Archive: Autor: Nicu Tasca

Am fost la ”Fun Day”

Posted on by Nicu Tasca

Am participat ieri cu mare bucurie la cea de-a doua ediție a ”Fun Day”, pe Stadionul ”Petre Libardi” din Petroșani.

Cum e lesne de înțeles, am avut statut de invitat, dar am avut privilegiul să joc în echipa antrenorilor, care a și câștigat detașat.

Totul s-a întâmplat după ce am văzut evoluând elevii Școlii de Fotbal ”Damian Militaru”, cu toate grupele de vârstă, dar și un meci între două echipe de mămici, dintre care una ”de performanță”, care s-a și impus.

Punctul culminant al evenimentului l-a constituit jocul dintre Echipa Antrenorilor și Echipa Tăticilor.

Chiar dacă tăticii au fost numeroși, rotind trei echipe în cele 30 de minute, antrenorii și-au dovedit măiestria. 5-1 pentru echipa antrenorilor a fost scorul final al întâlnirii.

Marcatori au fost Damian Militaru și Cosmin Kandut, dar și vechii mei prieteni Adrian Dosan (Foto) și Ionuț Bălan, ultimul trecându-și în palmares și un asist.

La final, cei mai mici participanți au fost premiați cu dulciuri și echipamente sportive, iar mămicile au primit câte un trandafir.

Pentru o prestație și mai bună, mă gândesc să încep antrenamentele pentru cea de-a treia ediție cât mai curând.

Rămâneți pe recepție!

Taximetristul scriitor

Posted on by Nicu Tasca

Arad. 9 iunie 2023. Puțin trecut de ora 11.

Aflasem rezultatul nemulțumitor, dar bun, al unei examinări. Sun la firma de taxi să-mi trimită o mașină. Îmi zice indicativul și că vine în 7 minute. Petrec minutele întrebându-mă dacă sunt în locul potrivit și o să mă găsească șoferul. Între timp, o doamnă cu care mă intersectasem mai devreme iasă din clădire și mă încurajează cu privire la rezultatul meu.

Apare taxiul. Un Duster cam obosit. Deschid ușa scârțâind, mă urc și taximetristul intră în vorbă cu mine.

Mare mi-a fost surpriza când îmi spune că, dacă eram localnic, m-ar fi invitat la o lansare de carte, pe 30 iunie. A lui.

Îmi dă să citesc un paragraf care înțelege că m-ar interesa mai mult și îmi povestește că lansarea va avea loc la Biblioteca Județeană din Arad, despre care aflu acum că se numește ”Alexandru D. Xenopol”, dar și cum a găsit editura care s-a ocupat de tipărire. ”E un debut”, ține să sublinieze.

Îl întreb cât costă cartea și mă ofer să i-o cumpăr, dar cu dedicație și autograf.

Puțin uimit mi-o dă la prețul de vânzare anunțat. Plătesc cursa și cartea… mai puțin cu un leu. Soarta.

Înainte să cobor îi spun că voi scrie pe blog despre întâlnirea noastră și îmi ia numărul de telefon. Așa constat și eu că dacă tastezi numărul meu și apelezi apare numele firmei mele. Semn bun.

Ne despărțim și mă gândesc cât de potrivită e zicala care spune că marile spirite se întâlnesc și câte am aflat după o cursă destul de scurtă cu taxiul.

Numele taximetristului este Stelian Deaconu, iar cartea se numește ”Viața mondenă prin ochii unui taximetrist”.

Succes, domnule taximetrist scriitor! Cu siguranță mi-a făcut plăcere.

Video. Părău: ”Pe Vârful Straja, dacă ajută Dumnezeu, vom schia din acest an”

Posted on by Nicu Tasca

”Părintele Stațiunii Straja”, omul de afaceri Emil Părău, discută cu CEO-ul NT Agency, Nicu Tașcă, despre turism, finanțările europene care urmează să înceapă, tineri, schimbarea mentalității oamenilor din Valea Jiului și investițiile pe care mai vrea să le facă.

De ce ne plac capetele plecate

Posted on by Nicu Tasca

De mulți ani mă fascinează succesul mediocrității în societatea românească și mai ales în Valea Jiului. Oameni care n-ar fi fost nimic într-o societate deschisă sunt mari mahări în zona noastră, dar și într-un areal mai larg. Și mai fascinant este faptul că toți oamenii pe care îi cunosc și care au o cât de mică tentative de a nu se încovoia pentru a pupa zonele dorsale ale mahărilor sunt – cum spunea cineva- ”ejaculați”.

Orice individ care nu înțelege să facă parte din corul aplaudacilor, al pupincuriștilor și/ sau al capetelor plecate va fi tras deoparte. Va deveni marginal.

Ambele tipologii fac parte din triumful mediocrității, concept pe care îl văd tot mai des pus în practică. Boala mediocrității este adânc înrădăcinată în toți conducătorii (remarcați termenul de sorginte comunistă), precum și în vajnicii lor slujitori.

Cei mai demni de respect sunt slujitorii care sunt arondați mai multor stăpâni. Ei sunt cei mai câștigați, pentru că între stăpâni se crează concurența cotizației mai mari.

Eu însumi sunt cumva marginal, pentru că nu am dorit să fiu cu capul plecat în fața niciunui conducător. Satisfacția, în acest caz, vine în recunoașterea care îți este oferită din afară spațiului în care trăiești. Mai ales de la organizații care sunt lider în ceea ce fac. Pentru că, șansa este că nu sunt toți la fel. Decât aici. Și mai ales acolo unde sunt implicați bani publici.

Ce e de făcut?

Nu cred că putem emancipa ”conducătorii”. Cred că putem doar să ne menținem drumul. Și să fim mai buni. Nu va remarca nimeni dintre cei sus puși. Dar totuși… cred că merită.

O valoare comunitară

Posted on by Nicu Tasca

Am fost ieri pe cel mai nou stadion din România, la un joc al reprezentativei Under 21 împotriva selecționatei Germaniei. Este vorba despre Stadionul Municipal din Sibiu.

Dincolo de spectacolul fotbalistic care a lăsat de dorit, 14.000 de oameni (mulți din alte orașe) au venit la stadion, pe o vreme potrivnică statului afară. Și totuși au existat și celebrele valuri, care au mai încălzit atmosfera, precum și scandările ROOO… MMMÂÂÂ… NIA, ROOO… MMMÂÂÂ… NIA.

Bijuteria sibienilor își merită fiecare leu din cei peste 200 de milioane investiți. Asta chiar dacă gazonul se afla într-o stare proastă.

De mai mult timp mă gândesc DE CE ÎN VALEA JIULUI NU AVEM UN ASTFEL DE STADION?!

Veți spune poate că nu avem echipă să joace pe acel stadion, într-un eșalon superior. E adevărat.

Dar un stadion la standarde înalte ar pune o presiune mai mare pe cei implicați în fenomen, la nivel local și județean și ar putea găzdui și alte evenimente mari.

Consider că o astfel de investiție nu ar reprezenta decât o valoare în plus a comunității noastre. Cu un lobby pertinent, nu ar fi deloc exclus ca un joc, precum cel pe care l-am văzut aseară, să aibă loc aici.

Îmi scapă de ce nu s-a gândit nimeni la asta.

Mai ales că avem precedentul jocului dintre Jiul Petroșani și Oțelul Galați, când stadionul din Petroșani a fost luat cu asalt de peste 5000 de spectatori.

Sigur că echipele noastre de fotbal se zbat în anonimat și nu au nici cele mai mici structuri de comunicare publică.

Dar totuși are cineva urechi să audă?

Complexul ”Zelenski”

Posted on by Nicu Tasca

A trecut un an dintr-un război despre care unii spuneau că va dura câteva zile. Dincolo de lecțiile războiului, distrugeri, suferință, exod, una dintre cele mai importante lecții este lecția comunicării.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a predat politicienilor lumii o lecție de comunicare, demonstrând încă o dată că de la actorie la comunicare politică e un singur pas. Lecția a fost percepută de fiecare politician după posibilități.

Eu cred că pentru politicienii români, cei mai slabi comunicatori ai Europei, prestația președintelui ucrainian s-a transformat într-un adevărat complex.

Conștienți în sinea lor de superficialitatea comunicațională pe care o practică de zeci de ani, aceștia sunt acum măcinați de Complexul ”Zelenski”. Dovadă cea mai clară este că nu au curaj să deschidă discuții și negocieri pe diferendele pe care le avem cu Ucraina. Problema minorității române este atât de veche, ba chiar și cea a Canalului Bîstroe.

Dar complexul acționează.

Cum să deschidă gura politicienii mediocri de la București în fața unui superstar politic mondial cum e Zelenski?

Dacă facem un exercițiu de imaginație, ne putem imagina doar niște bâlbe fără sens, când Iohannis ar încerca să vorbească cu Zelenski despre orice altceva decât discuții protocolare.

Atât pot politicienii noștri. Niște complexați! Dar niște complexați votați.

1 … 8 9 10 11 12 … 71