Archive: Autor: Nicu Tasca

Putini universitari au facut cariera in politica romaneasca. Foarte putini. In Valea Jiului, exemplele sunt si mai putine. Si ma gandesc, de pilda, la Petru Hodor, fost primar al municipiului Vulcan. Explicatia am gasit-o in modul în care organizatiile politice inteleg sa se raporteze la aceste personalitati.In general, liderii politici simt in ceafa rasuflarea universitarilor pentru ca stiu ca ei,indeletnicindu-se cu profesia de dascal, nu sunt niste minti slabe. Ori acesti lideri nu fac altceva decat sa incerce sa-si conserve puterea cu orice pret. Si cum pericolul cel mai mare vine tocmai de la acesti oameni invatati sa gandeasca, ei sunt izolati si fortati sa plece din politica. Cineva imi reamintea zilele trecute modul in care au fost tratati universiatrii in PSD Petrosani, fie ca au fost rectori sau tineri profesori, ei au fost indepartati unul cate unul. De altfel, exemplul sociologului Valentin Fulger este notoriu. Ce partid responsabil ar azvarli afara un sociolog? As spune chiar ca fiecare partid ar trebui sa aibe un sociolog in conducerea sa pentru a intelege mai bine realiattea in care traim. De curand, am vazut un alt exemplu. La PDL Petrila. Vesnicul primar Ilie Paducel i-a dat un sut in fund universitarului Marius Heljiu. Nu l-a azvarlit din partid, ci din biroul local de conducere, adica din grupul celor care decid actiunile si strategiile (daca or fi avand asa ceva) partidului. Acest mod de gandire a liderilor de partide a dus la politica de astazi. La o politica de un nivel slab, lipsit de vlaga si de vizibilitate. Iar acest lucru ne afecteaza pe toti.

Asa as parafraza sintagma cu care se lauda mai nou rectorul Universitatii din Petrosani, Emil Pop. De fapt, aceasta ultima gaselnita face parte dintr-o strategie elaborata in biroul sau luxos, probabil la aceeasi masa cu protejatul lui, Dacian Ciodaru. „Ne facem rost repede de un titlu ca sa mai stingem din efectul scandalurilor pe care le-am creat in universitate. Cumparam ziare ca sa ne laude si poate opinia publica va uita cine suntem cu adevarat”, si-au spus ei. Zis si facut. Au gasit repede pe cineva la Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) si si-au facut rost de un certificat de „grad de ridicat de incredere”. Apropo, intr-un interviu, Pop mai da o data cu bata in balta, dovedind ca habar nu are cum se cheama institutia care i-a acordat titlul. Toti cei care stiu care este realitatea au ras in hohote. Grad ridicat de incredere la luarea de bani, la vinderea de lucrari, la comisionarea tuturor lucrarilor care se executa, la coruperea profesorilor, angajatilor si a stundetilor. La toate acestea Universitatea din Petrosani are grad ridicat de incredere. Si ar mai fi, insa nu in cele din urma, grad ridicat de incredere la cumpararea functiilor de conducere cu bani si influenta si la promovarea camarilei rectorului Pop in detrimentul oamenilor de valoare. Pentru toate acestea si pentru ca se cred mai desteti decat intreaga opinie publice (avand o inteligenta mediocra)putem considera ca Universitatea din Petrosani nu este un „templu academic”.
Este TEMPUL IPOCRIZIEI ACADEMICE!Si asa sa-i ramana numele. Iar ca orice templu si acesta are nevoie de un zeu. Iar ZEUL IPOCRIZIEI nu este nimeni altul decat rectorul Emil Pop. Sa traisca si sa fie venerat in continuare de lacheii sai si urat de toti oamenii care mai au o bruma de minte si o coloana vertebrala inca dreapta.
Strategia ta ipocrita nu face nici doua parale, mult iubite si stimate (cred ca formularea ii e foarte familiara lui Pop) ZEU AL IPOCRIZIEI !

Orice iesire pe un drum eropean realizeaza o intalnire nedorita intre soferii masinilor obisnuite si TIR-uri. Si asa o tinem in toata Europa. Pe toate autostrazile pe care te deplasesi, cu exceptia acelora (putine)pe care le e interzis accesul. Asa ajungi ca intr-o deplasare care depseste 1000 de km sa fi nevoit sa depasesti mii de tiruri. Senzatia devine,la un moment dat, obositoare. Prin urmare, consider ca se impune luarea unei decizii astfel incat milioanele de TIR-uri care circula pe toate drumurile Europei sa fie oprita. Altfel, vom ajunge ca, in doar cativa ani, deplasarea noastra sa fie imposibila din cauza acestor TIR-uri. Este foarte sigur ca trasportul rutier a luat o atat de mare amploare, incat celelalte moduri de a transporta marfa sunt in mare suferinta. Poate n-ar fi deloc lipsita de sens o implicare a Parlamentului European, care sa adopte o lege in acest sens.Oricum ar fi, o decizie trebuie luata cat mai curand.

Se spune ca Dumnezeu ii cheama repede la el pe oamenii buni, pe care ii iubeste. Asa s-ar putea caracteriza pe scurt povestea lui Lucian Iancu. Un tanar exceptional, cum putini mi-a fost dat sa intalnesc. Integru, hotarat, pertinent in tot ce spunea sau facea. Un om a carui cariera incepuse promitator si caruia ii prevazusem un viitor stralucit. Ma mandream ca este prietenul meu. Mergeam bucuros la orice intalnire cu el, in orice oras m-as fi aflat. Discutam des politica si tot ce tinea de ea si speram sa ajungem sa aveam un cuvant greu de spus in ea. Destinul insa nu i-a fost favorabil. Desi avea toate calitatile pentru a deveni „om mare”, cum se spune in popor, n-a mai apucat sa faca aproape nimic din ce si-a propus. Au fost in calea lui o sosea uda, un camion si o masina mai putin sigura. Avea 27 de ani.
Ca un facut, inainte de tragicul eveniment ne-am vazut si am vorbit mai des. Acum privind in urma, parca ne-am fi luat ramas bun.
Ne-am cunoscut in vara lui 2004, la o scoala de vara. Au fost suficiente 10 minute dupa ce ne-am intalnit sa devenim prieteni, sa ne apreciem si stimam reciproc. Avea un magnetism care poate fi invidiat de orice politician de prim rang. Era imposibil sa nu-l placi. Era jovial, deschis, glumea des, dar era si serios cand trebuia. Ma bucuram teribil cand ii vedeam numele scris pe ecranul telefonului. De cand am aflat insa de tragedia sa sunt trist pentru ca stiu ca numele sau nu va mai aparea pe telefonul meu niciodata. Ca nu voi mai putea rade cu el si nici macar nu ma voi mai putea intalni vreodata cu el.
Odihneste-te in pace, prietene!

Il stiti pe agentul electoral Emil Pop, printre altele si rector al Universitatii din Petrosani? Ei bine, a fost destituit. Nu, nu din functia de rector! Ci din cea de agent electoral al PSD. Se pare că noul mahar de la PSD, Victor Ponta, n-a mai fost la fel de sensibil la pupaturile in spate ale lui Pop, cum era Mircea Geoana în campania electorala din toamna trecuta. Desi era programata o conferinta de presa cot la cot cu Pop, se pare ca Ponta n-a mai vrut sa stea la masa cu rectorul. S-a consfiintit astfel si ruptura „contractului” de agent electoral al acestuia. Un alt semnal suficient de clar a fost dat de un lider local al PSD, care ]n direct la televiziune a gasit de cuviinta sa demaste smenurile mediatice ale rerctorului Pop, precum si dezmatul pe bani publici pe care il practica la Universitatea din Petrosani.
Asadar, toate organizatiile politice care au nevoie de un agent electoral cu multe titluri, la pachet cu institutii media, pot oricand sa-l caute pe Pop. E disciplinat, stie si cateva vorbe in limba engleza pentru impresie si, desi incaseaza in fiecare luna un salariu urias, poate plange in hohote, in direct la televizor, pe umerii saracilor din Valea Jiului. Aviz dorilor!

N-as vrea sub nicio forma sa fiu in pielea rectorului Universitatii din Petrosani, Emil Pop. In doar cateva saptamani, spre cabinetul lui luxos au inceput sa se abata stirile negative. Mai intai, oamenii din Universitate i-au demonstrat ca lehamitea este mai puternica decat frica si au dat publicitatii un Armaghedon. Obisnuit sa faca tot ce-l taie capul si sa nu i se intample nimic, Pop a mai suferit un soc. Parchetul de pe langa Judecatoria Petrosani s-a autosesizat si a pornit cercetarile privind infractiunile prevazute in documentul denumit Armaghedon. Socul trebuie sa fi fost mare. În mod sigur, rectorul Pop a uitat ca nu mai e pe vremurile cand obliga studentii sa strige: „Traiasca Ceusescu, traisca si partidul” si ii punea sa curete cartofi in beciuri fara sa i se intample nimic. Drumul pana la spargerea dictaturii si a nomenclaturii lui Pop este abia la inceput si nimeni nu poate garanta ca procurorii vor duce cercetarile pana la capat. Insa dictaturile trebuie zguduite de astfel socuri, fie ele si fara forta de a sparge buboiul si a elibera Universitatea de puroiul dictaturii lui Emil Pop. Vor trebui decenii sa uitam ce a facut rectorul Pop si gasca lui din Universitatea din Petrosani. Cum a transformat-o intr-o feuda, in loc sa o pozitioneze drept cea mai importanta institutie din Valea Jiului, care sa aiba un loc foarte important in viata intregii comunitati. Stirea cercetarii lui Pop si a nomenclaturii sale a facut deja inconjorul judetului si al Romaniei. Acesta este semnul ca, cel putin la nivelul imaginii, Pop a pierdut. El va ramane in istoria institutiei pe care a tarat-o in noroi, drept rectorul care a adus coruptia la nivel de virtute academica si singurul rector care a fost cercetat de Parchet. Dovada ca si dictatorii tot pe limba lor pier.