După cum am promis în articolul „Politică în… lipsă”, revin cu câteva consideraţii despre o specie destul de răspândită de politicieni. În special la nivel local.
Este vorba despre politicianul care comunică exclusiv pe Facebook.
De fapt, comunică e mai mult un fel a spune.
Redistribuie articole din presa centrală favorabile partidului său sau liderilor acestuia, la care, eventual, adaugă un comentariu laudativ.
Tot în această categorie intră şi postarea de poze (eventual, tot împreună cu un lider), comentarii și altele de acest gen.
Eu denumesc aceasta comunicare printre costume de baie.
Este evident că rețelele de socializare sunt pentru socializare, iar aici putem introduce și o socializare să-i spunem politică.
Dar, consider că este o greșeală să folosești doar rețeaua sau rețele de socializare pentru a comunica politic.
Sigur, orice comunicare este mai bună decât niciuna.
Dar politica e mai mult decât socializare. Mult mai mult.
De altfel, mesajul politic este puternic buruiat de ceea ce am numit costume de baie.
Dar când nu știi să faci politică…
Atât pot însă aceste fete și acești băieți care se cred politcieni.
Asta se întâmplă și pentru că mulți dinte ei nu au fost pregătiți nici măcar la nivel minim cu privire la ceea ce înseamnă comunicarea politică sau a fi lider politic în general.
De aceea nici nu fac nimic, ci stau doar cu ochii pe liderii centrali, pentru a le prelua mesajele.
Ceea ce e puțin. Foarte puțin.
Poate și de aceea foarte mulți oameni cred – pe bună dreptate – că politica locală există doar din patru în patru ani.
Interesant incitant dar … Nu am înțeles ce este comunicarea politica, cum se poate comunica *politica ” pe FB deoarece dacă nu esti orientat riști sa te trezești cu contul de FB suspendat. Vezi Trump! Vezi ce cere UE