De luni bune așteptăm sosirea Corvinului Hunedoara la Petroșani, care își va disputa, din acestă toamnă, meciurile de acasă pe Stadionul ”Petre Libardi”.
Pe lângă spectacolul din teren, pe care îl așteptăm cu toții, așteptăm și spectacolul controverselor fotbalistice, din care va face parte și Municipiul Petroșani și Valea Jiului.
O astfel de controversă se referă la trecerea antrenorului lui Corvinul, Florin Maxim, la FCSB, informație apărută într-un cunoscut ziar de sport.
Mutarea a fost negată vehement de primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, și desființată de președintele Consiliului de Administrație al FCSB, Mihai Stoica, în direct la televizor.
Când Petroșaniul va fi casa echipei hunedorene, aceste controverse se vor putea desfășura și la Petroșani, ceea ce va crește interesul suporterilor din Valea Jiului pentru fotbal și războaiele declarațiilor din jurul lui.
Ca iubitor de fotbal, aștept cu interes să urmăresc ambele spectacole, la care sper să particip direct.
Voi reveni cu siguranță.
0 comments