Cioloș și USR au găsit soluția pentru Valea Jiului: conurbația

Am fost foarte curios să aflu care sunt soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a Văii Jiului găsite în cadrul evenimentului ”Viitorul Văii Jiului: perspective de dezvoltare durablă”. Acesta a fost organizat de Uniunea Salvați România (USR) și Platforma România 100 (RO 100).

Așa au ajuns în Valea Jiului fostul premier Dacian Cioloș, președintele USR, Dan Barna, dar și Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii.

După ce am ascultat vreme îndelungată concluziile dezbaterilor din ateliere (Economic, Social, Cultural), am aflat că soluția identificată de Cioloș și USR pentru Valea Jiului este, conform spuselor lui Dacian Cioloș, o zonă administrativă integrată. Adică, mult discutata conurbație.

Numai că, despre asta vorbim, atât eu, cât și sociologul Valentin Fulger, de cel puțin un deceniu.

Chestionat de mine, fostul premier susține că vede o implementare a conurbației printr-un proiect de lege, care să definească situația, să prevadă activitățile, dar să ofere și resurse, precum și facilități. Mai exact, o conurbație care să funcționeze doar în anumite domenii și care să fie reglată de comunitate.

Chiar dacă în teorie sună bine, rezolvarea găsită de Cioloș și USR are șanse foarte mici să fie realizată într-un termen rezonabil. Din păcate!

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *