Nu știu la alții cum e, dar la noi pare că nu e deloc în regulă. Beizadelele își dau în petic în special pe drumurile publice când și cum vrea ”mușchiul lor”. Produc accidente, omoară oameni. Fiecare după posibilități. Ciudat e că, aproape de fiecare dată, își dau în petic și cei care i-au educat: părinții.
Nu-mi amintesc vreun caz de beizadea care să facă o boacană, iar părinții săi să aibă o atitudine firească, reținută.
Nu! Dipotrivă. Cei mai mulți devin chiar agresivi în dorința lor de a-și apăra copiii de reporteni, polițiști sau orice altceva.
Ultimul caz este cel al Margheitei de la Clejani, fiica Vioricăi și a lui Ioniță tot de la Clejani. Aceasta a produs un accident, la 6 dimineața, iar surse polițienești susțin că ar fi ieșit pozitivă la testul privind consumul de droguri. Margherita însăși s-a răstit la reporteri, încurajată fiind de tatăl ei, la ceva timp după accident. Însă nici vulcanica Viorica nu s-a lăsat mai prejos. Ea a stropit cu lapte și apă o echipă a Antenei 3, care transmitea din fața casei lor.
Ce nu fac părinții pentru beizadeaua lor.
De văzut!
Nu înțeleg de ce toată lumea își bagă p*** în CNN
Publicată de Stoica Ionel pe Sâmbătă, 23 mai 2020
0 comments