
Așadar, în dispreț total față de semnătura și memoria predecesorului, Marcu s-a gândit să pretindă sume de până la 500 de lei pe zi pentru a oferi o sală în care să se organizeze un training.

Evident, n-a primit nimic.

Rămâne însă demn de consemnat modul în care interimarul (statut negat încă din prima zi de activitate) din fruntea Universității din Petroșani știe să se comporte și să cinstească memoria celor de la care ar fi avut multe de învățat.

P.S. Rămâneți pe recepție! În curând, voi dezvălui cum se căpușează Universitatea din Petroșani.

Așa ar putea suna un anunț de mică publicitate dat de un cetățean exasperat de lipsa din peisaj a Opoziției. Și enunțul ar corespunde perfect realității.

Am mai vorbit aici despre corupția unanimității, iar acum voi explora inexistența Opoziției.
Această stare de fapt are cel puțin două consecințe: pe de-o parte, lipsa de viziune politică a celor care ar trebui să constituie această Opoziție, iar pe de altă parte corupția acestora.

Ca să-și asigure liniștea, primarii și partidele majoritare au cumpărat încă de la începutul oricărui mandat bunăvoința opozanților. Miza este de multe miliarde de lei vechi pe an, la care se adaugă și milioane de euro, dacă este cazul și de proiecte europene sau investiții mamut.
Aș mai aduăga chiar că, de multe ori, liderii și membrii partidelor de opoziție stau la coadă să pupe mâna primarului în funcție, încă din prima zi de mandat.

Dacă vorbim de lipsa de viziune și de conectare la realitatea politică, aici lipsurile opozanților sunt uriașe. Aș spune că e un teren arid, un uriaș loc gol.
Cu foarte puține excepții, acești politicieni sunt absenți total din spațiul public.
Iar puținele excepții se manifestă doar pe Facebook. Care e tot spațiu public. Dar …

La cele spuse se mai adaugă și înțelegerile făcute de liderii organizațiilor județene, care sunt chiar mai rau decât cei din teritoriu.
Neștiind să construiască nimic, aceștia vor doar să acapareze ce este deja pe piață. Pe piața politică. Iar aici dovada supremă este cazul primarului Petrilei, Ilie Păducel.  El este curtat de liberali, deși este unul dintre cei mai mari traseiști în viață.

Până când nu vom scăpa de acești oameni, nu vom avea un progres adevărat și nici orașe moderne și dezvoltate.
Corupția lor ne-a ținut pe loc și ne va mai ține multă vreme.

Se apropie 1 Decembrie, Ziua Națională a României, și, implicit, se reia discuția despre patriotism.
De ce noi, românii, nu suntem la fel de patrioți ca alte popoare?
Un posibil răspuns este că patriotismul nostru a murit când au început să și-l asume politicienii. 
Să și-l asume deșănțat. 
În discursuri, în apariții publice, în purtarea tricolorului de gât. Fie că e cazul sau nu.
Atunci a apărut lehamitea cvasigenerală. Pentru că mai toți știm că e, de fapt, o manifestare grosolană a ipocriziei lor.
Și sunt ipocriți până în măduva oaselor.

Cum să îl poți privi pe politician când vorbește despre patriotism și cât își iubește el țara și neamul, când știi că îl interesează doar banul, șpaga și votul?
Cum să te uiți cu respect la unul cu tricolorul de gât, când știi că a strâns într-un mandat cât n-au strâns alții în generații?
Cum să nu-ți fie greață de unu’ care vorbește de interesul național, iar lângă el mor oameni?
Și cum să nu verși când slugile îl pupă în fund pe șeful de partid, în văzul tuturor?
Cum să le mai poti fi coleg de patriotism, când ei își votează pensii nesimțite?

Cam când au început să se întâmple toate astea, omul cu bun simț, cetățeanul, s-a îndepărtat de acestă temă.
S-a îndepărtat pentru că politicienii au vrut să acapareze tema cu totul. Să fie doar a lor.
Doar ei să mintă în gura mare că sunt patrioți, deși n-au nicio treabă cu patriotismul.
Așa cum n-au nici cu noi. Decât atunci când trebuie să le dăm votul.
Să le ținem scaunul sub fund încâ un mandat, încă două sau, mai degrabă, încă nouă.
N-aș fi atât de dur ca George Orwell, spunând că suntem complicii lor (”Popoarele care își aleg conducători corupți, mincinoși, nepricepuți își merită soarta. Nu sunt victime, ci complici”), dar unii dintre noi i-au votat. Cu tot cu falsa fluturare a patriotismului. Dar și cu alte păcate.
Din cauza lor nu mai putem fi noi patrioți. Pentru că ei și-au șters pantofii cu patriotismul.
Fiți atenți pe 1 Decembrie! 
Să vedeți ipocrizia la cote monumentale.

O știre de tot râsul a făcut înconjurul presei hunedorene la începutul acestei săptămâni.
Cel mai mare traseist din județul nostru și-a găsit, în sfârșit, un partid din partea căruia să candideze.

Dacă nu v-ați prins deja, este vorba despre Mircia Muntean, adică cel pe al cărui traseu politic sunt invidioase și fetele de pe marginea DN 66.
Nimeni altul decât cel care, după patru mandate la Primăria Deva și un conflict cu Mircea Moloț, cu care a fost prieten la cataramă, și-a luat lumea în cap și a colindat toată scena politică.
După ce nu i-a mai plăcut în PNL, pentru că n-a mai fost vioara întâi, omul nostru a candidat la șefia Consiliului Județean Hunedoara, din partea UNPR.
După ce a pierdut fără drept de apel, s-a mutat la PDL și a ajuns, in extremis, deputat.
Când PDL s-a unit cu PNL, a întins-o iar.
A aterizat la PSD, unde a tot sperat că va fi candidatul acestui partid, la fosta sa demnitate de primar al Devei.
Între timp a mai avut o ieșire. O ieșire cu mașina în decor, mort de beat. Iar ca sa nu fie coliva fără bombonică, a mai sărit câțiva boscheți, pierzându-și încălțămintea.
Totul a fost văzut pe micile ecrane din toată România.
Social-democrații îi știu bine caracterul, însuși Liviu Dragnea declarând deunăzi că nu-l vrea candidat.
Totuși, Muntean și-a găsit un partid, în cele din urmă. Un partid din partea căruia să candideze. Partidul Social Românesc, mai cunoscut, după o expresie autohtonă, ca partidul lui Mircea Geoană.

Mai trist decât atât este faptul că sunt deveni care susțin că traseistul notoriu are și șanse de câștig.
Adică, pentru deveni nu contează nimic din cele amintite mai sus.
Dacă n-ar fi trist, ne-am putea tăvăli prin zăpadă de râs. Zău!
Chiar așa a ajuns politica la noi?

P.S. Nu știu de ce, dar tot mai mulți politicieni seamănă cu centuristele. Dar mai grav e că sunt oameni (și nu puțini) care îi votează chiar și așa. Cât de bolnavă e totuși societatea noastră?

Succesiunea nefericită a tragediilor care s-au petrecut în ultimele săptămâni au născut, în mintea mea, o întrebare.
Tragedia provocată de indolența românească la Clubul Colectiv și atentatele nenorocite de la Paris n-au aparent nicio legatură. Însă, ele pot vorbi despre o perioadă neagră din istoria noastră.

În România nu e nevoie de atentatori. Aici, atentatorii supremi sunt incompetența și indolența. Ele au omorât deja 55 de oameni, în câteva zile, omoară mii, în fiecare an, pe șosele și alte mii în alte domenii în care incompetența face legea.
De 26 de ani sperăm să se schimbe ceva, însă nu s-a întâmplat nimic pozitiv. Dar chiar nimic.
În Europa, lucrurile sunt mai așezate.
Acolo, însă, pericolul este adus de globalizare și multiculturalism, două concepte despre care tot mai mulți spun că sunt falimentare.
Deschiderea largă a ușilor și modernitatea pare să ducă acum la costuri umane și emoționale foarte greu de suportat.

Gândindu-mă la rândurile pe care le scriu, mi-am amintit citatul lui Andre Malraux.
„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi defel”, spunea el.

Aș spune că e prea religios, dacă ne gândim la faptul că, începând cu 11 septembrie 2001, au murit atât de mulți oameni, doar pentru că au existat indivizi atât de îndoctrinați religios, încât s-au sinucis pe aceste considerente, luând cu ei numeroase alte vieți.
A fost atunci în America, în  11 martie 2004 în Spania, iar acum în Franța.
Tare mi-e să nu ajungem să spunem că Secolul XXI este un secol al tragediilor. Al tragediilor colective și multiple.
Iar stilul de viață occidental să devină încet-încet istorie, de frica acestor criminali mai mult sau mai puțin religioși.
 

Dezbaterea privind schimbarea paradigmei în politica romanească pare ca a rămas cantonată la nivel guvernamental. La nivel de politică mare, în general.
Pare ca am uitat cu toții de rădăcina corupției politice românesti. Corupția politicii de la nivel local. Acest aspect voi încerca să-l reliefez în articolul de față.

Rădăcina corupției se află în consiliile locale. 
În acele consilii din care nu transpare nimic, în care totul merge ca uns și în care un număr enorm de hotărâri sunt aprobate în unanimitate.
O unanimitate care pute rău a corupție și a comunism. 
O unanimitate atât de jegoasă, încât orice om cu minim bun simț este scârbit. Fie și dacă merge doar în vizită într-o ședință a unui consiliu. Local, evident.
Ce este în spatele acestei unanimități, de fapt?
Sunt interesele împăraților acestor unanimități. Primarii. Cei care câștigă enorm din liniștea mormântală a unanimității și se îmbogățesc. Se îmbogățesc tare! Și care își conservă puterea la adăpostul legii care permite alegerea lor dintr-un singur tur, ferindu-i de vreun pericol.
Mai este și așa-zisa Opoziție, care își ascunde cumpărarea și lipsa de idei și inițiativă.
Iar coruperea acestora nici nu necesită un efort sau sume prea mari. Se joacă la miză mică și la grija de a nu-l deranja pe împărat. Cu funcții și job-uri minuscule. Și astfel se instalează liniștea. Liniștea mormântală în care matrapazlâcurile curg nestigherite, fără ca să se afle despre ele.
Coruperea se face pe mandate. Se cumpără tăcerea pe un mandat.
Iar în luna de campanie electorală, vânduții nici nu mai pot vorbi public, pentru că au uitat să vorbească. Și au devenit niște iluștri anonimi.

Prin urmare, atenție la unanimități și la liniște! Acolo e corupția! 

Schimbarea paradigmei trebuie să se întâmple și aici. Mocirla și mirosul urât al unanimităților vinovate trebuie să iasă din societatea noastră.
Să vină oameni care nu pot sta în rândurile unanimității corupte.
Să nu mai avem numere impare de oi în consiliile locale, ci oameni cu personalitate.
Abia atunci ne vom putea vindeca de corupție și de comunism.

P.S. Acest articol nu este o ficțiune. El este inspirat din realitatea cotidiană. Orice asemănare cu fapte sau personaje cunoscute este intenționată.