De mulți ani mă fascinează succesul mediocrității în societatea românească și mai ales în Valea Jiului. Oameni care n-ar fi fost nimic într-o societate deschisă sunt mari mahări în zona noastră, dar și într-un areal mai larg. Și mai fascinant este faptul că toți oamenii pe care îi cunosc și care au o cât de mică tentative de a nu se încovoia pentru a pupa zonele dorsale ale mahărilor sunt – cum spunea cineva- ”ejaculați”.
Orice individ care nu înțelege să facă parte din corul aplaudacilor, al pupincuriștilor și/ sau al capetelor plecate va fi tras deoparte. Va deveni marginal.
Ambele tipologii fac parte din triumful mediocrității, concept pe care îl văd tot mai des pus în practică. Boala mediocrității este adânc înrădăcinată în toți conducătorii (remarcați termenul de sorginte comunistă), precum și în vajnicii lor slujitori.
Cei mai demni de respect sunt slujitorii care sunt arondați mai multor stăpâni. Ei sunt cei mai câștigați, pentru că între stăpâni se crează concurența cotizației mai mari.
Eu însumi sunt cumva marginal, pentru că nu am dorit să fiu cu capul plecat în fața niciunui conducător. Satisfacția, în acest caz, vine în recunoașterea care îți este oferită din afară spațiului în care trăiești. Mai ales de la organizații care sunt lider în ceea ce fac. Pentru că, șansa este că nu sunt toți la fel. Decât aici. Și mai ales acolo unde sunt implicați bani publici.
Ce e de făcut?
Nu cred că putem emancipa ”conducătorii”. Cred că putem doar să ne menținem drumul. Și să fim mai buni. Nu va remarca nimeni dintre cei sus puși. Dar totuși… cred că merită.
0 comments