Când munții de bani nu țin loc de comunicare

În ultimele zile, atât eu, cât și sociologul Valentin Fulger, am găsit de cuviință să scriem articole critice la  adresa INSEMEX și a conducătorilor lui.

Am făcut asta plecând de la evidența că institutul în care te angajezi doar pe bază de relații grele a ajuns într-o lumină nefavorabilă, din pricina faptului să s-a crezut protejat și a sfidat permanent opinia publică.

Au făcut-o în momentele cele mai încărcate de emoție, mai exact în toate cercetările pe care institutul le-a efectuat în urma unor tragedi în care au murit oameni.

Deși încasează aproape 100.000 de euro pe an, la vedere (vă las pe dumneavoastră să vă imaginați câte zerouri au cifrele neștiute), directorul Artur Găman  a dat dispoziție subordonaților să facă repede un text pe care să-l trimită presei prietene.

Evident, subordonații s-au executat și au făcut un text în care ne anunță că INSEMEX lucrează la un ghid de bune practice pentru spitale.

Abia acum?

Cam târziu, domnule Găman!

Dincolo de asta, exercițiul de comunicare al lui Găman & Co. este la fel de straniu cum e toată prestația de până acum.

Pe lângă faptul că e scris într-un stil comunist tipic (cu o limbă de lemn de aceeași sorginte), textul nesemnat ne anunță, de fapt, că în conturile INSEMEX va mai intra un purcoi de bani (se știe că prestațiile INSEMEX au prețuri prohibitive).

De data aceasta de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Adică tot de la o instituție a statului, care are, la rândul ei, mari probleme de imagine, la fel ca prestatorul său.

Ceea ce uimește în scurtul text (nu-i pot zice comunicat) este că afacerea miroase urât, deoarece ni se spune că INSEMEX va trimite ”recomandările minimale” până… mâine.

Carevasăzică, le avea dinainte, dar nu le-a făcut publice pentru că a așteptat să găsească un plătitor. Deloc întâmplător, l-a găsit.

Dar să nu credeți cumva că se va închide și prestația. Nuuuu!

Contractul va continua (foarte probabil și plățile) recomandările minimale ”urmând a fi dezvoltate și completate într-o etapă ulterioară în cadrul ghidului de bune practici”.

Cât despre textul de la care am plecat, pot să vă spun că a apărut în două publicații (nu cred să fi fost trimis și către altele). În una dintre acestea, a fost ilustrat cu poza directorului Găman, ca un omagiu, dar atribuindu-i-se și un citat din textul care nu e semnat.

Felicitări, domnule director!

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *