Candidez!

M-am gândit mult și am decis.
Candidez!
Candidez pentru un loc în Consiliul local Petroșani.
Candidez pentru că nu-mi place cum a ajuns forul deliberativ (Consiliul local).
Avem o liniște mormântală de ani de zile într-un for care, așa cum îi spune numele, ar trebui să fie un cadru de dezbatere.
Din păcate nu e.
Nu e nici măcar un surogat de for de dezbatere.
De fapt, a ajuns o anexă. A ajuns o debara unde își aruncă unii lucrurile care miros urât.

A ajuns în acest hal din cauza traseismului politic. Politicienii mărunți n-au avut curaj să se poziționeze în niciun fel, decât de partea administrației. De frică să nu se autoexcludă din Consiliul local, în urma înțelegerilor dintre partide. Dintre Putere și partide. A înțelegerilor subterane, evident.
Mai ales că mulți și-au plătit locurile cu bani grei. Cum să riște.

De aceea am ales calea independenței.
Pentru că niciun partid nu pare că vrea să schimbe această stare de fapt și să readucă Consiliul local în deplinătatea puterii sale.
Toți, dar absolut toți, se declară adepții puteri unui singur om. A primarului. Deși au trecut mulți ani de așa-zisă democrație mitul tătucului atotputernic este încă ”la putere” în mintea politicienilor locali.

După celebra vorbă a lui Silviu Brucan, ne mai trebuie încă 20 de ani ca să scăpăm de rămășițele dictaturii comuniste. Și ne mai trebuie o reînoire a celor care fac politică la nivel local.
Dacă facem un calcul simplu, media de vârstă a consilierilor locali confirmă cele spuse mai sus. Cu vârf și îndesat. Chiar dacă nu prea e nevoie de nicio confirmare.

Am decis să candidez pentru că nu mai văd niciun reprezentant al petroșeneanului de bun simț, al petroșeneanului care prețuiește democrația și libertatea de exprimare, a celui care nu așteaptă pomeni de la administrația locală, ci doar să-și facă treaba. Am decis să candidez pentru ca oamenii să nu se mai uite neputincioși cum orașul nostru se scufundă, iar unii se îmbogățesc din asta.
Pentru acest gen de oameni vreau să candidez.
Vreau să ne luăm bucățica de democrație înapoi. Să ne luăm dreptul de a vorbi cu voce tare despre neajunsuri, nereguli și alte matrapazlâcuri care ne-au adus în postura nefericită în care se află comunitatea noastră.

Am decis să candidez independent pentru că nu vreau ca vreun incult șef de partid să-mi spună vreodată că am două opțiuni: să-mi vând votul sau să plec.
Am decis să candidez independent pentru că vreau să răspund doar în fața conștiinței mele și a petroșenenilor. 
Am decis! 
De acum, jucăm împreună pentru comunitatea noastră. 
Jucăm împreună pentru Petroșani! 

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *