Porția mea de minerit

Au trecut destui ani de când am făcut interviuri în subteranul Minei Vulcan. Astfel că, am simțit că trebuie să-mi reînnoiesc simțămintele față de ceea ce este de fapt mineritul din Valea Jiului.

Am ales pentru asta două mine în care nu am fost și ale căror existență se apropie de final, cel puțin oficial. Este vorba de Mina Lonea, unde am fost ghidat de directorul tehnic al Complexului Energetic Valea Jiului și fost director al minei, Alin Udvar și inginerul șef electromecanic Adrian Negoi. Experiența a fost deosebită, prin prisma celor doi însoțitori, precum și a contactului cu un subteran în care nu mai fusesem. Multe lucruri nu s-au schimbat pentru ochiul meu de profan, dar, ca să folosesc o expresie minerească, m-am simțit cam ca la ”farmacie”. O vreme îmi voi aminti și de contactul cu un ventil (robinet mai mare) pe care nu l-am observat, dar care mi-a atras destul de dureros atenția.

A doua zi, am continuat periplul meu mineresc la Mina Lupeni, unde a fost o cu totul altă experiență. Mult mai umedă și mult mai grea.

Cu ajutorul ortacilor mei, am reușit să trec de toate încercările la care subteranul m-a supus. Aș fi putut juca într-o piesă / film, care să se numească nu ”Omul cu un pantof roșu”, ci ”Omul cu o cizmă udă”. Am avut ocazia să interacționez și cu minerii din abataj și am putut afla că tensiunea socială se simte și în subteran, iar nepăsarea politicienilor creează iritare mare și printre mineri, așa cum creează, în aceste zile, printre multe categorii sociale.

Am fost chiar recunoscut și numit ”ziaristul nostru”, fapt care mi-a produs o mare satisfacție.

Am ieșit din subteran mai obosit decât îmi aminteam că pot fi și am simțit prin tot corpul că viața de miner nu e ușoară. Iar nu oricine poate vorbi despre munca acestor oameni.

Întotdeauna i-am respectat pe mineri și voi continua s-o fac, mai ales că acum mi-am mai luat o data porția de minerit.

Noroc bun!

P.S. La final, doresc să mulțumesc conducerii Complexului Energetic Valea Jiului, pentru că mi-a permis să vizitez cele două mine și directorilor celor două exploatări, Cristian Bădău, la Mina Lonea, care a și intrat cu mine în subteran, și Dacian Floarea, de la Mina Lupeni.

Mulțumiri speciale vreau să trimit către Alin Udvar, Adi Negoi, Ionel Avram, Silviu Albesc, Alin Muntoiu și Răzvan Ivănuș.

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *