După ce a fost prezentat ani la rând ca un mare pol (fără ca cineva să știe de ce) al Văii Jiului, imaginea Institului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) a început să pălească.
Dar s-o luăm cu începutul.
INSEMEX-ul a beneficiat de oarecare imagine (plătită) în unele publicații, mai ales locale, fără a se știi exact ce stă la baza acesteia. Erau mai mult laude care aduceau aminte de triștii ani ‘50, când era în vogă oficiosul Scânteia.
Se vorbea despre un corp de cercetători, în frunte cu bogații conducători ai institutului, fără a se spune exact ce au cercetat și mai ales ce au descoperit.
Lăudătorii mai vorbeau și despre conturile grase ale institutului care aparține (cui credeți?) chiar statului, fără a se fi publicat vreodată o cifră.
E drept că bogăția se vede în sediul luxos, mașinile care aparțin institutului, dar mai ales în opulența pe care o afișează cei care l-au condus și îl conduc.
Dar să nu credeți cumva că mai marii institutului sunt niște comunicatori desăvârșiti.
O, nu. Dimpotrivă!
Sunt de o opacitate ieșită din comun. Poate și de aceea lăudătorii se chiunuiau ceva până să găsească ceva de prezentat publicului din Valea Jiului.
Despre cei care lucrează acolo se știe doar că unii sunt copii de ștabi locali, iar restul…
Cercetările exploziilor secrete și… cam ciudate
Numele INSEMEX apare prin presa centrală atunci când se produce o explozie sau un incendiu. În general cu morți.
Atunci specialiștii vin să cerceteze. Și cercetează cu lunile. De zile.
De multe ori, rezultatele au fost privite strâmb de multă lume, dar nimeni nu s-a aplecat prea mult asupra lor.
Acum, două incendi s-au produs în spitale din România la un interval de timp relativ scurt.
Evident, INSEMEX a fost chemat să cerceteze în ambele cazuri.
Numai că, între cele două e o distanță de mai bine de două luni. Mai exact două luni și jumătate, în care specialiștii INSEMEX n-au putut realiza o expertiză computerizată (adică făcută de computer). O expertiză ale cărei rezultate puteau duce la implementarea unor proceduri care să fi dus la salvarea de vieți.
Adică să nu mai moară nimeni la Institutul Matei Balș.
Dar cine îi poate grăbi pe specialiști?
Opinia că se cam trage de timp s-a răspândit cu repeziciune în mass-media românescă, iar într-o clipită toate pupăturile în partea dorsală ale obedienților de casă au ajuns să nu mai valoreze două parale.
Al dracu’ și PR-ul ăsta!
P.S. Imaginea palidă a INSEMEX va fi abordată și în emisiune ”Vorba lu’ Tașcă” de vineri, de la ora 18,00. Nu ratați!
0 comments