Parlamentul European grăbește pasul, îl mărim și noi?

Am vorbit pe 1 septembrie în Jurnalul Văii Jiului despre faptul că Pactul verde European va produce schimbări radicale în județul Hunedoara. Tema este foarte puțin discutată în această campanie electorală – ca să nu spun că nu este discutată deloc – pentru că politicienii se mărginesc să vorbească despre lucruri simple. Cele complicate le dau doar dureri de cap serioase și le arată incompetența.

Numai că Europa nu așteaptă după politicienii incompetenți din județul Hunedoara. Eurodeputații din comisia pentru mediu a Parlamentului European au adoptat vineri o decizie prin care au solicitat un obiectiv mai ambițios de reducere a emisiilor în 2030. Adică, o grăbire a pașilor pentru atingerea obiectivul neutralității climatice.

Deputații europeni din Comisia de Mediu cer mai exact o reducere a emisiilor cu 60% în 2030 comparativ cu 1990, în loc de „cel puțin 50%, până la 55%”, cum a propus Comisia Europeană.

Modul în care mișcă lucrurile în Parlamentul European ar trebui să ne facă să alegem mai conștienți că viitorul e al celor informați și al celor care sunt dispuși să facă ceva pentru a schimba lucrurile.

Vă rog să luați aminte pe 27 septembrie!

0 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

96 − 93 =