Universitatea din Petroșani (UPET) se află în plină campanie de admitere, pentru toate programele sale. Fie că vorbim de studii de licență, de masterat sau chiar de doctorat , UPET își așteaptă studenții.
Rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu, susține că toți cei care doresc își pot găsi un loc la UPET, fie pe locurile bugetate, fie la cele cu taxă.
Universitatea noastră oferă, în primul rând, locuri bugetate, iar acestea sunt în general ocupate. Dacă vor exista mai multe cereri, vom aloca și locuri cu taxă. Ne dorim să păstrăm nivelul de atractivitate din anii anteriori și sperăm ca numărul studenților să fie în creștere”, spune optimist rectorul Universității din Petroșani.
Chestionat în ce privește taxele, în contextul creșterii generale a prețurilor, rectorul susține că majorările vor fi minime, chiar și pentru cazare și masa.
Față de anii anteriori, taxele au crescut doar cu 100 de lei, deci nu este o majorare semnificativă. Aceleași majorări vor fi aplicate și studenților din anii 2, 3 și 4, dar numai pentru anumite activități, nu peste tot. Este ca și când cei care au început cu o taxă o vor păstra pe toată durata studiilor. În ceea ce privește taxele pentru cămine și cantine, în special având în vedere creșterea prețurilor la energia electrică, analizăm în acest moment costurile viitoare. În funcție de modificările apărute la prețurile energiei electrice, este posibil să ajustăm puțin taxele pentru cămine. Pentru cantine nu cred că va exista o diferență mare la prețul porției, poate o creștere de 50 de bani sau 1 leu”, a încheiat rectorul.
0 comments