O nuntă, un candidat

Mulți români și cvasiobservatori au fost surprinși de abordarea nuntă – eveniment politic pusă în aplicare de George Simion, lider al AUR.

Oameni fără cultură.

Chiar și ei au aflat apoi că ideea nu e deloc nouă. Ci a fost pusă în practică încă din 1925.

Cel care a făcut asta este nimeni altul decât liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

Sigur că, acum, mulți pudibonzi vor strâmba din nas. Însă realitatea trebuie văzută și comentată.

De fapt, Simion a avut tăria de a-și pune la bătaie propria nuntă pentru a câștiga vizibilitate (care îi cam lipsește partidului său) și a atrage simpatizanți sau chiar adepți.

Ideea care a reieșit din acestă nuntă ne spune și de ce a fost gândit acest proiect, care este o copie fidelă a evenimentului din 1925 amintit deja.

George Simion va candida la Președinția României. N-ar trebui să fie nicio surpriză.

Numai că, dacă sărăcia care acum îi amenință pe români va deveni realitate cruntă, din cauza creșterii exagerate a prețurilor, candidatura sa nu va fi fără noimă. Dimpotrivă. Va avea foarte mult sens.

Deja Simion și-a făcut mulți simpatizanți când l-a apostrofat de la tribuna parlamentului pe cel devenit Inamicul Public Nr. 1- ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Singura întrebare este: Va fi Simion noul Vadim Tudor? Va reuși el să ajungă în turul al II-lea?

Deocamdată, e greu de răspuns. Dar totul depinde de cele două ierni care vor preceda alegerile prezidențiale. De cât de sărăciți și obosiți vom ieși din ele.

În primăvara lui 2024, scenariul va fi mult mai clar.

Nu vreau să dau pronosticuri acum. Dar cu siguranță voi mai scrie despre Simion.

 

Recesiune (criză) și taxe mari

Este deja secretul lui Polichinelle că va veni o criză.

Aproape că nu mai există specialist care să nu confirme aceste scenariu, la care adaugăm și instituții economice prestigioase.

Numai că, guvernanții noștri nu țin cont de toată știința și cutumele lumii.

Ei se apucă să mărească taxe.

Dacă taxele pe muncă sunt de mult la un nivel mai mult decât împovărător, au găsit contractele part-time. Ceva însă rămăsese la un nivel acceptabil pentru toți românii. Este vorba de taxele pe proprietate. Și acolo au atacat.

Anul viitor aceste taxe vor crește. Nu știm încă sigur cu cât.

Cel mai mic procent este cu două cifre (25%), iar cel mai mare este de câteva ori.

În traducere, taxele pe apartamentele în care locuim vor fi cu siguranță mai mari anul viitor.

Nu mai vorbim de alte proprietăți.

Ca și până acum, guvernanții mizează pe acceptarea noastră. Și până acum au mizat bine.

Românul duce multe. Inflație, prețuri uriașe la utilități, mâncare scumpă, ce mai contează un impozit anual.

Vin vremuri grele! Bine ar fi să ne pregătim mai bine.

Presa necredibilă

De ceva timp, tot mai mulți români vorbesc pe la colțuri despre situația presei. Pentru marea lor majoritate, pare incredibil că presa a ajuns doar o trompetă a politicienilor, fie ei locali sau naționali. În absența unui studiu științific profesionist, lucrurile ar fi rămas poate la nivelul bârfei.

Dar un studiu Globsec, desfășurat în nouă țări printre care și România, vine să arate că percepția acelor cetățeni este reală.

Mai exact, studiul arată cu 59% dintre români nu mai au încredere în presă.

Psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș- Bolyai din Cluj- Napoca, comentează aceste date prin politizarea presei.

Din păcate, nu trebuie să fii specialist într-ale presei ca să înțelegi că datele relevate de studiu sunt adevărate. Presa în general, dar și presa din Valea Jiului în special, nu mai este nimic altceva decât trompeta politicienilor. E foarte simplu să spui publicația X este a partidului Y, sau televiziunea Z ține vădit partea partidului W, pentru că publicațiile se rezumă să prezinte doar ”mărețele realizări ale partidului și reprezentanților săi”.

Ori acestă modalitate de a face presă nu putea trece neobservată și fără să aibă consecințe.

Acum, presa de partide mai vorbește pentru puțin peste 40%, care același număr de români care îi și votează pe politicienii noștri.

O fi bine?

Ținută (im)perfectă

Îl urmăresc pe prefectul județului Hunedoara, Călin Marian, de când a venit în funcție. Și știu că îi place imaginea. Îi plac pozele în orice ipostază. Fie la birou, fie pe teren.

L-am auzit vorbind și am rămas neplăcut surprins. Ba chiar am și dat nas în nas pe scările clădirii unde s-ar putea spune că lucrează. Dar nu m-a recunoscut, deși îl criticasem deja de mai multe ori.

L-am supranumit Prefectul Marean.

Iar, domnia sa se chinuie teribil să îmi dovedească cu fiecare rând de poze pe care le publică că nu m-am înșelat deloc.

Consecvent principiului său de a-și face imagine cu orice preț, Prefectul Marean a fost pozat în pantaloni scurți. Nu de paparazzi, ci chiar de oamenii săi, pe care înțeleg că îi plătește regește.

După cum puteți vedea, pantalonii erau roșii, deși înțeleg că este mare lider PNL Hunedoara, organizație despre care am auzit foarte puțin în ultima vreme, ca să nu zic deloc.

Recunosc că este primul deminitar care acceptă să dea public poze cu el în pataloni scurți. Asta deși este singurul, dintre cei care apar în fotografii, care se prezintă în acest fel.

Poate ar trebui să se consulte pe probleme vestimentare măcar cu subprefectul Szell Lorincz sau primarul din Șoimuș. Nu pare însă să le ceară sfaturi vestimentare acestora. De altfel, nu îmi dau seama cui îi cere. Dar gafe văd că face.

P.S.: Îmi frământam mintea astăzi cu gândul dacă ar trebui să merg în pantaloni lungi într-o instituție, la peste 30 de grade. Dacă m-aș lua după demnitarul Marean, cu siguranță e perfect să-mi iau niște bermude. Poate chiar înflorate. Ce ziceți?

 

Sunt o victimă a justiției din România!

Nu am crezut în viața mea că voi ajunge să spun aceste vorbe. Însă, ei bine, viața mi-a oferit și această surpriză.

Scriu de peste 20 de ani și nu m-am confruntat niciodată cu justiția românească. Însă o dublă interacțiune cu instanțele românești m-a făcut să îmi schimb radical părerea despre judecătorii români și sistemul în ansamblul său.

Într-atât încât ori de câte ori aud de un verdict dat de justiția românească înclin să cred că are mult mai mari șanse să fie nedrept, decât drept. Ba chiar mă gândesc cu groază că, dacă voi fi acuzat de vreo faptă penală, nu am nicio șansă să scap nevătămat de la acestă întâlnire cu justiția, chiar dacă sunt complet nevinovat.

Au contribuit la acestă schimbare trei judecătoare:  de la Tribunalul Hunedoara și  de la Curtea de Apel Alba Iulia. Pentru acestea, dar foarte probabil și pentru alții nu există libertate de exprimare, interes public justificat de a ști de unde au bani aleșii cetățenilor și nici alte noțiuni care țin de viața democratică. Pentru că am apreciat că traseismul este jegos, veniturile foarte mici sunt dubioase, precum și pentru că dacă îți arde mașina fără a se afla vreodată adevărul înseamnă că ai legături cu lumea interlopă, sunt bun de plată.

Mai exact 2500 de euro și încă aproape 1000 de euro cheltuieli de judecată.

În zadar am pus la dosar documente care arată justețea opiniilor exprimate. Nimic n-a contat. Puteam să nu pun nimic. Era același lucru.

Dincolo de obligația financiară, mai dureros este sentimentul de nedreptate.

În concluzie, pentru mine justiția românească este la fel ca toți cei care fac rău cu bună știință. Vă recomand să fugiți de justiție cât vă țin picioarele. Cu cât sunteți mai cinstiți, cu atât o veți păți mai rău.

P.S.1: Vă rog să vă imaginați următorul scenariu: Vladimir Putin ar da în judecată, în România, sutele de jurnaliști care au scris/rostit cuvinte grele la adresa sa. Ce credeți că se va întâmpla? Vă spun eu: ar câștiga bani mulți.

P.S. 2: Îi rog pe toți cei care cred că libertatea de expresie trebuie să existe să doneze o sumă cât de mică, pentru a putea satisface capriciile justiției românești și onoarea celui despre care am îndrăznit să scriu. Pun la dispoziție contul RO33BTRLRONCRT0118260202 în lei, deschis la Banca Transilvania pe numele meu: Tașcă Nicolae.

Dumnezeu să ne ajute!