Judecătoare: L-a înfrânt pe Govor

Am aflat astăzi, în sfârșit, cum s-a încheit procesul în care m-a târât fostul politician Florin Govor.

Ei bine, a câștigat. De cincizeci de ori mai puțin decât a visat.

Dincolo de acest aspect, judecătoarea mă pune într-o lumina mai mult decât favorabilă, susținând că ”l-a înfrânt” pe Govor.

Îmi acordă astfel meritele pentru faptul că locuitorii municipiului Vulcan, nu l-au mai votat pe Govor nici consilier, deși el se visa primar.

”(..)pârâtul (adică eu), prin tirul de editoriale ce-l vizau direct şi expres pe reclamant (Govor), în cele din urmă, l-a înfrânt pe acesta, întrucât, maculându-i imaginea publică şi creând suspiciuni în ce priveşte onestitatea şi sinceritatea lui, el nu a mai putut câştiga în alegerile electorale nici măcar funcţia de consilier local, deşi, dezideratul său era acela de a obţine mandatul de Primar al municipiului Vulcan”, se arată în motivare.

Revenirea crizelor politice

Aproape uitasem termenul criză politică.

Poate și pentru că, în ultimii ani, nu au mai fost guverne de coaliție. Revenirea la putere a așa-numitei drepte a redeschis cutia Pandorei, de unde au reieșit crizele politice.

Guvernul Orban a fost minoritar, nu era cazul de crize. Poate o mică criză a fost când s-a negociat Guvernul Cîțu, iar Orban a făcut totul să nu devină caduc încă de atunci.

USR- Plus se dovedește nuca tare a coaliției și amenință cu plecarea ori de câte ori apar neînțelegeri. Ba chiar, așa cum e oarecum firesc, își apără cu dinții strânși oamenii din guvern.

De remarcat este că, pentru prima dată, bătăliile interne se dau când cele două partide mari ale coaliției sunt la guvernare, iar ceea ce liberali și-au dorit, o campanie electorală lungă și în văzul românilor, i-a inspirat și pe cei de la USR-Plus.

Se pare că, dacă faci alegeri interne când guvernezi, se pun pe masă resursele publice (banii), funcțiile în stat și multe altele.

Dar alegerile interne ale partidelor nu sunt despre cetățean. Deloc. Sunt despre ai lor. Ai PNL și ai USR-Plus. Nu tu prețuri, nu tu discursuri despre ce vom face la iarnă, nimic.

Buba Justiției s-a spart din nou, altfel de cum știam, iar USR joacă tare. Joacă atât de tare încât aduce în arenă AUR. Totul pentru a-și ține omul la Justiție și a scăpa de dușmanul Cîțu.

Semnalele acestei crize sunt foarte proaste. Pe de o parte, sondajele arată cu atât PSD, cât și AUR sunt în creștere pe seama slabei guvernări, iar PNL și USR nu fac decât să ne convingă că se bat pentru locurile din spate.

Ceea ce au crezut că va fi un câștig politic – mă refer la spălarea rufelor interne în public luni de zile – le-a adus o pierdere politică mare. Iar peste asta mai pun și criza aceasta politică.

Hai că e bine! Hai că sunteți buni!

P.S. Începerea crizei politice i-a făcut pe cei de la USR-Plus să înceapă să comunice. Pentru prima dată de când există, am primit un mail de la această formațiune politică. O fi de bine?

Turcan preferă Vama Veche

Absentă de la evenimentul de lansare a candidaturii premierului Florin Cîțu la șefia PNL, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a alimentat zvonurile conform cărora ar urma să fie remaniată.

Chestionată în legătura cu absența sa de la eveniment, Turcan a a susținut că este în conediu la mare.

Declarația sa s-a dovedit reală, ea alegând să petreacă sâmbătă seara în Clubul ”Yuva” din stațiuna Vama Veche, alături de alte câteva sute de turiști.

Raluca Turcan a luat loc la o masa amplasată chiar pe plajă, împreună cu o prietenă, și a stat petrecut zeci minute cu cocktail-ul în mână.

Vama Veche este locul preferat de distracție pentru multe mii de tineri. Petrecerile de aici sunt accesibile tuturor (spre deopsebire de Mamaia), multe dintre petreceri având loc pe plajă sau pe stradă.

Care este cea mai inchiriata masina din Romania?

Pe piata de inchirieri masini din Romania, cele mai inchiriate autovehicule sunt: Dacia Logan, Dacia Duster, Volkswagen Golf, Opel Corsa, Renault Clio, etc. Clientii de rent a car prefera doar anumite tipuri de autovehicule. Astfel, pentru a fi inchiriata aceasta masina, va trebui sa se indeplineasca anumite conditii. Masina inchiriata va trebui sa fie fiabila, stabila si ofere confortul necesar. Si desigur, toate aceste calitati vor trebui puse langa un pret mai mic.

Astfel, dintre toate automobilele enumerate de noi mai devreme, singura care iese in evidenta este Dacia Logan. In acest articol vom discuta despre acest autovehicul si vom vedea cum influenteaza aceasta masina piata de inchirieri auto. In randurile urmatoare vom vedea de ce este Dacia Logan una dintre cele mai inchiriate automobile din Romania.

De ce este Dacia Logan una dintre cele mai inchiriate masini din Romania?

Autovehiculul Dacia Logan este una dintre cele mai inchiriate masini din tara noastra. In prezent, acest automobil vine la dispozitie cu mai multe versiuni. De asemeni, dintre toate versiunile Dacia Logan, cel mai inchiriat model este Essential. Acest tip de autovehicul a reprezentat 70% dintre inchirierile de Dacia Logan pe anul 2019. Este o masina care va continua sa fie inchiriata in continuare, deoarece are la baza foarte multe calitati. In randurile ce urmeaza, va vom prezenta de ce este unul dintre cele mai inchiriate autovehicule din Romania.

Este un autovehicul destul de puternic pentru pretul pus la dispozitie

Pentru cunoscatorii de masini avem un singur sfat: Nu va impacientati! Este o masina destul de puternica, comparativ cu pretul de pe piata. Acest autovehicul pleaca de la tariful de 11000 de euro. Comparativ cu alte autovehicule aflate la acest pret, Dacia Logan este o masina destul de puternica. Ea are 50 de cai putere, formand cuplu maxim la 95 de nm.

Date tehnice despre motorizarea autovehiculului Dacia Logan

Motorizarea acestei masini este SCe 65, avand o cutie de viteze manuala. De data aceasta, putem spune ca cel mai mare impediment al acestui autovehicul in serviciul de rent a car este cutia manuala. Foarte multe persoane ( mai ales in ultimul timp ) cauta inchirierea unei masini automate. Indiferent de situatie, noi suntem ferm convinsi ca cei de la Dacia vor upgrada acest model.

Se preconizeaza pe viitor, ca acest autovehicul va ajunge sa devina electric, iar in urmatorii doi ani va avea si cutie automata.

Masina are norma de poluare EURO 6, iar tipul de transmisie este 4×2. De asemeni, autovehiculul este dotat cu filtru de particule, iar tipul de injectie este indirecta multipunct.

Care este consumul autovehiculului Dacia Logan?

In urmatoarele paragrafe vom spune care este consumul Daciei Logan si de ce este important acest factor, atunci cand inchiriati o masina. In primul rand, masina are consumul in felul urmator: In oras este de 6%, in afara orasului este de 4.3%.

Pentru a intelege de ce este important consumul la aceasta masina, vom oferi un mic exemplu. Sa spunem ca inchiriati doua autovehicule: Un Dacia Logan si un Mercedes ML350. La ambele autovehicule se opteaza pentru serviciul clasic de inchirieri masini. De asemeni, autovehiculele sunt inchiriate din orasul Bucuresti. Autovehiculul Dacia Logan are consumul mediu de 5%. In schimb autovehiculul Mercedes ML350 are consumul de 14%. Pretul pentru combustibil este de 6 Ron pe litru. Astfel, veti avea un calcul la autovehiculul Dacia Logan de 30 de Ron pe suta de kilometri. De asemeni, in cazul masinii Mercedes ML350 veti plati pe suta de kilometri 70 Ron.

O masina se inchiriaza in medie pentru 6 zile. De asemeni, pe ziua de inchiriere, un client obisnuit va circula cu autovehiculul inchiriat un numar de 200 de kilometri. Astfel, pentru un pachet obisnuit de rent a car la autovehiculul Dacia Logan, veti cheltui 360 de Ron. Sa vedem mai departe cat veti cheltui pe combustibil, daca veti inchiria celalalt autovehicul. Pe masina Mercedes ML350 veti cheltui la cei 200 de kilometri pe zi, suma de 140 de Ron. Ganditi-va ca aceasta suma se cheltuie zilinic din buzunarul dumneavoastra. Astfel, la media de 6 zile pe inchiriere, dumneavoastra veti cheltui suma de 840 de Ron.

Dupa cum vedeti si dumneavoastra, este o diferenta destul de mare intre cele doua masini din punct de vedere al consumului.

De ce este preferat autovehiculul Dacia Logan de catre clientii de rent a car?

Am mentionat mai sus ca autovehiculul Dacia Logan este una dintre cele mai inchiriate masini din Romania. In prezent, clientii de rent a car prefera acest autovehicul deoarece este mult mai ieftin fata multe alte masini. Un automobil ca Dacia Logan se inchiriaza pe zi cu cel mult 24 de euro. Si, desigur, acest tarif se gaseste in perioada cea mai scumpa a anului, la cea mai scumpa companie de inchirieri masini din Bucuresti.

Pentru a vedea cat de ieftina este aceasta masina pentru pachetul de rent, vom lua exemplul dat de noi anterior. Mercedes ML350 se inchiriaza cu 50 de euro pe zi. In cazul in care inchiriati autovehiculul Mercedes ML350 pentru 6 zile, veti avea de achitat 300 de euro. De asemeni, la inchirierea masinii Dacia Logan, veti avea de platit pentru cele 6 zile, suma de 144 de euro.

Dupa cum vedeti si dumneavoastra, intre cele doua masini va fi o diferenta de 156 de euro. Luand aceasta suma in calcul, autovehiculul Dacia Logan va putea fi inchiriat cel putin 13 zile cu suma de 300 de euro, cu care se inchiriaza masina Mercedes ML350.

Garantia pentru inchirierea autovehiculului Dacia Logan este mult mai ieftina

Garantia in serviciul de inchirieri masini se calculeaza ca procent pe valoarea masinii. Acest procent difera de la o companie la alta. Indiferent de situatie, acest procent ar trebui sa se afle in intervalul de: 5 si 20% din valoarea autovehiculului. In cazul autovehiculului Dacia Logan, depozitul auto va trebui sa fie intre 300 de euro si 2000 de euro.

Este una dintre cele mai mici garantii de pe piata de rent a car.

De ce este mica garantia pentru inchirierea masinii Dacia Logan?

Garantia se retine in momentul in care, autovehiculul nu este returnat in aceleasi conditii. Deoarece piesele autovehiculului Dacia Logan sunt destul de ieftine, garantia va fi in aceasta situatie mult mai mica.

Acesta a fost articolul nostru. Ati vazut de aceasta data care este cea mai inchiriata masina din Romania. Va multumim ca ati ajuns cu noi pana la sfarsit!

Sunt alături de Ana Maria!

V-ați întrebat vreodată de ce suntem unde suntem?

V-ați întrebat vreodată de ce avem cei mai incompetenți politicieni din Europa?

Ei bine, eu m-am întrebat.

Explicațiile sunt multiple. Dar una dintre ele este mai actuală decât toate.

Ne lipsește spiritul critic.

Cel mai probabil a murit în deceniile de comunism, sau poate nu l-am avut niciodată.

Mulți dintre noi sunt slugi cu capetele plecate în fața primarului, deputatului, prefectului sau a oricărui alt ștab.

Când cineva are curajul să spună că nu e bine că se fură, că sunt incompetenți, că sunt slab pregătiți, restul lumii face un pas în spate.

Se distanțează, bârfește și mai dă o limbă în fund potențatului.

Ana Maria Popescu este o sportivă de excepție, cu o personalitate exuberantă care nu place slugilor.

Ea a făcut ieri ceea ce fiecare roman ar putea face în pătrățica lui, dar nu o face.

Ana Maria a taxat declarațiile mai mult decât nepotrivite ale ministrului Tineretului și Sportului, cu privire la performanța ei de la Tokio.

Eduard Novac este un sportiv și un om extraordinar, dar nu e un politician competent și mai greșește.

Însă greșelile nu trebuie trecute sub preț, pentru că e ministru. Nu!

Trebuie taxate public, tăios, așa cum a făcut Ana Maria.

Mulți români se mândresc cu medaliile sportivilor noștri.

Și eu mă mândresc cu asta, dar mă mai mândresc și cu sportivi ca Ana Maria, care se exprimă public atât de pertinent. O fac, deși le-ar fi mult mai comod să tacă și să stea în turnul lor de fildeș și să ne lase în mizeria nostră.

Jos pălăria pentru Ana Maria și toți cei care gândesc și vorbesc ca ea! Din păcate, nu sunt mulți.

Sunt alături de tine, Ana Maria!!!

P.S. Acest articol este dedicat și slugilor din Valea Jiului ale Apa Serv, INSEMEX, CEH și altor nenorociți care au jefuit și continuă să jefuiască.

Vetuța, un spectacol

De câte ori citesc despre Vetuța Stănescu îmi dau seama că, pentru unii, politica este calitatea celor fără nicio calitate. Evident, ea îmi întărește convingerea, cu fiecare declarație sau acțiune.

Duduia cu pricina n-are nicio urmă de consecvență, conținut sau orice altceva i-ar putea da statutul de lider. Cu toate astea conduce o organizație județeană.

Cum unde? La PNL Hunedoara.

De când a fost pusă interimar, după eșecul de la alegerile locale, am simțit că ceva nu e în regulă cu ea. A sărit ca un ului pe gașca de atunci de la Vulcan (sigur nu vi-l mai amintiți pe Dănuț Cârciumaru). Evident, nu s-a mai întâmplat nimic.

Apoi a dat un vot în Biroul Politic proOrban, când nici nu se știa nimic de congres.

Sigur, nu singură. Mai sunt și alții ca ea. În Biroul Politic, evident.

Când a fost vorba să se aleagă șefă deplină, a candidat singură și a zâmbit în colțul gurii când Orban o lăuda.

Strâns cu ușa să nu cumva să o contracandideze (ar fi putut ieși pe locul 2), primarul din Deva nu mai vrea s-o vadă în ochi. Deși nu e cine știe ce, acesta a mirosit că pentru propria putere, tovarășa Vetuța ar face orice. Dar chiar orice.

Acum, iasă la rampă (a se citi în presa de casă) și ne anunță că îl susține pe Florin Cîțu.

Serios? După tot spectacolul grotesc?

Și mai mult m-am distrat citind cât de greu i-a fost să aleagă.

Dacă vreți să vă distrați în anii care vor veni, stați cu ochii pe Vetuța. Nu veți regreta.

Spectacolul e abia la început.

Cât despre politică… cu altă ocazie.

Citește și Joacă PNL tot cum cântă Hărău?

PNL nu iasă din era Ducelui de Râpă