Aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL a generat dezbateri, în special prin cele spuse de politologul Stelian Tănase. Pe această temă, am făcut un comentariu pentru Realitatea Plus.
Domnule Tașcă. declarații foarte dure pe care le am auzit mai devreme de la Stelian Tănase la adresa liberalilor și a modului în care partidul a funcționat în ultimii ani. Ar trebui să ne așteptăm la o revoluție în acest partid în condițiile în care știm foarte clar că sunt cel puțin două tabere în acest moment, una în jurul lui Ilie Bolojan și alta care și ar dori totuși să continue la guvernare?
Eu am urmărit discursul scriitorului Stelian Tănase în timp real, să zic așa, și după aceea am văzut că a luat a luat amploare și a devenit viral. Tănase spune lucrurile pe șleau și e clar că în PNL – dacă vor să mai rămână relevanți, vor trebui să se întâmple să se întâmple lucruri. Nu pot să vă spun în acest moment cum vor decurge lucrurile în continuare, dar, în acest prim pas, Bolojan a câștigat această această bătălie. Cei care sunt în spatele lui sunt mai numeroși decât cei care vor la guvernare, cel puțin în prim planul partidului. Dar e clar că războiul nu s a terminat. Lupta s-a terminat, dar războiul continuă și nu se știe ce se va întâmpla. Acum, încă Bolojan este pe scaun. Când el nu va mai fi pe scaun s-ar putea să se întâmple diverse lucruri și în partid. Însă nu îmi dau seama în acest moment dacă se va întâmpla ceva major, însă nici nu cred că se va întâmpla ceea ce Stelian Tănase spunea, adică să și facă o analiză serioasă și să vadă unde au greșit. O vor scălda în tipicul PNL și românesc de până acum.
0 comments