Eterna și fascinanta prostie

Vă mai aduceti aminte de unul dintre primele șmenuri postdecembriste? Se numea ”Eterna și fascinanta Românie”. Era un album, care fusese editat în conditii grafice deosebite, dar care a costat multe zeci de milioane de dolari. Pentru că dolari erau la vremea aceea.

Pornind de la titlul șmenului, ajung ușor la concluzia că era un concept corect. La noi prostia și hoția sunt eterne și pe alocuri fascinante.

Avem cei mai proști ministri din lume. Și nu de azi de ieri. Ci aproape din totdeauna. Despre hoții nici nu mai vorbesc. La noi hoția este baza societății. La fel ca prostia. Nu vei ajunge niciodată nimic, dacă nu ai dat măcar un tun de proporții considerabile. Doar atunci te vor respecta ceilalți borfași (a se citi colegi de partid). Dar va trebui și să demonstrezi cât esti de prost. Să te faci de râs. Să te compromiți.

Și mai avem ceva mioritic. Autentic. Găsim întotdeauna scăpări penibile din cele mai clare situații.

Citiți și vă cruciți!

Un profesor de Religie a fost filmat cum se masturba în timpul orei, de față cu elevii săi, pe care ar fi trebuit să-I învețe despre cele sfinte. S-a întâmplat la Copșa Mică. Au fost valuri de anchete și consilii, ba chiar însuși noul ministru al Educației, Valentin ”Pamblică” Popa s-a aplecat asupra cazului.

Decizia făcută publică este însă halucinantă, nu doar fascinantă. Vinovate sunt elevele care au filmat și difuzat filmarea. Pentru gestul reprobabil de a filma grozăvia profesorului, elevele au primit mustrare, dar li s-a scăzut și nota la purtare. Acuzația este de fi ales o ”soluție incorectă” de rezolvare a problemei. Iar pentru ca noul  ministru să iasă bine, adică să fie bunul smaritean, a propus, iar conducerea liceului a acceptat ( a se citi executat), fără să se mai gândească că se va face și mai mult de râs, să suspende sancțiunile.

Adică, dacă descoperi o faptă reprobabilă, nu trebuie să o dezvălui, ci să te faci că nu vezi și că nu s-a întâmplat nimic. Cam așa ar suna lecția pe care elevele din Copșa Mică au învățat-o pe propria piele.

Aproape sigur, fetele respective nu vor mai lua poziție împotriva unei fapte negative niciodată. Și uite așa, Sistemul  (da, da! cu S) a mai corupt niște spirite, dar și-a dat și în petic.

Ca să vadă toată lumea că la noi prostia și neghiobia sunt eterne, dar aproape deloc fascinante.

0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *