Aniversarea a 167 de ani de la Mica Unire ne găsește cum nu se putea mai rău. Și nu mă refer la deficitul bugetar sau la taxele și impozitele pe proprietate mărite de câteva ori.
Ne găsește mai dezbinați ca niciodată.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Focșani și Iași sunt exemple clare de dezbinare, într-un moment în care trebuia să aratăm solidaritate și prețuire, atât pentru înaintași, cât și pentru contemporani.
Nu putem face asta, pentru că aici ne-a adus politica urii. Deficitul moral al partidelor actuale și cultivarea conflictului și a injuriei a făcut schimbări în corpul social românesc.
Nu sunt un fan al lui Nicușor Dan, dar pot spune că a reacționat bine la valul de huiduieli. Zicerea aceea că și el a huiduit politicieni ar fi trebuit să stârnească zâmbete. Și poate a stârnit, dar în fața televizorului, în special.
În stradă nu mai e loc de glume, de discursuri mai mult sau mai puțin pregătite. În stradă există ură. O ură pură față de cel care nu e ca tine, cel care are mai mult sau mai puțin, cel care gândește diferit.
Suntem atât de dezbinați încât atunci când un grup de câțiva cetățeni vorbesc liniștit îmi pare că e un lucru inedit.
Jignirile și injuria au luat locul dialogului și cooperării. Și e doar începutul.
Anul acesta nu va fi ușor, chiar dacă se pare că deficitul a scăzut, îmbuibații vor ține, în continuare de privilegii și ne vor sfida, apărați de umbrela politică.
Și tare îmi e că și la 168 de ani de la Mica Unire vom fi la fel, dacă nu chiar mai rău.
Sperăm la mai bine, dar cred că trebuie să ne pregătim pentru mai rău.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
0 comments