New Job Trend: animator pentru persoane vârstnice

Evoluția resurselor umane este continuă. Se adaptează permanent la evoluția socială.
Iar cum populația este tot mai îmbătrânită era aproape firesc să apară ceva care să satisfacă nevoile oamenilor în vârstă. Și a apărut.
 
A apărut job-ul de animator pentru persoane vârstnice.
 
Până acum am fost obișnuiți cu existența în piață (chiar cu un oarecare succes) a animatorilor pentru copii. Domeniul a evoluat și au apărut și animatorii pentru persoane vârstnice.
 
Ca și la cei responsabili cu buna dispoziție a copiilor, animatorii pentru persoane vârstnice au ca principală responsabilitate entertaiment-ul persoanelor în vârstă. Organizează jocuri în interior sau în aer liber, seri tematice, karaoke, ba chiar și seri dansante.
 
Tinerii care fac acest job, pentru că vorbim în special de tineri, se bucură chiar de o mare popularitate în rândul vârstinicilor, mai ales dacă beneficiază și de puțin tact și oarecare talent.
 
V-ați putea întreba unde am întâlnit acest nou job.
Evident, nu în România!
Aici, pensionarii noștri au alte preocupări și alte probleme.
 
Am observat acest fenomen într-o altă țară europeană. Însă estimez că va ajunge, într-un timp oarecare și în România.

 

Aviz amatorilor!

Bătaie de joc pe ”Gaudeamus”

Din multitudinea de gafe comise ieri de rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin, numit de mine și Emil Pop 2, am uitat una foarte importantă. Îmi fac mea culpa și povestesc acum.

Contrar a ceea ce știam dintotdeauna, vremelnicul rector a decis să nu se intoneze imnul academic ”Gaudeamus Igitur” în debutul evenimentului organizat în cinstea deschiderii anului universitar, așa cum știe toată lumea.

Nerăbdător să-i dea cuvântul omului care i-a adus multă fericire în viața economică, adică lui Laurențiu Nistor, șeful PSD în județul Hunedoara, vremelnicul rector a decis că nu mai e nevoie de ”Gaudeamus”, ci doar de discursul său pentru început.

El, sau poate altcineva, și-a amintit la final, când însuși Radu Sorin a închis evenimentul și asistența s-a ridicat să plece – ba chiar unii au plecat de la locurile lor –că trebuia pus și ”Gaudeamus-ul”.

Astfel că, pe mulți studenți și profesori, imnul i-a găsit cu spatele către renumitul prezidiu, care este puternic împământenit în mintea de vechi comunist a personajului nostru principal.

Recunosc, n-am văzut bătaie de joc mai mare la adresa lumii universitare din toată Europa.

Dar, în mandatului lui Radu Sorin la cârma Universității din Petroșani vom mai vedea multe.
Iar eu le voi aduce în fața dumneavoastră, cititorii mei.

P.S. Data viitoare vă voi povesti cum a fost santajat Radu Sorin și ce ar fi putut obține șantajistul. 

Gafele lui Pop Emil, reluate de Radu Sorin

Mulți ani au trecut de când am scris nenumărate articole despre gafele fără de sfârșit ale lui Emil Pop, fostul rector al Universității din Petroșani, în zilele noastre personaj trist, dar iertat de toate matrapazlâcurile cu bani europeni.

Astăzi, când am asistat la ceremonia de începere a unui nou an universitar sunt nevoit să-mi reiau obiceiul.

Mărturisesc că, în timpul evenimentului mi-a venit în câteva rânduri să mă frec la ochi, deoarece am avut sentimentul că Pop era din nou maestru de ceremoni.

Cel care m-a făcut să retrăiesc aceste senzații este actualul rector Radu Sorin.
Dar s-o iau pe rând.



Prima observație care demonstrează că învățăturile comuniste se țin lanț de conducătorii Universității din Petroșani este nelipsitul prezidiu.
Inventat pentru plenarele PCR (Partidul Comunist Român, pentru cei mai tineri) prezidiul mai este folosit doar la Petroșani, unde pare că actualul rector nu se poate dezice de învățăturile peceriste. Asta deși ceilalți rectori români au renunțat la această reminiscență din perioada comunistă.

Senzația de ședință de partid a fost și ea prezentă. Dacă ne uităm în prezidiu, unde 90% dintre cei care au luat loc au (sau le-au pus la păstrare) carnete de membru PSD. A fost chiar și președintele PSD Hunedoara (șeful), Laurențiu Nistor, într-o încercare de masca lipsa de trecere politică a rectorului și absența premierului Mihai Tudose, pe care propagandiștii îl dădeau ca fiind prezent la Petroșani.

Emoționat de prezența mai marelui pesedist, rectorul nostru gafeor a demonstrat un lucru la care nu m-aș fi gândit vreodată. Că e misogin. Singura invitată a fost prezentă și a vorbit printre codași.
Numai că, Maria Ștefănie, inspectoarea șefă a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, le-a dat clasă antevorbitorilor într-un mare fel. Mai că nu le-a spus : Rușine să vă fie!

Ca să înțelegeți cum s-a plimbat prin sală spiritul de politruc al lui Emil Pop și al mostenitorului său trebuie să știți că o studentă de Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică s-a adresat simplu prezidului, spunând: Dragi politicieni!
Concluzia e însă simplă.

Radu Sorin pentru noi este doar Emil Pop 2!


P.S. Pentru alte aventuri ale lui Emil Pop 2, rămâneți pe recepție. Credeți-mă, merită! 

Au plecat și ultimii șase lilieci hunedoreni

Acțiunea anunțată în penultima zi a lunii august s-a petrecut. Ultimii șase lilieci hunedoreni, ”patru adulți și doi juvenili”, care își duceau viața în Peștera Tunel din Șoimuș, au părăsit județul nostru, populând acum Peștera Românești din județul Timiș.

Ei au fost transportați cu mare grijă de reprezentanții unei organizații de profil, iar acțiunea a beneficiat chiar de un raport care a fost înregistrat la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, instituție care a și aprobat transferul.

Analogia cu depopularea masivă a județului este mai mult decât evidentă. Sper însă ca să nu fiu nevoit vreodată să scriu și despre plecarea ultimilor șase hunedoreni spre alte meleaguri.
Deși, am scris până acum despre plecarea multor zeci de mii, fără a se sesiza cineva.

Așa va fi și într-un ipotetic atunci.

Și liliecii migrează din Județul Hunedoara

Cam așa am citit eu informația oferită de Ministerul Mediului via Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.

Conform, acestei instituții, liliecii din Peștera Tunel din Comuna Șoimuș nu vor mai fi hunedoreni. Ei vor deveni țimișeni, pentru că noul lor domiciliu (forțat) va fi în Peștera Românești din Județul Timiș. 
Depopularea de lilieci a județului nostru se face în beneficiul Autostrăzii Lugoj-Deva, pe care o așteptăm cu nerăbdare de ani mulți.

Plecarea liliecilor a fost anticipată de plecarea multor zeci de mii de hunedoreni, care au mers pe același traseu. Unii (puțini) s-au oprit în județul Timiș, însă cei mai mulți au făcut doar popasuri scurte pe drumul lor către graniță.

Și să mai zică cineva că nu există asemănări între oameni și lilieci!

La capitolul deosebiri pot susține că, în vreme ce unii oameni se întorc în județul nostru în fiecare an în luna august, liliecii din Peștera Tunel nu vor mai atârna niciodată pe tavanul acesteia.

În calitate de expert- fondator al discuției despre depopularea județului, consider că exemplul liliecilor este întru totul doveditor și închide definitiv gura celor care m-au tot înjurat pentru zicerile mele.

Am zis! 

Realitatea dezinteresului pentru participarea publică

Am văzut că prezența scăzută, aproape minimă, a cetățenilor din Petroșani la dezbaterea publică despre ”Pădurea colorată”, precum și lingușeala unor participanți,  a fost prezentată cu oarecare dezamăgire de către presă.
Nu cred însă că absența publică a cetățenilor ar trebi să surprindă cu adevărat. Și spun și de ce.
Cu excepția preocupării mele și a colegilor mei din Asociația Niloran, nu-mi amintesc despre vreun alt demers de crește în vreun fel a participării publice.
Iar o cultură a participării publice trebuie ajutată să se nască. Altfel, toate dezbaterile publice vor arăta asemeni celei de la sfârșitul săptămânii trecute sau chiar mai rău.
Cu fiecare prilej îi vom vedea la rampă pe yesman-ii de serviciu ai administrației și nicidecum pe cei care ar avea cu adevărat ceva de spus, dar și pe fundamentaliștii politicii, gen Dana Damian, care își scot la iveală primitivismul gândirii în speranța unui nou mandat în oarecari consilii.  
Aici ne-a adus lipsa de preocupare pentru participarea publică a cetățenilor.
Îmi place să cred că eșecul dezbaterii publice amintite poate fi perceput ca un semnal de alarmă și un punct de plecare spre îmbunătățirea situației de fapt.
Altfel, o comunitate tot mai depopulată și în care participarea publică este moartă și îngropată poate conveni unora pentru moment, dar duce sigur la falimentul acelei comunități.