Încă de la începutul pandemiei am susținut că, într-o perioadă atât de complicată, este nevoie de o comunicare la superativ din partea executivului. Știm cu toții că nu a fost nici pe departe o comunicare la superlativ. Ba chiar a fost o comunicare foarte slabă.
La început, Grupul de Comunicare Strategică era învăluit într-o ceață groasă, nimeni nu știa din cine e compus. Când ceața s-a mai risipit, imaginea a fost dezolantă. Comunicatorii strategici erau indivizi care fuseseră exmatriculați din facultăți și deosebit de obscuri.
Din fericire, incompetența comunicațională a guvernanților a fost suplinită într-o oarecare măsură de medici. Dar nu a fost suficient.
Știm ce s-a întâmplat după aceea.
De curând, guvernanții s-au gândit că ar trebui să vină cu restricții noi. Le știți.
Din păcate, același stil.
Copiem măsuri din alte țări și le aplicăm. Explicații pertinente și exacte – zero. Ceva balmăjeli și cam atât.
Ori, în contextul în care vremea se îmbunătățește semnificativ, e la mintea cocoșului că trebuie să explici foarte bine de ce trebuie să intrăm în case la ora 18 și nu la 19, de ce la 20 și nu la 22. Dar…
Mulți oameni sunt acum furioși și neîncrezători că situația epidemiologică se va îmbunătății datorită acestor măsuri și atunci protestează.
Ca om care am susținut întotdeauna dreptul la protest, n-o să mă dezic tocmai acum. Dar asta nu înseamnă că aprob vreo secundă distrugerile sau actele de huliganism.
Nicidecum.
Ceea ce sancționez este incapacitatea guvernanților de a se înconjura de comunicatori de calitate, care să schimbe stilul cretinoid în care s-a comunicat în ultimul an. Atât.
0 comments