Fiesta declanșată de numirea la conducerea Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) a lui Eduard Mija s-a mai liniștit. Asta după ce exuberanța generată de punerea în siguranță a sinecurilor grase de acolo a făcut să curgă valuri de șampanie pe Pârâul Maleia, iar numitul să fie acoperit de cadouri.
Mija este doar una din cele patru soluții pregătite pentru așa-zisul concurs, despre al cărui rezultat știam dinainte.
În zadar se laudă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe la televizor, că va face restructurări din personalul TESA și ”de la comunicare”(chiar așa, care comunicare), că Mija i-a și dat peste gură, susținând public că el nu e de acord.
Menită să complice cumva încasările grase ale sinecurștilor este informația conform căreia Comisiei Europene (cea care dă banii pentru lăfăiala sinecuriștilor) nu-i place ce s-a petrecut în procesul de numire și e doar o chestiune de timp până va bloca finanțarea (de 790 de milioane de euro).
Când acest lucru se va întâmpla, Mija și compania ar putea fi salvați de guvern, care va mai băga mâna încă o dată în buzunarul gol al statului și îi va ajuta să nu rămână fără bani.
Despre deșănțarea de la CEVJ am vorbit în acestă dimineață, în intervenția pe care am avut-o la Realitatea Plus, în cadrul emisiunii Plus Matinal, în contextul în care zeci de mii de pensionari sunt umiliți.
Citește și:
Sinecurile din CEVJ – cap de listă pentru blocarea banilor europeni
0 comments