Archive: Autor: Nicu Tasca

Vi-l mai amintiți pe Ardelean, ultimul reprezentant al comunismului în stare pură din Petroșani?
Cum care?
Ăla de se crede mai mult decât e.
Dionisie!
Ăla care face ce vrea cu banii unor oameni care încă nu s-au dumirit cu cine au de-a face.
Ăla de la CAR CFR.

Ei bine, comunistul s-a emancipat. Se crede Moș Crăciun. A uitat că el crede în Moș Gerilă.

Ce semn mai bun era să ne dea că nu are țiglele pe casă?!

Nu că n-am fi știut, dar na.
Până și comuniștii vor să fie vedete, să fie recunoscuți. Și nu doar de acoliții lor.

Așa a plătit comunistul nostru (din banii oamenilor, doar nu din ai lui) să fie lăudat la ziar. Și a fost. Semn că banii n-au culoarea comunismului.
Și s-a ales el cu titulatura de ”neostenit”. Cam așa îl numeau unii și pe Nicolae Ceaușescu, mentorul lui Ardelean, înainte să fie împușcat.

Comunistul cică face proiecte. De fapt, ca un copil bătrân ce e, el vrea să se joace cu niște trenulețe și să bage niște bani.
Cum unde? În buzunar. Doar e manager de proiect, ce dracu’!
Ba chiar are și echipă. Care e și ea lăudată. Tot la ziar.

Competența lor reiese și mai bine din comunicatul de presă pe care comunistul și echipa sa l-au scris.
Probabil pentru oligofreni.

E clar că la Partidul Comunist Român era suficient să fii ceferist dornic de preamărire, nu să te pricepi să scri.

Poți să-l dai anonim, spuneau mentorii lui Ardelean.
Și l-au dat nesemnat. Ba au uitat să-i pună și titlu.

La ce le trebuie titlu? Poți să te crezi Moș Crăciun și fără titlu.

Și poate s-or găsi unii să creadă că ești. Doar le dai bani, nu?

http://www.cenhd.ro/index.php/comunicate-de-presa#cpresa-16112016

Sunt stupefiat de faptul că unii oameni și unele intituții sunt condamnate la stagnare sau chiar la involuție.
O astfel de instituție este Instituția Prefectului Județului Hunedoara.

Am râs amar cânt prefect era Sorin Vasilescu, cel care ne-a explicat public cu ajutorul directorului său de cancelarie Dan Terteci, cât de obsedat e de ”climatul de dialog”, o sintagmă de limbă de lemn tipică regimului comunist.
Cum ne-a explicat asta?
Prin comunicate de presă cu antetul instituției și tot tacâmul.

După o perioadă lungă de neclaritate, a venit un alt prefect.
Și chiar nu am înțeles de ce Fabius Kiszely nu a putut fi prefect.
Poate pentru că omul pare absolut în regulă.

Noul prefect vine din neant. Și dacă nu ați auzit ceva notabil despre el, vă pot spune că se cheamă Valer Ungur, deși pare destul de român.
Cum era și firesc în cutuma deja existentă, are și el un director. De cancelarie.
Cum? N-ați auzit de el?
E Călin – Narcis Pogăciaș.
Ca și predecesorul său, și acesta face pe comunicatorul, deși nu-l recomandă absolut nimic. Dar chiar nimic.
Și, evident, continuă tradiția comunicării execrabile.
Momentul său de glorie a fost vizita primului ministru Dacian Cioloș la Petroșani, când și-a dovedit incompetența crasă.

Dar poate nu mai trebuie să mă mir.
Atât pot cei care reprezintă Guvernul României în județul Hunedoara.
Trist, dar adevărat.

Nu știu cum se face că noi avem alegeri generale tot în preajma sfârșitului de an.
Și, în loc de bilanț și analize, politicienii se laudă cu rezultatele din alegeri.

La anul, în 2017, însă, ar trebui să ne facem fiecare dintre noi, dar mai ales cei care au condus România, un bilanț la împlinirea a zece ani de prezență în Uniunea Europeană (U.E.).

Dacă bilanțul va fi făcut de fiecare dintre noi, cu siguranță rezultatele vor fi diferite.

Fiecare va închide ciclul și va rămâne cu ceea ce a înțeles din acești zece ani.
Unii vor rămâne cu regulile așa-zis europene privind tăierea porcului, alții cu subvenția din agricultură, iar cei mai mulți cu libera circulație. Mulți tineri vor privi prezența în UE prin prisma faptului că au putut călători prin intermediul unor proiecte cu finanțare europeană.

Dacă însă bilanțul va fi făcut în numele României, atunci cu siguranță vom vorbi despre Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dar și despre absorbția fondurilor europene.

La acest din urmă capitol, după unele surse pare, că am fi depășit 80% pentru 2007-2013. Suntem însă la n+3, adică destul de departe de încheierea oficială. Despre 2014-2020 nici nu prea are rost să vorbim prea mult, întârzierea fiind deja destul de mare.

MCV-ul este un barometru bun, mai ales că politicienilor noștri nu le prea place democrația, ci mai mult absolutismul. Iar visul lor cel mare este să scape de el, sperând că atunci vor putea face ce vor, fără să-i tragă nimeni de mânecă.

Tot legat de politicieni, sper să vorbim și despre jocul nostru în politica europeană (vezi articolul de ieri!).

Orice abordare ar fi binevenită, numai să marcăm cumva acest prim deceniu de prezență în U.E.
Să nu pățim cumva, ca în buna tradiție românească, să ratăm și acest bilanț.

Mizez însă pe prezența de spirit a instituțiilor europene, care vor face sigur un astfel de bilanț.
Obiectiv, tăios și realist, așa cum ne-au obișnuit.

Acordul comercial UE- Canada, CETA, se semnează astăzi, după ce o vremea a fost în stand by din cauza opoziției Walloniei (o regiune a Belgiei). Iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, vede semnarea ca pe o ”misiune îndeplinită”.

Parcă pentru prima dată România a decis să joace tare și și-a negociat Veto-ul în contrapartidă cu eliminarea vizelor.
Fără a fi vreo mare victorie- numărul românilor care vor să călătorească în Canada este, de altfel, destul de mic- este o poziție care schimbă cumva paradigma politicii practicate de București.
Ne-am hotarât să obținem ceva din orice vot, din orice oportunitate.
Ne face asta oportuniști? Probabil că da.
Dar, nici nu prea aveam multe soluții, dacă ne uităm la inflexibilitatea premierului canadian Justin Trudeau, copilul terbil al politicii mondiale, care l-a cam tratat cu sictir pe francofonul Dacian Cioloș, cu ocazia vizitei acestuia din urmă în Canada.

Sigur că nu vom scăpa de vize înainte de adoptarea acordului în parlamentele naționale al membrilor UE, dar oricum termenul negociat era 1 decembrie 2017, așa că nu e vorba de nicio întârziere.

În afara chestiunii vizelor, România nici nu prea mai avea ce negocia.
Temerile wallonilor nu sunt neapărat și ale noastre.
Noi nu mai avem prea multe de protejat. Mâncarea din supermaketurile din România este peste 90% din import, iar economia noastră nu este suficient de competitivă să se bată cu cea europeaană, dar cu cea canadiană. Așa că, luăm și noi ce putem din acest acord.

Întrebarea care se naște este dacă vom proceda la fel și în cazul TTIP (Acordul comercial UE -SUA). Va fi acel acord cheia pentru ridicarea vizelor pentru SUA?
Precedentul este deja creat.

P.S. Dincolo de importanța lor la scară europeană, CETA și TTIP mi-au stârnit interesul și pentru că întâmplarea a făcut să fiu prezent la protestul celor care se opun acestor acorduri, în luna septembrie, la Bruxelles.
Demn de merntionat este faptul că opozații asemănau aceste acorduri cu un cal troian care este adus în Uniunea Europeană. 
Iar lecția protestului poate fi oricând predată românilor.