Nimic nu pare să-i stârnească vreo urmă de compasiune sau măcar conștiința profesională Baronului de INSEMEX. Nicimăcar moartea unor oameni. A unor români.
Nici n-are cum.
De la înălțimea zecilor de mii de euro încasate lunar, Artur Găman (numele real al baronului) nu mai dă doi bani decât pe cei care îl țin în funcție și îi îndeasă teancurile uriașe de bani în buzunare.
Vezi cazul fostului ministru Ciprian Teleman, pe care l-a mângâiat pe creștet până a uitat de el.
Așa se face că, deși cei șapte morți de la Constanța abia se opriseră din fumegat, Baronul nu a catadicsit, ca orice șef responsabil de instituție, să fie la fața locului, pentru a coordona echipa institutului.
Pentru el a fost mai important să țină o prelegere. La deschiderea anului universitar.
Știm deja foarte bine că vorbirea sa este mai degrabă plicticoasă și ciudată, dar se vede că lui îi place.
Numai că, nici măcar n-are decența să ne spună nouă tuturor cum a reușit să se cocoțeze în funcția de încasator șef, poate așa am fi aflat și noi ceva cât de cât important. Nu ne-a spus nici cum face de nu-l atinge nimeni și nimic.
Așa că am rămas doar cu faptul că este un vorbitor extrem de slab.
Cam prea slab, baroane! La banii tăi…
0 comments