Archive: Autor: Nicu Tasca

Mafia lui Dacian Ciodaru și a lui Marius Marcu a pierdut controlul asupra Universității din Petroșani.

Cel mai slab interimar din istoria universității petroșănene a fost învins de profesorul Radu Sorin, în al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de rector.

Scorul confruntării a fost de 103 la 85, după ce, în primul tur, Marcu avea 22 de voturi în fața lui Radu.
Decisivă a fost și alierea profesorilor Eduard Edelhauser și Roland Moraru cu cel care a devenit noul rector al Universității din Petroșani. Dar mai ales votul dat de profesori în favoarea bunului simț și împotriva prostiei și aroganței.
După o luptă extrem de complicată, în care mafia și-a folosit toate armele posibile, se încheie o etapă neagră din existența universității.
O etapă în care interesele meschine, ciordeala, șantajul și tot ce este mai murdar într-o ființă umană au fost instrumente folosite de cei care au deținut puterea, dar mai ales de unealta acesteia. L-ați recunoscut desigur pe mafiotul șef Ciodaru.

Acesta împreună cu nașul său, Marcu, își numără acum zilele până când vor schimba birourile luxoase pe încăperi cu gratii la geamuri și uși.

O mare problemă au acum și organizațiile studențești și liderii acestora, care au fost simple unelte în mâna puterii de până acum.

Deși nu a fost deloc simplu, binele a triumfat până la urmă în Dealul Institutului!

Nu încape îndoială că știrea zilei în județul Hunedoara este trecerea lui Tiberiu Iacob-Ridzi la PNL. Nu cred că despre asta sunt prea multe de spus.

Cred însă că este un moment bun să vorbim despre managementul politic al celor mai mari partide.
Chiar dacă nu este cea mai elegantă formă de management politic, PNL pare să fie mulțumit prin preluarea a ceea ce există deja pe piața politică locală. Asta în detrimentul pregătirii unor lideri noi, după ideile exprimate des de Klaus Iohannis.

În partea stângă, însă, PSD pare eternul perdant la Petroșani. De fapt, organizația de aici pierde permanent din 2004. Și pare că nu se mai satură.
Ba chiar, din lipsă de viziune, organizația condusă de Ioan Rus a acceptat să fie anexa lui Tiberiu Iacob-Ridzi. Cu tot ce înseamnă acest statut.
Iar astăzi și-a mai luat una în barbă.
După ce și-a mai luat și altele, de-a lungul anilor.
Ori, asta chiar e dovada unui management foarte prost. A unui management politic execrabil.

Interimarul de la Universitatea din Petroșani, Marius Marcu, a început să-și extindă aria de primire a favorurilor. Până acum primea constant plicuri groase, excursii în străinătate și câte un pahar de tărie de la finul Dacian (cum care Dacian? Ciodaru; evident. Capo dei capi!).

Nu-i mai e însă de ajuns. Omul are aspirații înalte.
Acum, o doamnă a ajuns să-i facă un mare favor lui Marcu. Liliana Samoilă îi cedează interimarului locul în Senatul Universității din Petroșani.

Marele conducător, care s-a autoproclamat rector (credeați ca rege al țiganilor?), n-a fost în stare să prindă un loc în senat pe speze proprii. Astfel că, a trecut la metodele învățate încă din copilărie de la seniorul Dan Marcu (un om de curtuazie fină) și a recurs la metodele de convingere din regimul de acum 26 de ani.

Demersul său miroase tare urât și nu e nici pe departe democratic sau legal. Dar pentru el nu contează amănuntele astea.
Numai că, situațiile disperate necesită măsuri disperate. Sau, spus altfel, Marcu din disperare face multe.

Nici măcar nu e singurul caz. Dar despre celălalt cu altă ocazie.

Aștept deznodământul.

Însă la final se naște o întrebare. Cum poate ajunge rector un individ care n-a putut ajunge nici măcar membru în senat?
Fiți pe recepție! Vine și răspunsul.

Din postura de om de comunicare, apreciez modul în care premierul Dacian Cioloș s-a spălat pe mâini în chestiunea alegerilor în două tururi.
Pare că are consilieri buni.
El s-a trezit cu o pisică moartă în curte, aruncată de către liberalii lui Gorghiu și Blaga, și trebuia să iasă cumva din ecuația alegerii primarilor. A făcut-o cu multă eleganță. Și a câștigat.
A mizat pe politicianismul partidelor din România, care nu pot să facă niciun compromis serios pentru ca democrația să aibă de câștigat și, implicit, noi toți. Și s-a mai dovedit o dată că miza partidelor sunt oamenii lor din primării și parlament și nicidecum ce vor românii.

Din postura de alegător, mă găsesc în aceeași ecuație închisă. Potențialul de schimbare a unui primar în funcție tinde serios spre zero, din mai multe considerente.
Cel mai important este lipsa de credibilitate, prezență publică și viziune a așa-zișilor opozanți, de fapt, oameni cumpărați, în mare parte.
Cultul personalității (după modelul ceaușist) după care se lucrează în multe primării.
Oamenii ajung să nu-l mai vadă decât pe conducătorul iubit (sau urât). 
Beneficiarul cultului fură și face măscări cât vrea el, însă nimeni nu zice nimic despre asta.

Știm de ani de zile că trăim într-un film prost, într-o democrație șchioapă.
Dar mai trist e că nimănui nu pare să-i pese cu adevărat.
Nimănui dintre cei care ar putea face ceva. Ceva serios.
Liberalii au aflat, în sfârșit, că șchiopătura democrației românești e o temă care îi preocupă pe români și au luat-o în brațe. Puțin!
Acum că au ieșit înfrânți din această bătălie se vor întoarce la călcarea în picioare a decalogului propriu.
Și totuși, cu democrația cum rămâne? 

Atât mai puteam câștiga și ne-au furat-o și pe aia.

A naibii politică!
Ai dracului politicieni!

2016.
Dictatura ceferistului Dionisie Ardelean continuă. La fel de penibil.

Camarila sa se înfruptă și ea din beneficiile statutului de nomenclatură și se lăfăie în privilegii plătite din banii membrilor. Dacă așa face și dictatorul, de ce n-ar face și ei la fel?

Plictisit de faptul că nu-l știe lumea decât de penibil, Ardelean se dedă din cand în când la câte o aroganță.
El își înșiră mașinile personale (două rable), precum și pe cea a CAR CFR (cumpărată așadar din banii membrilor) în fața blocului în care locuiește. Ca să vadă lumea ce dictator potent e el.
Din când în când, se uită de pe geam la ele și râde satisfăcut. Doar el știe cât de șters e.
Aroganța sa îi enervează la culme pe vecinii săi, care se văd în imposibilitatea de a găsi un loc de parcare.
Cât îl mai rabdă oare cei din banii cărora se înfruptă?