PNL îşi dă cu levierul în… Valea Jiului

Deşi se pregătesc să aniverseze o lună la guvernare, liberalii nu ştiu încă cum să gestioneze numirile în posturi importante. Acesta este şi cazul muribundului Complex Energetic Hunedoara.

Mastodontul hunedorean a picat la mijloc între dorinţa liberalilor de la nivelul Văii Jiului şi a judeţului Hunedoara şi cei care s-au instalat la Ministerul Economiei. Se mai vorbeşte însă şi despre întărirea blatului care există de mult timp între PNL şi PSD în Valea Jiului. Şi pe bună dreptate.

Dioane face revelionul ca „general”

Încă de la numirea în funcţie a liberalui lupenean Cristian Roşu, om de paie al senatoarei Hărău, a fost clar că lucrurile nu vor sta aşa cum creadeau unii mahări locali. Noul administrator special al CEH aproape s-a pupat pe gură cu directorul general pesedist Samuel Dioane, într-un surogat perfect de conferinţă de presă. Toţi observatorii au considerat că a fost gafa sfârşitului de an. Ceea ce avea să se întâmple în ajun de Sfânta Varvara a fost însă mai tare.

Bucureştiul (a se citi ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi gaşca sa) le dă un picior în burtă liberalilor din Vale şi judeţ, prelungindu-i mandatul lui Dioane cu o lună. Adică până în 4 ianuarie, dându-i şansa acestuia să facă revelionul din postura de „genearal”.

Semnalele transmise în cele două momente explicate mai sus au fost extrem de proaste, atât pentru membrii şi simpatizanţii PNL din Valea Jiului (şi aşa destul de puţini), cât şi pentru opinia publică. Liberalilor de la Capitală le e frică să nu fie acuzaţi că se grăbesc să îşi pună oamenii în posturi pentru a încasa tainul de sfârşit de an, iar liberalii locali nu pot trece peste blatul împământenit de ani de zile cu pesediştii. În concluzie, PNL îşi dă cu levierul în… Valea Jiului.

Un alt exemplu

Un alt exemplu care arată neputinţa liberalilor este postul ocupat de Gheorghe Bobar, marele mahăr pesedit de la Petrila. El s-a autoînscăunat şef la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, în ultimele zile ale guvernării PSD. Motivul este lesne de intuit: acoperirea furăciunilor uriaşe care s-au făcut acolo. Ce fac liberalii aflaţi la guvernare? Îl lasă pe Bobar să-şi vadă liniştit de treabă. Încă o dovadă a blatului. Sau doar prostie crasă?

În 2020, SNIMVJ devine neimportantă, dar ulii liberali se vor mulţumi, probabil, şi cu resturile lăsate de Bobar & Co.

Concluziile le trageţi dumneavoastră!

Vă promit că voi reveni!

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *