”Ne dorim să păstrăm nivelul de atractivitate din anii anteriori”

Universitatea din Petroșani (UPET) se află în plină campanie de admitere, pentru toate programele sale. Fie că vorbim de studii de licență, de masterat sau chiar de doctorat , UPET își așteaptă studenții. Rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu, susține că toți cei care doresc își pot găsi un loc la UPET, fie pe locurile […]

Din această toamnă, UPET va pregăti specialiști în energie regenerabilă și asistente medicale

Universitatea din Petroșani (UPET) își îmbunătățește oferta educațională în fie care an, pentru a atrage un număr cât mai mare de studenți. Pentru acesta, susține rectorului Universității din Petroșani, Sorin Radu, sunt acreditate specializări în domenii cerute pe piața muncii. Îar anul acesta, noutățile sunt un master în utilizării energiilor regenerabile în economie și construcția […]

28 Aprilie 2025: Simion este potrivit mai degrabă pentru mișcări de opoziție

Alegerile prezidențiale s-au încheiat. Știm cu toții cum. Unii am fost confirmați în așteptări și predicții, iar alții nu. Însă, falia din societatea românească a fost vizibilă încă o dată, pentru cine are ochi să vadă. Pentru ca dumneavoastră, cititorii mei, să aveți ocazia să vedeți dacă am avut dreptate în ce am prevăzut, reiau […]

”Trebuie să se țină cont de capacitatea și predictibilitatea rectorilor”

Evoluția situației politice și rezultatul alegerilor din 4 mai 2025 au generat schimbări politice majore. Premierul Marcel Ciolacu și-a prezentat demisia, iar, astfel, a fost nevoie ca un premier interimar să fie numit. În acel moment, printre numele vehiculate a fost și cel al ministrului Educației, Daniel David, totodată, rector al Universității Babeș- Bolyai. Pentru […]

Primul interviu pentru Ziare.com

Astăzi este o zi mare pentru cariera mea. Am acordat primul interviu prestigiosului site Ziare.com. Cum era ce așteptat, am discutat despre situația politică, înainte de începerea campaniei electorale și în particular despre sondajul care arată că turul II al alegerilor prezidențiale s-ar putea desfășura între George Simion și Victor Ponta. „Este posibil, însă este […]

Aglomerație de studenți la Universitatea din Petroșani

Aglomerație fără precedent astăzi pe tot Dealul Institutului din Municipiul Petroșani. Nu am avut nervii necesari, dar dacă aș fi numărat mașinile parcate încă de la baza dealului, sigur aș fi depășit 1000. Urc de mulți ani la Universitatea din Petroșani și am mai văzut aglomerații de mașini, dar ca și astăzi… niciodată. Ajuns cu […]