Politica lu’ cine dă mai mult

În politica românească, nu ai timp să te plictisești.
Cei care până mai ieri se înjurau vorbesc astăzi de fuziuni, iar asemănările cu cea mai veche meserie din lume sunt tot mai evidente.

UNPR este ca o fată care vrea să se mărite (a câta oară?) din interes, ca să fiu totuși delicat.
Pe de o parte, negociază cu PNL, dar așteaptă și o contraofertă de la Liviu Dragnea, președintele PSD.
Adică, care dă mai mult. Mai multe locuri de parlamentari, evident.
Asta pentru că, în loc să ne dezoltăm, dăm tot înapoi. În loc să îmbunătățim alegerea uninominală,  ne-am întors la blestematele liste. Iar acolo, nu contează cine ești, nici de la ce partid vi, ci cât de bine te ai cu șeful partidului sau cât de bine au negociat șefii partidelor între ei.
Așa supraviețuiesc toți politicienii ratați și pe care nu-i votează aproape nimeni.
Dincolo de cele spuse, se mai întrevede ceva.
Degringolada din PNL este uriașă. Pentru a supraviețui politic, lideralii lui Gorghiu și Blaga ar fuziona și cu Dracu’ în persoană. Îi vor și pe unepereriști, dar și pe socialiștii lui Mircea Geoană, ba chiar și pe cei care s-au strâns în jurul lui Daniel Fenechiu. Oricine, de oriunde.
Ca să păstrez comparația cu cea mai veche meserie. S-ar culca cu oricine, numai să mai spele cât de cât rușinea de la alegerile locale.
Slab proiect, stimați liberali! Foarte slab!

Anul fără mineriadă

Douăzeci și șase de ani. Atât ne-a trebuit ca să închidem cumva rana deschisă în iunie 1990.
România în ansamblu a plătit scump acel episod, însă nici Valea Jiului n-a scăpat de decont. Chiar deloc.
A plătit scump. Prea scump. Un preț de imagine greu de suportat și de plătit. Mai ales pentru o zonă ca a noastră.
În 2016, pare că subiectul a scăzut în importanță. Nu s-a mai vorbit aproape deloc despre mineriadă.
Și e pe undeva firesc să fie așa. Generațiile s-au schimbat. Preocupările noastre ale tuturor s-au schimbat. Și societatea, în ansamblul ei, s-a schimbat.
Prin urmare, putem să decretăm că anul 2016 este anul în care am scăpat de urmăritoarele imagini și dezbateri despre mineriadă. Despre mineriade.
Dacă am scăpa și de altele. Dar mai ales de alții. Ar fi extraordinar.
Pare însă că mai durează.

Îmi recunosc eroarea!

Este momentul să îmi recunosc public eroarea. Și o fac.
Am crezut că petroșănenii vor să schimbe situația orașului nostru.
Din păcate, m-am înșelat. M-am aflat într-o gravă eroare. 

Acum e foarte clar că, de fapt, nu dorim să schimbăm nimic.
Ne plac oamenii care au luat decizii pentru noi până acum.
Ne plac atât de mult, încât le-am prelungit șederea în fruntea orașului cu încă patru ani.
Ce va fi la finalul acestui ciclu electoral nu ne prea interesează.

Demersul meu politic se oprește aici.
Îmi cer scuze celor care au crezut că împreună putem schimba ceva!
De fapt, suntem o foarte mică minoritate.

Dumnezeu să ne ajute! De acum, lăsăm comunitatea doar în mâinile Lui.

Demnitate și respect

În această campanie electorală, le-am promis petroșănenilor două lucruri, spre deosebire de alți candidați sau așa-ziși candidați.
Le-am promis demnitate și respect.
Deși pot părea simple, cele două au în spate multe altele.
Sunt două chestiuni complexe.

Ca să ai demnitate trebuie să scapi de sărăcie. Trebuie să îi pui la locul pe care îl merită pe cei care te mint, încearcă să te înșele sau să te fure. Și când spun ”să te fure” mă gândesc la furtul din bani publici, atât de uzitat în ultimii ani.
Doar oamenii care își pot acoperi cu ușurință nevoile de bază (mâncare, îmbrăcăminte, întreținere) pot sta cu spatele drept în fața celor care vor să-i ducă de nas într-un fel sau altul.
De fapt, este vorba despre un standard de viață normal. De un standard de viață cât mai apropiat de cel din țările occidentale.
Pentru aceasta trebuie acoperite cel puțin patru nevoi. Locuri de muncă plătite decent, o infrastructură cât mai bună, un sistem de sănătate performant și un sistem educațional la fel. 
În toate cele patru domenii, aleșii locali pot și trebuie să se implice. Iar eu o voi face. Categoric.

Respectul este cea de-a doua promisiune pe care le-am făcut-o petroșănenilor. Respectul meu îl au deja, însă vreau ca respectul față de cetățean să nu mai fie o excepție, ci o regulă împământenită.
Respectul are, însă, multe fațete. O fațetă este transparența totală. O alta este cheltuirea eficientă a banilor publici, dar și implicarea oamenilor în tot procesul decizional local.
Eu am făcut aceste lucruri și până acum, din postura de persoană privată. 
Cu siguranță, le voi face și în continuare, din postura de persoană aleasă.
Diferența dintre cele două posturi este dată de votul dumneavoastră. De voturile pe care mi le veți acorda.
Așadar, duminică votăm independent.
Adevăratul independent!

Minciuni electorale

Această campanie electorală este foarte slabă. E destul de evident.

Este însă și plină cu minciuni. De toate felurile și din toate direcțiile.

Pe de o parte, foștii membri ai unanimităților din Consiliul local Petroșani; adică pesediștii, vin acum și ne mint de cel puțin două ori. 
Prima minciună este cea a candidaturii lor pentru funcția de primar. De fapt, ei nu vizează această funcție, ci doar poziții în consiliu (locuri, cum se spune), ca să fie la număr. 
O altă minciună este că au o viziune asupra a ceea ce trebuie îmbunătățit în municipiu. 
Oare de unde?
Că până mai ieri votau tot (în proporții covârșitoare, de 98-99%) din ceea ce se discuta în Consiliul local, demonstrând că n-au nicio viziune despre nimic în ceea ce priveștea acest oraș. 
Și totuși vor voturi.
Pe ce? Pe nimic. Pentru că există. Pentru că-și aduc șefii de la București să le facă campania.
Alții vin din afara Consiliului local, însă nu din afara politicii, ci de pe traseul (sintagma are un important caracter peiorativ) acesteia, adică sunt ”traseiști” și mă refer la cei de la ALDE. 
Minciuni pe toată linia. Totul începe cu minciunile mai -marelui acestui partid, Călin Popescu Tăriceanu, cel care se războiește cu DNA, mai ales acum că are statut de urmărit penal. 
Adică, Tăriceanu ar vrea ca lucrurile să meargă ca și până acum. Să se fure și să nu se întâmple nimic. Dar poate vom avea ocazia sa-l vedem și pe el în periplu pe la Petroșani, ca să înțelegem mai bine despre ce e vorba.
În bătălia independenților, cea mai uzitată minciună este legată chiar de independență. Niță, Macavei și Czane n-au vreo legătură cu independența, așa cum n-au ortodocșii cu Papa de la Roma. După ce s-au înfruptat din privilegii, acum le-ar plăcea să pară altceva. Și vorba Vioricăi Macavei să ”cunoască și mai bine mersul”, adică să mai bage ceva în buzunare. 
Mint, în speranța că oamenii au memoria scurtă.
Eu cred că oamenii gândesc mai mult decât cred toți cei enumerați și nu se vor lăsa păcăliți de minciunile lor electorale.
Fie ca vin de la partide sau de la independenți.

Ipocrizia falșilor independenți

Trebuie să spun de la bun început că ipocrizia mi se pare cel mai josnic defect pe care îl poate avea un om. Și, din păcate, e destul de prezent. Peste tot. Mai ales în politică.
Ba chiar și printre așa-zișii independenți.

Când am decis să intru în cursa pentru un loc în Consiliul local Petroșani, nu am luat în calcul faptul că până și culoarul independenților va fi inundat de ipocriți. Mă gândeam că ipocrizia va rămâne apanajul politicienilor veroși, despre a căror ipocrizie am vorbit de foarte multe ori.

Când a intrat în cursă Viorica Macavei, fost consilier în mandatul 2008-2012, am înțeles că vom avea o doză de ipocrizie și pe culoarul independenților.
Aceasta își dorește doar să fie din nou în forul de unde a fost trasă pe linie moartă de șefii ei politici și să obțină o sinecură sau chiar un loc ”călduț” la o firmă din subordinea Consiliului local, cum, de altfel, a mai avut. La Gospodărie. Știm bine!
E limpede că, pentru Macavei statutul de independent este doar o trambulină care s-o ajute să-și negocieze ceva. Mai ales că partidele sunt întotdeauna avide de oameni de genul acesta.
Ipocrizie pe toată linia. Amestecată cu fals și multă minciună.

Când însă în joc a venit și Dorina Niță și ipocrizia a atinse cotele paroxismului.

Lider de frunte și fostă președintă (cu rezultate modeste) a PNL Petroșani, Niță a fost prezentă chiar și la lansarea candidaților PNL. Și nu oricum, ci în primul rând.
Când însă noii ei șefi i-au spus cât valorează politic, s-a supărat și s-a mutat. Tocmai pe culoarul independenților. Rușinos!
Nemulțumirea ei este falsă până în străfunduri, dacă mergem ceva mai departe și ne amintim că a plecat din postul de viceprimar al municipiului Petroșani (adică maximum politic pentru un consilier) susținând că are treabă la Universitatea din Petroșani, unde tot politic i se oferise un post de conferențiar.

Dacă va fi aleasă, va mai fi independentă fix 5 minute. De altfel, Carmen Hărău, mai cunoscută ca deputata ”scrupul”, fosta ei șefă pe la femeile liberale, îi cântă deja serenade pentru reaîntoarcere în PNL, asezonate cu apariții la postul de televiziune pe care îl controlează.
În cazul ei, ipocrizia e maximă, iar inșelarea potențialilor votanți e chiar evidentă.

Prin urmare, feriți-vă de ipocriți!  
Chiar și de ipocriții care se dau independenți.
Falși independenți!