Dezamăgiri de Ziua Națională a Tineretului

”Ziua Națională a Tineretului este ziua în care suntem datori să analizăm dacă facem suficient pentru generația adulților de mâine, dacă reușim să le asigurăm un viitor în țara natală și dacă tinerii beneficiază de condiții europene de educație și dezvoltare personală. Dincolo de organizarea de evenimente dedicate tinerilor, binevenite în comunitățile locale, în această zi trebuie să facem atât bilanțuri, cât și proiecte noi care să mobilizeze și să motiveze tânăra generație”, a declarat Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni, chiar de Ziua Tineretului.

La fel a făcut și actualul șef al pesediștilor hunedoreni, Laurențiu Nistor. Numai că, doar cu câteva zile înainte, colegii lor de partid, consilieri județeni, au făcut harcea-parcea proiectele serioase pentru tineri.

Asociației Niloran, cea mai importantă asociație de tineret din județul Hunedoara, i-a fost alocat un buget de sub 10% din ce a cerut și fundamentat serios.

Ceea ce v-am relatat se traduce, din punct de vedere politic, prin faptul că liderii PSD nu sunt loviți de Opoziție, ci chiar de proprii colegi.

Dintr-o singură mișcare, consilierii județeni ai PSD și-au bătut joc și de tineri, dar și de proprii lor lideri.

Ori asta e ceva nemaiauzit și nemaivăzut!

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *