Kovesi a plecat, Iohannis s-a salvat

Disputa politică a ultimelor luni s-a terminat. Laura Kovesi a plecat din fruntea Direcției Naționale Anticorupție. A plecat după ce Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcție.

Iohannis a citit și s-a gândit mult, iar în final a ales să nu se razboiască acum cu Puterea. Cum ar veni, s-a salvat de la o suspendare care părea iminentă.

A câștigat o vară liniștită. Un concediu liniștit. Știm că îi plac concediile.

Nu cred însă că a câștigat războiul, ci doar a amânat o luptă.

Motive de suspendare se vor găsi și mai la toamnă.

Cred însă că gândul său se îndreaptă mai mult spre președinția Consiliului European și mai puțin spre un nou mandat la Cotroceni.

Acum că s-a încheiat scandalul, ne putem uita mai cu atenție la coaliția guvernamentală. Călin Popescu Tăriceanu vrea să fie Președinte și joacă pentru asta. Ce să-și mai dorească? A fost premier, președinte al Senatului. Nu va putea avea, însă, șanse reale decât din partea PSD- ALDE.

Și poate nu ar fi o alegere proastă, ținând cont că PSD n-a avut mai avut mână la președinți de pe vremea lui Ion Iliescu.

Revenind la Kovesi, deși a zis că rămâne procuror, am văzut că a învățat să comunice binișor în cei 11 ani în care condus parchete. Ceea ce în România de astăzi nu e deloc puțin.

Cu siguranță vom mai auzi de ea.

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *