Archive: Autor: Nicu Tasca

Am o informatie. Ce sa fac cu ea? Unii ar spune sa nu fac nimic. Sa o tin pentru mine. Cei mai multi ar vrea insa sa o afle. Asa ca o pun pe blog. Sa o citeasca toti cei interesati. Ea suna cam asa: doi primari de orase din Valea Jiului nu mai sunt primii in optiunile alegatorilor din orasele lor. Ce ascunde, de fapt, aceasta informatie? O premisa ca, in 2012, in cele doua orase s-ar putea produce o schimbare la nivelul conducerii administratiilor locale. Spre deosebire de 2008, cand toţi primarii au fost reconfirmati in functii. Evident, o astfel de situatie nu e nici pe departe definitiva si nimic nu garanteaza ca lucrurile vor sta asa si in momentul alegeriilor de peste un an. Este insa o stare de fapt care ar trebui sa produca ingrijorare in anumite tabere si euforie in altele. Toate taberele insa trebuie sa vada in acesta informatie un indemn serios pentru a incepe constructia unei strategii care sa mentina acesta situatie sau sa o imbunatateasca.

Mult adevar mai contin zicalele romanesti. De exemplu zicala „Hotul striga hotii”. Cel prins cu mata in sac cauta intodeauna sa scape, strigand ca altii sunt hotii. Asa stau lucrurile si cu dezvaluirile facute saptamana trecuta de Jurnalul Vaii Jiului. Am demonstrat cu document ca presedintele PSD Petrosani, Haralambie Vochitoiu, i-a inselat pe membrii organizatiei pe care o conduce. Evident, in beneficiul propriu. Un beneficiul de miliarde. Prins, Vochitoiu a recunoscut autenticitatatea documentului, insa ma acuza pe mine că i-am furat agenda. Un veritabil „hotul striga hotii”. Dincolo de penibilul declaratiei sale, mentalitatea de interlop a presedintelui PSD Petrosani se face simtita tot mai des. De la tinerea unei evidente exacte a banilor colectati si, probabil, la sumele mari de bani tinute in locuri secrete pentru zile negre. De fapt, omul asta a ajuns sa nu mai stie ce e adevarul, corectitudinea si legalitatea. Biografia lui este atat de patata incat seamana mai mult cu un dalmatian, decat cu un politician. Credibilitatea sa a ajuns sub zero, iar in toata acesta avalansa nu poate gandi nicio strategie mai coerentă decat „hotul striga hotii”. Atat poate. El n-a fost in stare in viata lui sa castige corect o competitie. Si-a eliminat sau si-a tras pe linie moarta toti adversarii. A calcat pe cadavre (poate chiar si la propriu) pentru a se cocota cat mai sus pe scara sociala. Si-a eliminat din organizatie finul (omul pe care l-a dus la altar si i-a botezat copilul), fostul primar, profesori universitari si orice om care, pe mintea sa, ar fi putut ridica, la un moment dat, capul si i-ar fi putut lua locul. Ani de zile am asistat la mafiotizarea acestui om. Si poate n-ar fi fost atat de grav daca principala sa preocupare n-ar fi fost sa mafiotizeze organizatia politica pe care o conduce si pe care, cu ajutorul ratiunii oamenilor corecti din PSD Petrosani, n-o va mai conduce mult timp. Si-a pus slugile in conducerea organizatiei si si-a angajat aplaudaci. Obiectivul sau a fost sa mafiotizeze politica locala astfel incat el sa se proclame rege al mafiei si sa duca un trai de nabab. Partea cu traiul de nabab poate i-a iesit, insa mafiotizarea organizatiei PSD si a politicii petrosanene nu. Mentalitatea insa i-a ramas, la fel si singura strategie: „hotul striga hotii”.

O gluma celebra spune ca nu America este tara tuturor posibilitatilor, ci Romania. Chiar daca la inceput pare superficiala, luata mai in amanunt chestiunea se dovedeste perfect adevarata. Atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ. As lua o stire politica mai noua. Cine se gandea ca Daniel Raducanu va fi reconfirmat in functia de primar al comunei Baru Mare, dupa ce si-a dat demisia din functie. Orice roman rezervat n-ar fi spus ca e imposibil, ci ca orice e posibil. Si s-a dovedit ca e. A castigat alegerile. Oamenii sunt concediati aproape in fiecare zi deşi legea ii apara pe multi dintre ei, pentru ca orice e posibil. Daca intri cumva in mecanismele justitiei, traiesti zi de zi cu sentimentul ca desi ai dreptate sau esti nevinovat, orice e posibil. De fapt, acest sentiment ca orice e posibil ne guverneaza viata. Pentru omul de rand, ori ce e posibil in sens negativ. Cine s-ar fi gandit ca se va taia un sfert din salariile bugetarilor? Cine s-ar fi gandit ca pensiile vor fi impozitate si ca se va percepe CAS? Cine s-ar fi gandit ca se va discuta in liniste despre inchiderea minelor? Raspunsul e unul singur: orice e posibil. Chiar si aceste lucruri, insa si altele mult mai rele. Pentru potetentati, aceasta sintagma are alta insemnatate. Orice e posibil pentru ei, pentru bunastarea lor, pentru problemele lor. Nimic nu-i poate atinge. Nici legea. Nici sanctiunea opiniei publice. Nimic. Pot fura, pot confisca banul public fara ca nimeni sa se sesizeze, se pot ascunde sau chiar merge liberi pe strada. Pot face orice. De ce? Pentru ca sentimentul lor cel mai puternic este puterea pe care o au si care face ca pentru ei orice sa fie posibil. In sensul bun. O tara in care orice e posibil este o tara primitiva, o tara fara reguli, fara lege şi fara institutii adevarate. Iar in Romania orice este cu siguranta posibil. Concluzia o tragem in fiecare zi.

Se incheie un an. Inca unul dintr-un sir nu prea stralucit. Ba chiar lipsit total de orice stralucire. Un an destul de greu pentru majoritatea oamenilor, insa un an in care Valea Jiului a inceput sa mai recupereze decalajul fata de lumea civilizata, de orasele dezvoltate. Sigur, mai sunt multe lucruri de facut, enorm de multe, insa inceputul e promitator. Ce va fi insa la anul?, este intrebarea care se afla in mintea fiecaruia. Pentru ca asa cum merg lucrurile acum, nimic nu este sigur. Poate fi mai bine, insa poate fi si mai rau. Un scenariu optimist este dadator de speranţa, insa unul pesimist este de-a dreput catastrofal pentru multe familii. Dezvoltarea infrastructurii este un lucru extraordinar, poate se deschide odata poarta, astfel incat sa vina si investitorii multasteptati. Cu siguranta, va trebui sa incepem sa lucram si la dezvoltarea mentalitatii noastre, iar acest proces va fi mai complicat si mai indelungat decat orice lucrare de infrastructura. Fara acest efort, Valea Jiului va trebui sa mai astepte pana la o mo­dernizare totala. Si nu putin. In acest moment, pasii spre acest obiectiv sunt destul de modesti. Vor trebui grabiti si mariti, astfel incat Valea Jiului sa se poata transforma intr-un mic paradis, in care oamenii sa traiasca bine si sa fie fericiti. Ne-a ramas speranta, asa cum spuneam mai sus, insa ea trebuie insotita de eforturi consistente. Chiar daca multe dintre deciziile cresterii nivelului de trai nu depind de noi, nici macar de autoritatile locale, efortul nostru, al fiecaruia trebuie sa fie insemnat. Este foarte probabil ca va fi. Pentru ca situatia ne va impinge pe fiecare sa facem mai mult. Mult mai mult. Atat cat va fi nevoie pentru a putea sa ne ducem traiul într-o perioada de austeritate, in care prosperitatea ramane doar un deziderat. Unul nu prea apropiat. Dar sa nu ne intristăm. Sfarşitul unui an si inceputul altuia sunt momente de sarbatoare, de veselie. De aceea va urez sa aveti un un an nou cu bucurii si realizari.
La multi ani!

Nu incape niciun dubiu ca mediul universitar romanesc este foarte bolnav. De fapt, insusi presedintele Traian Basescu a vorbit, in ultima sa conferinta de presa, despre putreziciunea din sistemul de invatamant romanesc, in special in cel universitar. Oameni de calitatea lui Emil Pop, rectorul Universitatii din Petrosani, au luat în stapanire multe universitati din tara. Ei au opacizat cat au putut transparenta acestor institutii de invatamant, trasformandu-le in adevarate feude. Un exemplu este Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, unde rectorul Vlad Ulmanu a instaurat un sistem de furnizare a informatiilor blocat. Asa se face ca o cerere pe Legea accesului la informatiile de interes public (544/2001) remisa universitatii amintite in data de 25 octombrie n-a primit niciun raspuns pana in ziua de azi. Am dorit sa aflam care este situatia doctoranzilor petrosaneni din proiectul POSDRU realizat de cele doua universitati. Ne-a fost insa imposibil. Este foarte probabil ca, rectorul Ulmanu nu este cu nimic mai breaz decat colegul sau Pop de la Petrosani. Altfel nu putem traduce lipsa de interes fata de lege a universitatii din Ploiesti.

Societatea romaneasca a inceput sa manifeste o toleranta tot mai scazuta fata de libertatea de expresie, fata de libertatea cuvantului. Orice parere care iasa din curentul zilei este aproape oprimata. Nu se mai poate spune ca nu esti de acord cu ceva, pentru ca imediat cineva va sari si va incerca sa-l opreasca pe care care a indraznit sa iasa din pluton. A inceput sa ne placa sa auzim un singura idee, un singur punct de vedere. Oricine sustine o parere care nu se incadreaza in linia stabilita trebuie eliminat cu orice pret. O astfel de mentalitate este foarte periculoasa. Ingradirea libertatii cuvantului este foarte periculoasa pentru democratie. Vrem sa ne intoacem inapoi in anii in care toti trebuia sa-l laudam pe conducatorul iubit? Vrem sa ne muscam iar buzele in momentul in care vrei sa spui ca lucrurile stau rau? Dupa cum arata lucrurile, spre asta ne indreptam. Si inca cu pasi mari si grabiti. A ajuns sa fie interzis sa spui ca nu ti-a placut Adrian Paunescu, pentru ca majoritatea televiziunilor l-au considerat un mare poet. A devenit marginal sa spui ca guvernul face greseli, iar multi dintre cei care il critica sunt deja desantati. In sectorul audiovizual lucrurile sunt si mai mai periculoase. Orice expresie mai tare sau o opinie discordanta este sanctionata imediat de Consiliul National al Audiovizualului. A mai ramas presa scrisa, in care oamenii isi mai pot exprima opiniile, insa lipsa de toleranta fata de o opinie contrara este foarte mare. Este suficient sa deschizi forumurile ziarelor ca sa intelegi, ca radicalizarea si intoleranta sunt deja mari probleme ale acestei societati. Vreau sa pledez ferm pentru libertatea de expresie, pentru libera circulatie a opinilor fara niciun fel de ingradire (cu exceptia celor care indeamna la violenta). Doar asa putem vorbi despre democratie, despre libertate. O singura opinie care sa se auda in spatiul public, fie ca este a televiziunilor, a guvernului sau a oricui altcuiva este foarte periculoasa. E nevoie de pluralism. Iar pentru asta trebuie sa se auda mai multe opinii.