Archive: Autor: Nicu Tasca

Era seara de spectacol la Teatrul “I.D. Sîrbu” din Petroșani. Oameni mai mult sau mai puțin la patru ace urcă agale treptele spre sala de specacole. Printre ei și eu. Povestitorul.

Intrăm cu toții în sală. Ne căutăm locurile și ne asezăm comod, fără să știm că vom vedea două spectacole. Unul de un prost gust grotesc. Și unul de excepție.

Și cum stăteam liniștit dinspre scări apare o chelie. Intră timid, de parcă nu era locul ei acolo. Cineva din spatele meu are o tresărire.

• Auzi, dragă, dar și interlopii vin acum la teatru?, spune o doamnă între două vârste.

Mă uit din nou între scări. Și văd o burtă de ghiolban ieșind dintr-un sacou prea mic pentru burdihan. Era Vasilică. Vasilică Incompetentu’, omul despre care am mai scris.

După el (că așa e în cultura cocălărească), apare și o doamnă. Toaleta m-a lăsat perplex. Etala cu emfază un tricou cam de vreo 10 lei și cincizeci de bani. Dar cu poză.

• E primarul din Petrila, mă întorc și o informez pe doamna din spatele meu.

Ea râde și se apleacă spre mine, spunând:

• Ce a ajuns și Petrila …. pe mâna unui interlop!

Nu mă abțin și continui.

• E doar cocalar, nu interlop. Uitați-vă la sacou!, zic eu, vrând să îmi pun în evidență sacoul perfect.
• Sau la tricoul doamnei, spune femeia.
• Da, da. L-am remarcat și eu, spun încântat că mai observase cineva.

Cuplul cocălăresc își caută locurile. Le găsesc. Sunt în centrul sălii. Așa trebuie să ai loc ca să știe fraierii de votanți cine ești tu.

Nu trece însă mult și se întâmplă ceva. Ceva spectaculos.

Două doamne, doamne cu adevărat, le bat obrazul și îi trimit pe cei doi la plimbare.

Ce să vezi?!

Stăteau pe locul lor.

Cuplul părăsește sala iritat. Fusese făcut de rușine. Într-un  mare fel!

Dar ce rușine mai mare i se poate întâmpla lui Vasilică, decât să fii incompetent și la teatru, nu doar la primărie.

Începe piesa. Răsuflu ușurat.

• Ce bine că am scăpat de cocalari!, spun în gând.

P.S. Povestea este cât se poate de reală. La fel și personajele.

Mitingul PSD de sâmbătă a fost analizat foarte mult. Și ar fi fost și mai mult, dacă Simona Halep n-ar fi reușit performanța de la Roland Garros. Așa lucrurile și comentariile s-au mai disipat. Intenționat am lăsat să treacă câteva zile pentru a comenta și eu. Dintr-o lumină proprie.

Dintre toate lucrurile care s-au petrecut, cel mai neadecvat a fost discursul lui Liviu Dragnea. Acesta nu a fost nici la nivelul mitingului și nici la nivelul tipului de lider întruchipat de președintele PSD. Pentru un astfel de eveniment și în fața unui public atât de numeros, format în mare parte din membrii și simpatizanți PSD. Trebuia pregătit un discurs persuasiv, un discurs puternic, care să îi însuflețească pe cei veniți de la multe sute de kilometri, dar și pe cei de acasă.

Din păcate, discursul lui Dragnea a fost modest. Poate prea modest pentru specialiștii străini care se spune că îl consiliază. Deși a încercat un dialog cu piața, acesta a fost palid și nepenetrant.

Mai mult decât discursul, m-a surprins tehnica discursivă slabă a liderului PSD. Nu a emanat forță, decizie, hotărâre. A părut obosit și a fost neconvingător.

Într-un asemenea moment, el trebuia să transmită forță, pentru că discursul său a ajuns și la milioanele de români care nu au venit în Piața Victoriei, dar pe care i-ar fi putut menține sau aduce în bazinul electoral al PSD.

Vorbind ultimul, mesajul lui Dragnea trebuia să fie memorabil. Să facă istorie. Și astfel, mitingul ar fi rămas în istorie ca momentul în care s-a rostit discursul. Știa asta orice student la Comunicare din anul II.

Nu a fost așa. Prin urmare, nu peste multă vreme va fi nevoie de un nou miting, pentru că cel din 9 iunie 2018 se va uita. Așa cum s-a uitat deja și discursul lui Liviu Dragnea.

Se spune că se lucrează deja la agendă. Sper că și cu îmbunătățiri. Discursive!

Gala aniversară a Teatrului Dramatic ”I.D. Sârbu” s-a terminat.

Și regret.

Regret pentru că mi-a prilejuit întâlnirea cu piese și actori cu care n-am avut ocazia să mă întâlnesc prea des în viața asta. Și mai ales la Petroșani.

Ei bine, acum pot să spun că am reușit să repun teatrul între preocupările mele permanente.

A fost o mare bucurie.

A fost o gală cât 70 de ani. Ani pe care nu-i am însă. Și la care nici nu știu dacă să sper sau nu.

Iar cum Cartea Cărților ne spune să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, vreau să fac asta.

Vreau să-i acord meritele cuvenite lui Cosmin Rădescu, managerul (atenție la diferența față de titlul comun de director!) teatrului petroșănean.

Acest om a reușit să ridice standardul teatral petroșănean atât de sus încât, atât el cât și alții, care vor veni la conducerea teatrului după el, vor trebui să facă cel puțin la fel.

Publicul s-ar putea să nu accepte mai puțin. Și să ceară asta.

Concluzia este una mai mult decât îmbucătoare: Cultura trăiește  în Petroșani și în Valea Jiului! Respiră!

Și nu e deloc puțin lucru!

P.S. Despre ce și cine nu mai trăiește în Valea Jiului în articolele viitoare. Nu ratați!

Am fost foarte curios să aflu care sunt soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a Văii Jiului găsite în cadrul evenimentului ”Viitorul Văii Jiului: perspective de dezvoltare durablă”. Acesta a fost organizat de Uniunea Salvați România (USR) și Platforma România 100 (RO 100).

Așa au ajuns în Valea Jiului fostul premier Dacian Cioloș, președintele USR, Dan Barna, dar și Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii.

După ce am ascultat vreme îndelungată concluziile dezbaterilor din ateliere (Economic, Social, Cultural), am aflat că soluția identificată de Cioloș și USR pentru Valea Jiului este, conform spuselor lui Dacian Cioloș, o zonă administrativă integrată. Adică, mult discutata conurbație.

Numai că, despre asta vorbim, atât eu, cât și sociologul Valentin Fulger, de cel puțin un deceniu.

Chestionat de mine, fostul premier susține că vede o implementare a conurbației printr-un proiect de lege, care să definească situația, să prevadă activitățile, dar să ofere și resurse, precum și facilități. Mai exact, o conurbație care să funcționeze doar în anumite domenii și care să fie reglată de comunitate.

Chiar dacă în teorie sună bine, rezolvarea găsită de Cioloș și USR are șanse foarte mici să fie realizată într-un termen rezonabil. Din păcate!

Cred că am îmbătrânit de când tot spun că organizațiile politice din Valea Jiului comunică ca dracu’. Efectul? Niciunul.

Dar atunci când nu comunici oficial, își face loc comunicarea neoficială.

Vă povestesc.

Vechiul meu ”prieten” Dacian Ciodaru a îmbătrânit și el. Atfel că, a trebuit să-și caute de viață în organizația mare, după ce a căprărit, cu ajutorul studenților Universității din Petroșani, Tineretul Social Democrat (TSD) Hunedoara.

A venit, implicit, momentul alegerilor. S-a ales George Bălțatu, consilier local la Vulcan.

Am aflat despre acest eveniment, plimbându-mi ochii pe Facebook, de la liderii PSD prezenți la eveniment, care au pus poze de la eveniment (cu vorbele a fost mai greu). Adică neoficial. Am avut apoi ocazia să citesc în ziarele de casă ale PSD, în alte ziare (fără legături cu PSD), niciun rând.

Mă mai uit la dată.

Și totuși! Suntem în 2018.

Se poate așa ceva?

Răspund ca Moromete: se poate.

Prin urmare, nu vreau nici să felicit, nici să zic ”de rău”. Lui George Bălțatu vreau să-i spun doar atât: comunicare, George! Și iar comunicare!

Ceea ce faceți acuma e de o tristețe cruntă, zău!

Aaaaa, și vezi ce promiți tinerilor! Că au mai promis și alții, dar … rezultate s-au văzut doar la Aninoasa.

Rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin, are două-trei pasiuni cunoscute de observatori. Printre acestea la loc de cinste figurează plimbările. Fie că sunt în țară, dar mai ales în străinătate, acestea i-au ocupat o mare parte din viață și mai mult de jumătate din perioada scursă din mandatul de rector. Plecând de la aceste fapte, toți urechiștii au presupus că engleza sa este impecabilă, așa cum ar trebui să fie în cazul unui șef de instituție de învățământ.

Din păcate, lucrurile nu stau așa.

Am văzut asta la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 70 de ani de existență a Universității din Petroșani, când a profitat de ocazie și și-a invitat toți prietenii din străinătate.

Mai bine n-o făcea!

Toți partenerii străini i-au predat o lecție de engleză, în fața a câtorva sute de oameni.

Toți, dar absolut toți, au vorbit o engleză impecabilă, surclasându-l grav pe rectorul petroșănean.

Ba mai mult de atât!

Toți vorbitorii de engleză din sală au râs în barbă, atunci când, vrând să laude orașul Cracovia, s-a referit la ”men”-ii  (bărbații) din Cracovia, în loc să folosească uzualul ”people of Kracow”. Probabil gafele ar fi fost mult mai multe și mult mai mari, dacă n-ar fi uzitat limba engleză doar pe parcursul a două-trei fraze, exclusiv pentru vorbitorii din străinătate.

La final, concluzia a fost destul de ușor de tras.

În unele cazuri, asemeni personajului nostru, nici plimbările nu ajută la perfecționarea limbi engleze.

Iar cel mai fericit din sală cred că a fost însă fostul rector Emil Pop, gândind că până și el are epigoni.