Semnele nevoii de relaxare a restricțiilor

Tot mai multe voci, printre care și profesorul Alexandru Rafila, susțin că autoritățile ar trebui să gândească un calendar al relaxării restricțiilor de circulație.

Chiar dacă nu trebuie să ne pripim, anunțarea unui calendar și permiterea unor deplasări sunt deja necesare. De altfel, tot mai multe țări europene anunță relaxarea restricțiilor (Germania, Cehia, Polonia, Spania și Olanda ). Dar politicienii noștri fac ureche surdă.

Fără a fi de acord în niciun fel cu actele de violență care au avut loc la Hunedoara, Săcele, Ploiești sau București, cred că sunt semne ale faptului că e nevoie să se deschidă puțin lațul restricțiilor și să se anunțe un calendar clar al renunțării totale. La care, evident, se adaugă și argumente serioase de natură economică.

O astfel de relaxare este importantă și din punct de vedere al erodării guvernării.

Cu cât va ține mai mult lațul restricțiilor strâmtat la minimum, PNL va plăti un preț electoral mai mare. Atunci când va veni momentul, desigur. Ori premierul Ludovic Orban și ministrul Marcel Vela au dovedit deja că sunt foarte preocupați de imaginerea lor și de ce arată sondajele. Au încercat să câștige capital electoral chiar și din Sărbătorile Pascale, riscându-și relația cu cel care i-a adus la guvernare: președintele Iohannis.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că relaxarea ar putea veni când numărul de cazuri noi de COVID-19 va fi în scădere. Ori o scădere se înregistrează deja. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate doar 190 de noi cazuri.
Însă o scădere mai serioasă nu poate apărea curând, întrucât numărul testelor efectuate abia se apropie de 100.000. Ori cele mai multe infectări sunt confirmate în urma prelucrării acestor teste.

Relaxarea restricțiilor este o decizie politică. Iar dacă o vor pune în discuție, Orban și ai lui s-ar putea lovi, din nou, de opoziția Președintelui.

Cu toate acestea, e nevoie de o relaxare. Cât mai repede posibil.

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *